Despre rău, un altfel de cadou de Crăciun

Despre rău, un altfel de cadou de Crăciun

Despre rău s-au oferit mai multe definiții, avem o întreagă hermeneutică a fenomenelor de maximă violență din secolul trecut, dar vreau să păstrez o zonă nu tocmai academică. Păstrez cu mine trei propuneri de explicații ale răului, a alegerii răului de către om. Prima la care mă gândesc este propunerea lui Michel Faucheux în „O istorie a răului”, poate cea mai accesibilă filosofie a istoriei, unde ne spune că omul nu are memoria binelui, este o stare ce nu poate fi surprinsă în cuvintela adevărata sa intensitate. Pe de altă parte, răul, este cel care nu își pierde niciodată profunzimea și paleta de sensuri ale lexicului, el este însăși memoria, rana la care revenim pentru a ne justifica comportamentul. Răul este ficțiunea, povestea, pe când binele este adevărul, lipsa de înțelesuri multiple, mascate.

Apoi nu pot să nu aduc în discuție banalitatea răului, propunerea Hannei Arendt, cât timp banalizăm actul de a face rău, cât timp, din nou, creăm ficțiunea compensatorie, cât timp păstrăm distanța cât se poate de mare față de actele noastre rele nu vom putea vedea de cealaltă parte, empatia se sfârșește acolo unde nu mai interacționezi direct cu victima. Poate că la noi se traduce prin „trebuie să mă gândesc și la mine” sau prin „așa fac toți”, dar este foarte importantă această banalizare a răului, a îndepărtării de adevărata natură a realității, a simplificării modalităților de a face rău și, din păcate, mintea omului a găsit atât de multe moduri prin care se poate face rău fără să fim neapărat afectați de propriile noastre acte.

De asemenea, răul este, ne spune Creștinismul, lipsa Adevărului, lipsa Luminii, a Armoniei, acolo unde nu va fi ființa, va fi neființa, ceea ce în sens creștin se traduce prin faptul că Unitatea este înlocuită de dualitate, cuvântul diavol provine din grecescul diavolos care se referă la practica de vânătoare prin care este spintecat animalul vânat, prin urmare este împărțit, o împărțire care ucide. Dumnezeu este Armonia, diavolul este dezbinarea.

Pot să fiu mai departe savantă încercând să-mi explic de ce oamenii îți fac rău, cel mai greu îmi e să înțeleg faptul că răul nu se face pentru a avea un avantaj, pentru a avea ceva de câștigat, ci doar pentru că e facil. Dacă îți permiți să fii vulnerabil în fața unui om plictisit, trebuie să te aștepți că vei fi înregistrat, indiferent despre ce ai vorbi, cuvintele tale sunt importante într-un spațiu al oamenilor plictisiți, lipsiți de ocupație pentru că, măcar din filmele de acțiune, știm că tot ce spui poate fi cumva folosit împotriva ta.

Cât timp devii un subiect de discuție, indiferent de valoarea ta și faptul că ai problemele tale, indiferent de lipsa de valoare a actului de a înregistra o conversație privată, tu ești cel care permite acest act prin simplul fapt că alegi să ai încredere, prin simplul fapt că îi creezi celuilalt mediul prielnic prin care să îți facă rău. Facilitezi. Te vei întreba de ce, dar adevărul e că nici nu trebuie să dai motive. Răul este arma omului prost, a celui aflat într-o stare de absență a trăirii autentice. O realitate falsificată va produce oameni lipsiți de autenticitatea trăirii. Nu trebuie explicații savante sau complexe, trebuie doar să înțeleg că atât timp cât există posibilitatea de a face rău se va face pentru că „de ce nu?“ Mai ales când nu e nimic altceva de făcut (nothing to be done).

Publicitate