Hieronymus Bosch (1450-1516) este un artist controversat, mulți istorici și critici de artă îl consideră un fel de oază de modernism regăsită în contextul artei renascentiste. Grădina plăcerilor sau Grădina deliciilor (1503-1504) este cea mai complexă și enigmatică dintre operele sale, o lucrare în care regăsim o amplă viziune despre natura umană. Falkenburg regăsește în ea tema destinului umanității, chiar dacă Bosch pare să redea într-un mod ceva mai succint și diferit viziunea sa în părțile exterioare ale Tripticului, comparativ cu tabloul central, importanța lor este de necontestat, ele în sine fiind opere de artă de o neprețuită valoare.
Tripticul a fost găzduit în Museo del Prado, Madrid, din anul 1939. Bosch avea undeva între 40 și 50 de ani când l-a creat, opera reprezintă încununarea talentului său artistic. Opera prezintă în mod subiectiv un Paradis ancenstral, al lui Adam și al Evei, în care sunt reprezentate mai multe dintre plăcerile trupești ale omului, în care sunt diferite ipostaze ale corpului uman, nuduri și imagini care evocă viziunea omului despre iad. Infernul privit prin ochii lui Bosch prezintă mai multe modalități de pedeapsă pentru diferite păcate, fiecare în parte redate în cheie fantastică. Tripticul reprezintă o minunată alegorie moralizatoare a cărei fascinație pare să fie sporită odată cu trecerea timpului. De aceea am considerat relevant un astfel de articol care prezintă succint câteva aspecte legate de una din capodoperele umanități.
La o întâlnire cu Hieronymus Bosch și „Grădina plăcerilor”
Grădina plăcerilor nu are semnătura artistului pe ea, cu toate acestea paternitatea operei nu a fost niciodată pusă la îndoială. Culmea este că specialiștii din domeniu au pornit în dezbateri ample cu privire la data la care a fost creată propriu-zis opera de artă. Pornind de la rapotul făcut de Muzeului del Prado, care a constat într-o analiză dendrocronologică (datarea structurilor, elementelor și rămășițelor de lemn pe baza analizei inelelor anuale de creștere ale arborilor, în cazul nostru al lemnului care a servit ca pânză) s-ar părea că opera este executată undeva în jurul anilor 1480-1485. Această descoperire se bate cap în cap cu datarea făcută pe baza stilului în care a fost executat tripticul. Stilul este similar cu cel din tripticul „Adorația Magilor”, care este datat în anul 1494, ceea ce determină specialiștii să considere că „Gădina plăcerilor” este executat undeva până în anul 1500 și nu 1505.
Un alt aspect la care trebuie să ne gândim este dimensiunea tripticului. Spun asta pentru că este mare, are undeva la 205,5 centimetri înălțime și 384,9 centimetri lățime. Lățimea fiecărei părți exterioare este de 76,5 cm iar panoul central este de 231,9 cmm iar atunci când este închis, tripticul măsoară în lățime 153 de cm. Cu o lățime de aproape 4 metri și cu o înălțime de 2 metri nu poți să nu spui că are o dimensiune impresionantă. Ai posibilitatea să observi în detaliu fiecare figură misterioasă sau fiecare formă fabuloasă de fructe și de animale ciudate.
„Grădina plăcerilor” a lui Hieronymus Bosch este cel mai mare triptic dintre cele mai celbre triptice executate de artist care au făcut față trecerii timpului. Unde amintim și lucrările: Tripticul Judecata de Apoi și Tripticul Ispitele Sfântului Anton.
Tehnica cromatică: Grisaille și culorile vii
Tripticul este realizat în ulei pe planșe din lemn de stejar, fiind format dintr-un panou central și alte două dreptunghiuri bilaterale, care se pot închide ca două obloane acoperind panoul central. Aripile tripticului înfățișează picturi realizate în ulei despre creația Pământului, tehnica folosită în cazul acestora este grisaille, reprezintă o tehnică de pictură în care se utilizează o paletă monocromatică de griuri, semnificația acesteia este de utilizare a griurlor, se traduce de la cuvântul franțuzesc „gris” care în română devine „gri”.
Griurile se regăsesc preponderent în exteriorul tripticului dar alături de ele pute idetifica și nuanțe de roz pal și de alb gălbui sau crem mai deschis. Paleta de culori neutre este un bun fundal pentru micile detalii de alb care creează senzația de luminozitate, de viață interioară. Planoul central este o explozie de vitalitate, Bosch a folosit culori frumoase punând accent pe nuanțele de galben, de la ocru până la pigmenții obținuți din plumb-staniu, varietăți pe azuriu, roșu (carmin sau vermilion), verde, alb și negru. O paletă de culori ce ține de un gotic târziu.
Dacă privim doar tehnica folosirii culorilor specifice lui Bosch putem descopei cu ușurință, chiar cu un ochi neavizat, că fiecare culoare are o semnificație particulară, denotă un simbolism care creează o paletă de teme semnificative în înțelegerea mesajului global al operei. De pildă, rozul simbolizează divinitatea și manifestarea acesteia dar și fecunditatea sau face o trimitere către starea interioară a vieții. Rozul este folosit pentru haina lui Dumnezeu, în panoul din dreapta este folosit pentru colorarea ființelor îndumnezeite sau angelice, prin care se insinuează autoritatea divină.
Culoarea albastru (azur) simbolizează Pământul, manifestarea entităților telurice sau partea materială/concretă a Universului. Îl găsim în munții tereștri din partea dreaptă a panoului din stânga, prin albastru este exprimat teluricul în toate formele sale, îl regăsim și în reprezentarea ființelor terestre, inferioare sau a celor care se află sub influența unor puteri sau și ființe inferioare.
Importanța operei lui Bosch în suprarealism
„Automatism psihic pur, prin care se propune să se exprime – verbal, în scris sau în orice alt mod – funcționarea efectivă a gândirii. Dictarea gândirii, în absența oricărui control exercitat de rațiune, eliberată de orice preocupare estetică sau morală.”
Breton în manifestul său suprarealist, publicat în anul 1924
Odată cu apariția artei moderne în secolul XX Bosch începe să reintre în atenția oamenilor de artă și nu numai. Charles Mooij, directorul Muzeului Noordbrabants, susține că suprarealiștii credeau că Bosch este de fapt primul artist în sensul modern al cuvântului, este chiar modernul care deschide porțile spre suprarealism. Salvador Dali i-a studiat cu atenție lucrările, cei doi având în comun un foarte dezvoltat simț al realului pe care l-au investit prin creativitate cu valențe fantastice în arta lor. Influența lui Bosch este de necontestat în suprarealism, o putem întâlni și în operele unora ca Rene Magritte și Max Ernst.
Elefantul de bibliotecă 
3 gânduri despre „Hieronymus Bosch și „Grădina plăcerilor”. Aspecte importante ale operei de artă”
Comentariile sunt închise.