Leonid Dimov

Prezentat mereu ca precursor al postmodernismului, valoarea lui Dimov pare să se fi prins prea strâns legată de această realitate estetică superficială. Valoarea poeziei sale vine din spiritul lui liber, atât de bine surprins în cuvinte. Că vă plac sau nu oniriștii, Dimov, reușește să vă prindă cumva în mrejele sale. E greu de spus dacă se încadrează sau nu în „onirismul estetic”, nu cred că poate fi încadrată undeva o asemenea poezie. Care este și nu este ermetică, prin care trăiești și visezi (am o tolbă de „patetisme”) să-l citim fiecare în tihnă, să-l gândim cum putem: Vis cu bufon

Publicitate

Aducem Parisul la noi, un mic dejun cu poezie

Franța este recunoscută pentru bucătăria rafinată și micile extravaganțe ale sale. Pentru a aduce Parisul mai aproape de noi trebuie să punem puțin imaginația la contribuție. De la croissante, a căror rețetă o găsești mai jos, până la combinația inedită de arome dintre fructe și brânzeturi maturate, înnobilate cu mucegai.

O cafea în stil franțuzesc super delicioasă: Cafea Paris black chocolate macchiato, pe care o putem face cu lapte (10 ml) și 1 pătrățel de Ciocolată Neagră Nespresso. Pentru început preparați un espresso (40 ml) de Paris Black și îl turnați peste pătrățelul de cafea.

Platou cu brânzeturi se va alcătui din:

1. Brânză cremoasă: Mozzarella, Burrata sau pe varianta de brânză cremoasă untoasă, cu aromă mai pronunțată, cum e Brie, Camembert.

2. Branză cu mucegai albastru – cremoasă și sfărmicioasă: Gorgonzola Dolce, Valdeón, Stilton.

3. Brânză tare/maturată – Cheddar saula fel de delicioase: Emmental, Manchego (care se potrivește perfect cu dulceață de smochine sau peltea de gutui), Mimolette, Parmigiano-Reggiano, Pecorino, Gruyere, Jarlsberg, Monterey Jack, Provolone, Grana Padana dar și Gouda (în special cea din lapte de capră) sau Comte.

Ingrediente: 250 g făină, 160+20 g unt moale, 30 g drojdie uscată, 120 ml lapte cald, 3 linguri zahăr1 praf sare, 2 gălbenușuri

Mod de preparare:

1. Dizolvă drojdia în laptele călduț, împreună cu zahărul. Lasă amestecul pentru 5-10 minute. Amestecă 20 g de unt cu făină și sarea, apoi adaugă laptele treptat și amestecă. Trebuie să frămânți aluatul pentru 10-15 minute.

2. Pe blatul presărat cu făină, întinde o foaie dreptunghiulară și așează untul rămas tăiat felii în centru și împăturește toate lateralele peste unt, că un plic. Presară din nou făină pe blat, întoarce aluatul cu îmbinările în jos și întinde o foaie dreptunghiulară. Împăturește din nou foaia, aducând cele 2 laterale către centru. Repetă procedura și da aluatul împăturit la congelator pentru 15 minute, în folie de plastic.

3. Pe blatul presărat cu făină, întinde iar aluatul și împăturește-l, apoi da-l la frigider pentru o ora.

4. După o ora, întinde pentru ultima oară o foaie dreptunghiulară și taie triunghiuri încât să folosești toată suprafață aluatului (jumătate din ele vor fi cu vârful în sus, cealaltă jumătate cu vârful în jos).

5. Ia fiecare triunghi și rulează-l începând de la baza, din partea opusă vârfului ascuțit, până în capăt. Procedează la fel cu toate celelalte croissante, apoi lasă-le la crescut într-o tavă, pe foaie de copt. După ce și-au dublat volumul, unge-le cu cele două gălbenușuri bătute și da-le la cuptor pentru 20-25 de minute la 180°, sau până când se rumenesc bine.

