„Cele opt păcate capitale ale lumii civilizate” o carte apărută undeva la jumătatea secolului trecut, cu toate acestea foarte actuală. O altă filosofie a istoriei scrisă fără ifose, lipsită de un ermetism conceptual, ce ar putea să o facă mai greu de înțeles. Cred cu multă convingere că este o lectură ce n-ar trebui să lipsească tânărului care pornește pe drumul înțelegerii culturii occidentale și nu numai. Sunt puse în doze mici și foarte puternice realități psihologice și evenimente care au marcat profund evoluția istorică a omului.O perspectivă foarte incomodă la vremea aceea, poate cea mai ciudată idee este cea legată de faptul că unul dintre păcatele civilizației moderne este: Suprapopularea, cea mai mare greșeală este faptul că suntem prea mulți, de unde degenerează comportamentul violent, spune el. Atunci când ești asaltat de pra mulți oameni începi să simți nevoia de singurătate.
„Not to get emotionally involved”
Cu siguranţă că aglomerarea unor mase umane în marile oraşe moderne este în mare măsură vinovată de incapacitatea noastră de a mai percepe chipul aproapelui nostru în fantasmagoria chipurilor mereu schimbătoare ce se tot suprapun şi estompează. Dragostea faţă de aproapele nostru e într-atît de diluată de mulţimea celor ce ne sînt apropiaţi, prea apropiaţi, încît urmele ei abia dacă se mai zăresc. Cei care mai sînt în stare să nutrească sentimente adevărate şi calde pentru semeni trebuie să se concentreze asupra unui număr redus de prieteni, deoarece noi nu sîntem structural capabili să-i iubim pe toţi oamenii, oricît ar fi de întemeiată și de etică cerinţa de a o face. E nevoie, aşadar, de o selecţie, altfel spus, trebuie să „îi ţinem la distanţă” din punct de vedere sentimental pe mulţi oameni care de fapt ar fi pe deplin demni de prietenia noastră.
Identifică păcate care sunt înfăptuite de om împotriva proprie sale existențe, omul se condiționează și-și creează propriile flageluri:
- Suprapopularea,
- Pustiirea spaţiului vital,
- Întrecerea cu sine însuşi,
- Moartea termică a simţurilor,
- Decăderea genetică,
- Sfărâmarea tradiţiei,
- Receptivitatea la îndoctrinare,
- Armele nucleare.
O altă descoperire importantă făcută este problema fenomenului de schimbare a raportului elită-mase. Lorenz teoretizează ceva ce numim astăzi „manipulare”. Poate să nu pară foarte mare această „descoperire”, având în vedere fabuloasele eseuri ale lui José Ortega y Gasset („Revolta maselor”). Cu toate acestea punctează foarte bine tendința aceasta de îndoctrinare, a se vedea revoluțiile și mișcările făcute în masă. În 1989 a fost nevoie de o mulțime care să schimbe lucrurile. Trebuie să-i acordăm meritul de-a fi prevăzut multe metehne ale „tehnicii” de astăzi. Manipularea maselor se face de la distanță, prin decrete și știri false. Prin intermediul televiziunii și al textelor aruncate la întâmplare pe câte o rețea de socializare.
Cu siguranţă că aglomerarea unor mase umane în marile oraşe moderne este în mare măsură vinovată de incapacitatea noastră de a mai percepe chipul aproapelui nostru în fantasmagoria chipurilor mereu schimbătoare ce se tot suprapun şi estompează. Dragostea faţă de aproapele nostru e într-atît de diluată de mulţimea celor ce ne sînt apropiaţi, prea apropiaţi, încît urmele ei abia dacă se mai zăresc. Cei care mai sînt în stare să nutrească sentimente adevărate şi calde pentru semeni trebuie să se concentreze asupra unui număr redus de prieteni, deoarece noi nu sîntem structural capabili să-i iubim pe toţi oamenii, oricît ar fi de întemeiată şi de etică cerinţa de a o face. E nevoie, aşadar, de o selecţie, altfel spus, trebuie să „îi ţinem la distanţă” din punct de vedere sentimental pe mulţi oameni care de fapt ar fi pe deplin demni de prietenia noastră. „Not to get emotionally involved” (A nu te implica emoţional), iată una dintre principalele griji ale multor orăşeni. Această atitudine, pe care nici unul dintre noi nu o poate evita complet, pune în evidenţă o sumbră nuanţă de neomenie; ea ne aduce aminte de vechii latifundiari americani, care se purtau omeneşte cu negrii lor „de casă”, privindu-i însă pe sclavii de lucru de pe plantaţii în cel mai bun caz ca pe valoroase animale de casă.
Chiar dacă o pentru final, cred eu cea mai importantă caracteristică este cea legată de dezumanizare. Cursa înarmării, industria morții care se mărește de la an la an. Îndepărtarea omului de victimă conduce la lipsa empatiei, cum spune Hannah Arendt, omului îi este mai ușor să apese pe un buton și să extermine un oraș întreg, decât să omoare rând pe rând 4 oameni prin interacțiune directă.
Cursa înarmării nucleare pune omenirea în faţa unor pericole mai uşor de evitat decît cele presupuse de procesele prezentate anterior. Dezumanizarea descrisă în primele şapte capitole e înlesnită de doctrina pseudodemocratică, ce afirmă că nu organizarea sistemului nervos şi a organelor de simţ ale omului determină, prin evoluţia lor filogenetică, modul său de comportare socială şi morală, ci doar „condiţionarea” căreia omul îi este supus, în decursul ontogenezei sale, prin influenţa exercitată de către mediul cultural ambiant.
zdzisław beksińsk
Elefantul de bibliotecă 