Sanvișurile franțuzești sunt poate cele mai delicioase iată rețetele:

1. Croque Monsieur: https://substantial.ro/cel-mai-iubit-dintre-sandwichuri-croque-monsieur-sandwich-frantuzesc/

2. Sandwich crocant sau „Croque Madame”.

2 teorii despre realitatea noastră pentru care o să-ți fugă pământul de sub picioare

Tragediile și bucuriile tale ar fi doar o minciună, limitările tale ar fi create de cineva, nimic din ce trăiești nu ar fi adevărat. Sunt câteva premise care te pot înfiora, distopia și utopia sunt fenomene care se manifestă de foarte mult timp.

Solaris (1961)

Este un roman scris de polonezul Stanisław Lem în care se prezintă o situație prin care omul ar trebui să comunice cu ceva extraterestru. Este de fapt o incapacitate de a vorbi cu tine însuți.

Solaris este o planetă îndepărtată pe care oamenii încearcă să o studieze. Este acoperită în întregime de un ocean, care mai târziu se va demonstra că este un organism viu. Se pare că materia din care este făcut are capacitatea să reproducă unele dintre cele mai arzătoare amintiri ale tale.

Dacă la început cercetătorii umani fac diverse teste, se pare că mai departe, oceanul este cel care îi va testa pe fiecare în parte. Extraterestul-planetă testează limitele minților savanților prin confruntarea cu cele mai dureroase amintiri ale lor.

Solaris, regia Tarkovski

Kelvin, personajul principal, este pus față în față cu amintirea soției sale care a murit. Suicidul ei a reușit să-l schimbe total, pus față în față cu această nouă femeie oscilează mereu între luciditate și nebunie. Suferința unei noi pierderi a persoanei iubite este insuportabilă.

Se pare că această întruchipare va ajunge să capete propria-i rațiune și de fapt ea este cea care se va rupe de el. Este un imaginar tulburător, suferința personajului se naște dintr-o plăsmuire. Când își dă seama că ea se sacrificase pentru el, nu poate concepe faptul că aceasta nu ar fi o persoană.

Un om creat parcă de un Dumnezeu extraterestru, crud, care dorește să se joace puțin cu propria-i creație. Nu poți rămâne insensibil, cu atât mai mult când te gândești că Dumnezeul nostru, ar putea fi un creator la fel de meschin. Filmul este o capodoperă care te va cuceri mai mult decât cartea în sine (vezi foto).

Simulacron-3 (1964)

Daniel F. Galouye

Este un roman științifico-fantastic scris de Daniel F. Galouye. Teoria acestui roman este că lumea ar fi de fapt un fel de realitate virtuală. Simulacron 3 este de fapt un oraș simulat pentru a se putea face mai multe studii de piață, astfel omul ar scăpa de toate sondajele de opinie.

Creatorul simulatorului, Hannon Fuller, moare într-un mod misterios, colegul său, Douglas Hall, încearcă să afle mai multe despre această întâmplare stranie și descoperă că nici realitatea lui nu este una adevărată.

Potrivit acestei teorii, realitatea simulată este o ipoteză conform cărei realitatea ar putea fi o simplă simulare pe calculator, iar cei care trăiesc în ea nu pot să sesizeze asta.

Se pare că este un cerc vicios și creația reușește să-și demascheze creatorul. Unul dintre cele mai teribile aspecte al acestei filosofii distopice este că, toți cei care nu știu să profite de acest fapt, sunt mai curând victime. S-au făcut foarte multe ecranizări ale acestei cărți.

Teorii cu privire la simulări și fantasme au generat foarte multe opere de artă. Ce este chinuitor în toată această idee incredibilă? Tocmai problema umanității, din moment ce simulăm niște oameni, nu încălcăm libertatea acestora? Ne putem juca oricum cu un asemenea experiment meschin?

Leac pentru izolare și singurătate

Propunerea aceasta are un rol educativ, curativ și estetic. Sunt titluri din literatura clasică, accesibile totuși. Aceste cărți vin în întâmpinarea greutăților pe care le avem în aceste zile. Ne invită să medităm. Să ne răspundem unor întrebări profunde. Să înțelegem ce este important în viață.

„Nu există prieten la fel de loial ca o carte” – Ernest Hemingway”

1. Ciuma de Albert Camus, pe cât de ciudată pare propunerea, pe atât de potrivită este. Romanul prezintă o acțiune din timpul unei epidemii cu ciumă din Franța. Este o perioadă în care medicina avea cu mult mai puține resurse. Oamenii își puneau speranțele în intervenția divinității. Citind putem înțelege că tot răul va trece. Sunt personaje care întruchipează persoane foarte puternice și scene care îți pot tăia respirația. Întâlnim personaje în care putem regăsi teama, prin care înțelegem că este în regulă să ne temem;
2. Dragostea în vremea holerei de G.G. Márquez, romanul prezintă o poveste de dragoste neobișnuită. Autorul renunță la toate clișeele cu privire la un subiect ca acesta. Conține date despre perioada de la sfârşitul secolului al XIX- lea. Primul soț al Ferminei, medicul Juvenal, depune eforturi foarte mari pentru exticția bolii, acesta rămâne puternic și după plecarea celor apropiați. Florentino o așteaptă pe Fermina timp de 50 de ani. Romanul cuprinde foarte multe planuri, dar iubirea este analizată minuțios. Mai departe de perspectivele asupra iubirii, găsim voința de a trăi, curaj și foarte multă speranță;
3. Duplicat, José Saramago, un roman foarte straniu. Pentru cei mai nerăbdători, este puțin mai greu de tolerat descrierea amănunțită a activităților cotidiene. Doar așa putem înțelege că rutina, care ne lipsește zilele acestea, nu este tocmai un paradis. Tertuliano descoperă că există cineva absolut identic cu el. Simpla activitatea de-a se uita la un film în timpul liber, schimbă totul. Sunt foarte multe întorsături, dar toate sunt prezentate spre finalul romanului. Din toată acțiunea, pe lângă pretextul cuceritor, înțelegem că viața ne poate surprinde în mod neplăcut, dar asta nu este un capăt de lume;
4.  Este vorba despre o carte scrisă de G.M. Zamfirescu, Maidanul cu dragoste. Este descrisă viața din mahalalele Bucureștiului de altădată, de pe șoseaua Basarab. Oamenii reprezentați, prin personajele acestei opere, sunt săraci și lipsiți de perspectivă. Primul strat este destul de ciudat, dar profunzimea narațiunii este și mai ciudată. Toți au secrete tulburătoare. Avem puțin din fiecare: iubire, tipologii variate de personaje, o acțiune desfășurată pe multe planuri. Adolescentul, Puişorul, ne prezintă începuturile sale. Totul este scris cu nostalgia unor vremuri paradisiace, pentru că amintirea părinților săi oferă această perspectivă. În ciuda chinului prin care trece, rămâne doar cu regretul că nu mai poate ajunge la persoanele dragi lui. Nostalgia inspiră multă puritate, Puișor ne spune că:   „sufletul maidanului zgribulit de frig a rămas în mine”;
5. Oscar și Tanti Roz, scris de Eric-Emmanuel Schmitt, prezintă aventurile prin care trece Oscar, un băiețel de 10 ani, bolnav de leucemie. Tanti Roz este o asistentă care se atașează foarte mult de micuț. Aceasta îi oferă alternativa de-a trăi zece ani în câteva zile. Trece prin foarte multe peripeții. Trăiește totul cu multă intensitate, fără să mediteze la plecarea lui. Învață să iubească și să îi scrie lui Dumnezeu, astfel se eliberează de tot ce îl supără. Tanti Roz este ca o voce a conștiinței. Oscar, alături de ea, învață să facă diferența dintre bine și rău. Romanul ne învață să ne bucurăm de viață. Reușim să înțelegem ce este cel mai important de făcut în timpul vieții: iubirea;
6. Maestrul și Margareta este un roman al scriitorului rus Mihail Bulgakov. Acțiunea urmărește vizita diavolului în  Uniunea Sovietică, considerat unul dintre cele mai importante romane ale secolului trecut. Este o critică adusă tuturor păcatelor omului modern. Faptul că este un roman clasic, nu îl face greu de citit. Ne trimite către meditația condiției noastre. Ce ne face buni, ce ne face răi. Ne ridică întrebări cu privirea la puterea noastră de sacrificiu. În paralel ne prezintă o interpretare a ultimelor clipe din viața lui Iisus. Acesta este prezentat ca un om, astfel înțelegem că putem să ne păstrăm bunătatea în cele mai grele clipe. Pe lângă asta, sunt personaje foarte ciudate, haioase, care ne pot capta atenția, reușesc să ne amuze;
7. Singur pe lume este un roman al scriitorului francez Hector Malot. Acțiunea romanului prezintă multe peripeții ale unui băiețel în vârstă de 8 ani. Rémi nu are părinți și toate persoanele dragi, care puteau să-l crească pleacă de lângă el. Este nevoit să pornească la drum pe cont propriu. Romanul este plin de nostalgie și speranță. Micuțul va reuși să treacă peste toate greutățile. Se vindecă după toate despărțirile, reușește să iubească cu foarte multă putere. Putem învăța alături de el să-i apreciem mai mult pe cei dragi. Cel mai important lucru, pentru această perioadă, pe care-l învățăm este faptul că putem să iubim și în absență.
8. Jurnalul Fericirii – Nicolae Steinhardt, prezintă timpul petrecut în închisorile comuniste. Este descrisă viața pe care o duceau deținuții politici în perioada comunismului. Aflăm despre importanța oamenilor în viața noastră, chiar dacă, fizic, nu sunt lângă noi. Amintirea tatălui său, pe care nu îl poate vedea cât timp este închis, este foarte importantă. Steinhardt este întemnițat în închisorile comuniste de la Jilava, Gherla și Aiud, fiind eliberat în august 1964. Acesta refuză să depună mărturie împotriva prietenilor săi. Înțelegem cât este de important să ne păstrăm firea și în momentele grele. Cartea este ca un pansament pentru sufletul nostru în această perioadă. Putem medita la ce am trăit până acum, putem înțelege unde am greșit în trecutul nostru. Același lucru îl face și Steinhardt: „N-am știut. Trăisem ca un dobitoc, ca o vită ca un orb. La închisoare, înspre amurg, am aflat ce-i aia bunătate, bună cuviință, eroism, demnitate.”
9. Metamorfoza – Kafka, este o povestire stranie, Gregor Samsa, un funcționar, se trezește într-o dimineața metamorfozat într-o gânganie. Nu ne spune nimeni de ce se întâmplă asta. Suntem puși în fața faptului împlinit. Exact ca în zilele noastre, viața lui și a celorlalți se schimbă bursc. Aici există un joc al priorităților, asupra căruia putem medita, pentru a înțelege situația în care ne aflăm. Să nu ne pierdem cumpătul și umanitatea, așa cum o face familia lui Gregor;
10. Eseu despre orbire – José Saramago. Acțiunea prezintă un fenomen straniu, foarte mulți oameni ajung să orbească. Este ca o epidemie, jocul de imaginație al cărții este unul foarte bun pentru zilele noastre. Ne trimite către abordarea în profunzime a situației. Să privim din mai multe perspective, doar așa ne putem păstra cumpătul. Totodată ne ajută să înțelegem de ce este important să urmăm sfaturile celor abilitați. Acesta pune semnul de egalitate asupra tuturor. Pe aceștia nu îi salvează sau condamnă profesiile. Epidemia se extinde fără țină cont de funcții și alte coordonate pe care se baza și societatea noastră până de curând. Sunt foarte multe pasaje în care autorul filosofează asupra condiției umane. Încă o dată suntem trimiși să medităm asupra vieților noastre.

Pentru că izolarea ne impune un regim de viață al însingurării, este foarte ușor să devenim apatici. Ce trebuie apreciat și ce trebuie să fie iertat. Lipsa speranței este primul pas în procesul clacării. Lectura, indiferent de obiectul tratat de carte, ne poate deconecta și vindeca în aceste clipe grele. Cartea poate fi un prieten de nădejde în vremea pandemiei.

Condiția ontologică a omului duplicat

Cum să scrii despre ,,incredibila poveste a doi bărbați duplicați”? Cu miza ca pentru fiecare roman al tău să NU faci decât ,,un gen literar”, și mai degrabă ,,un spațiu literar, ca o mare umplută cu multe rânduri. Romanul [de fapt] primește frânturi ale științei, filosofiei, poeziei, le conține pe toate; nu înseamnă pur și simplu să spui o poveste.” Respectând firul acestor ,,legi”, în romanul scris de tine vei prezenta o lume ,,rotundă”, lumea aceasta va debuta cu un om surprins de asemănarea dintre el și un actor, și se va încheia în aceeași notă. Așa cum Joanne Rowling speculează dorința omului, ca viața să ia o turnură neașteptată peste noapte, aceeași idee va fi speculată și de Saramago.

Cu mintea contaminată de ,,Ion”, circularitatea romanului nu mă surprinde, cumva sunt ,,călită” și cu poeticitatea fiecărei pagini în parte, probabil de la Blecher, probabil de la elfriede jelinek sau Hortensia Papadat-Bengescu, Viriginia Woolf… Mă surprinde totuși tăierea asta a firului în patru, la care, spre deosebire de Holban, asistă mereu ,,bunul simț”, orchestratorul tuturor faptelor verosimile, de parcă ,,fabulosul” intră în atribuțiile personajului principal. Cu atât mai plăcută ideea, când se pune mereu problema lipsei de credibilitate a situației omului duplicat sau a acțiunilor, incredibila întâmplare este denunțată cu fiecare joc propus de Tertuliano sau António Claro.

Vocea bunului simț sună cumva ca un Aristotel supărat sau ca o Academie Franceză din perioada Clasicismului. Finalul îmi amintește de ,,Noaptea de Sânziene”, moartea celor doi pseudo-logodnici are loc din cauze cu mult îndepărtate de cotidian, prin care se împlinește un cuvânt magic. Moartea care aduce ordinea ontologică, care, paradoxal, nedreptățește pe Maria da Paz, suflet nobil, prea bun pentru lumea în care poate exista cineva ca António Claro sau Tertuliano Máximo Afonso, al cărui ethos amintește cumva de eroul tragic. Vina lui Tertuliano, de-a nu trăi cu pathos, lipsă de ,,pasiune” tradusă ca adormire înnăscută care va culmina cu gestul uriaș de lașitate. Punctul în care cred că ne prinde în mrejele sale José Saramago, motorul care aprinde pathosul cititorului, este lipsa pathosului personajului său, aici este vraja, pharmakonul textului.

Omul este născut să-și lungească existența în dezinteres pe cât de mult posibil (?) Din care excepționalul (o ceartă cu încălcarea legilor naturii care îl pune în funcțiune: un duplicat, un virus, violența cu lipsa de măsură- un război) îl poate smulge, dar cum nu îi este un dat, acest climax se poate să-i lipsească toată viața.

Dar ce se întâmplă când omul este imunizat? Când nici excepționalul nu îl mai poate trezi? Când lipsa de măsură devine regulă? Tertuliano cu siguranță se va conforma, va înțelege cum va evolua existența sa după primirea apelului, nu vom afla dacă își va găsi sfârșitul, asemeni lui António Claro, trezit de un apel din ,,liniștea ontologică”, dacă va pune condițiile întâlnirilor, dacă va dori iubita celuilalt, dacă va aduce cu sine un pistol descărcat, dacă va muri în hainele unui străin, conducând mașina altuia etc. Pentru fiecare în parte orgoliul, hybrisul, le va aduce pedeapsa de-a muri sau de a trăi într-o lume care îi ține la marginea existenței. Temeiul filosofic, temeiul științific, temeiul psihologic, nu știu până la urmă care este flagelul acestor două personaje.