Despre rău s-au oferit mai multe definiții, avem o întreagă hermeneutică a fenomenelor de maximă violență din secolul trecut, dar vreau să păstrez o zonă nu tocmai academică. Păstrez cu mine trei propuneri de explicații ale răului, a alegerii răului de către om. Prima la care mă gândesc este propunerea lui Michel Faucheux în „O istorie a răului”, poate cea mai accesibilă filosofie a istoriei, unde ne spune că omul nu are memoria binelui, este o stare ce nu poate fi surprinsă în cuvintela adevărata sa intensitate. Pe de altă parte, răul, este cel care nu își pierde niciodată profunzimea și paleta de sensuri ale lexicului, el este însăși memoria, rana la care revenim pentru a ne justifica comportamentul. Răul este ficțiunea, povestea, pe când binele este adevărul, lipsa de înțelesuri multiple, mascate.
Apoi nu pot să nu aduc în discuție banalitatea răului, propunerea Hannei Arendt, cât timp banalizăm actul de a face rău, cât timp, din nou, creăm ficțiunea compensatorie, cât timp păstrăm distanța cât se poate de mare față de actele noastre rele nu vom putea vedea de cealaltă parte, empatia se sfârșește acolo unde nu mai interacționezi direct cu victima. Poate că la noi se traduce prin „trebuie să mă gândesc și la mine” sau prin „așa fac toți”, dar este foarte importantă această banalizare a răului, a îndepărtării de adevărata natură a realității, a simplificării modalităților de a face rău și, din păcate, mintea omului a găsit atât de multe moduri prin care se poate face rău fără să fim neapărat afectați de propriile noastre acte.
De asemenea, răul este, ne spune Creștinismul, lipsa Adevărului, lipsa Luminii, a Armoniei, acolo unde nu va fi ființa, va fi neființa, ceea ce în sens creștin se traduce prin faptul că Unitatea este înlocuită de dualitate, cuvântul diavol provine din grecescul diavolos care se referă la practica de vânătoare prin care este spintecat animalul vânat, prin urmare este împărțit, o împărțire care ucide. Dumnezeu este Armonia, diavolul este dezbinarea.
Pot să fiu mai departe savantă încercând să-mi explic de ce oamenii îți fac rău, cel mai greu îmi e să înțeleg faptul că răul nu se face pentru a avea un avantaj, pentru a avea ceva de câștigat, ci doar pentru că e facil. Dacă îți permiți să fii vulnerabil în fața unui om plictisit, trebuie să te aștepți că vei fi înregistrat, indiferent despre ce ai vorbi, cuvintele tale sunt importante într-un spațiu al oamenilor plictisiți, lipsiți de ocupație pentru că, măcar din filmele de acțiune, știm că tot ce spui poate fi cumva folosit împotriva ta.
Cât timp devii un subiect de discuție, indiferent de valoarea ta și faptul că ai problemele tale, indiferent de lipsa de valoare a actului de a înregistra o conversație privată, tu ești cel care permite acest act prin simplul fapt că alegi să ai încredere, prin simplul fapt că îi creezi celuilalt mediul prielnic prin care să îți facă rău. Facilitezi. Te vei întreba de ce, dar adevărul e că nici nu trebuie să dai motive. Răul este arma omului prost, a celui aflat într-o stare de absență a trăirii autentice. O realitate falsificată va produce oameni lipsiți de autenticitatea trăirii. Nu trebuie explicații savante sau complexe, trebuie doar să înțeleg că atât timp cât există posibilitatea de a face rău se va face pentru că „de ce nu?“ Mai ales când nu e nimic altceva de făcut (nothing to be done).
Moses Sithole este unul dintre criminalii care au îngrozit o populație întreagă. Înzestrat cu o inteligență aparte care nu a făcut nimic altceva decât să îi alimenteze cruzimea. Cazul lui este unul greu de expus, îți vine greu să accepți că lucrurile astea s-au întâmplat. În lectura lui Paul Simpson cu Dosarele criminalilor în serie am încercat să caut modurile de degradare ale ființei umane, dar și ajungerea la o parte a vieții mai puțin cunoscută nouă. Da, oamenii pot fi și așa.
Să dezbatem asupra cauzei criminalității înseamnă să tratăm subiectul inegalității umane. Ceea ce ne trimite către critica societății contemporane, în care se duce o luptă pentru acceptarea diversității, discriminarea este un fenomen al inegalității, un factor negativ al societății contemporane axată pe globalizare. Inegalitatea nu se rezumă doar la asta și nu este neapărat un fenomen specific doar societății moderne și contemporane.
Am citit de curând un articol legat de inegalitatea umană, o recenzie a unei cărți, The Dawn of Everything, scrisă de David Graeber și David Wengrow (vezi pe nybooks.com) în care sunt prezentate pe scurt o serie de factori ai societății contemporane prin referire la istoria ei în general, cu accentul pus pe inegalitate. Articolul spune că originile inegalității, natura libertății și sclaviei, rădăcinile proprietății private și relația dintre societate (populație) și stat sunt subiecte ce trebuie tratate printr-un dialog purtat între arheologie, antropologie și filosofie.
Libertatea și sclavia sunt două coordonate ale societăților mai vechi, două aspecte care au caracterizat (libertatea încă o mai face) atitudinea oamenilor față de alți oameni. Ce anume face ca un om să își merite libertatea? Cândva răspunsul pentru întrebarea asta era culoarea pielii sau naționalitatea și etnia. Spun asta pentru că Moses Sithole (cunoscut drept criminalul ABC sau ca strangulatorul sud-african) este o expresie a lipsei calității gândirii umane, un bărbat de culoare care își ura originile. În timpul procesului de judecată pentru uciderea a 38 de femei a spus că:
„Urăsc din tot sufletul femeile de culoare și, chiar dacă am venit înapoi pe pământ ca bărbat ne*ru, n-aș putea niciodată să îmi doresc o ne*resă… Mai degrabă m-aș ma*turba.”
Moses Sithole citat de Paul Simpson în Dosarele criminalilor în serie, trad. Andreea-Maria Vrabie, Niculescu, 2019, p. 15.
Povestea criminalului ABC – Moses Sithole
Mai sus este declarația unui om supus multor chinuri, a avut de-a face cu unele dintre cele mai mari defecte ale societății contemporane. Moses Sithole s-a născut la data de 17 noiembrie 1964 în Vosloorus, oraș aflat în apropiere de Boksburg (provincia Transvaal) din Africa de Sud), al patrulea copil al cuplului Simone și Sophie Sithole. La vârsta de 5 ani rămâne orfan de tată. Mama alcoolică, rămasă singură cu patru copii, nu face față situației și își abandonează copiii la secția locală de poliție.
Copiii sunt duși într-un orfelinat, unde sunt maltratați și de unde se aleg cu multe traume. Așa cum le-a povestit colegilor săi de celulă, orfelinatul era un loc în care puteai supraviețui doar dacă erai foarte puternic din punct de vedere psihic și fizic. Comportamentul lui deviant s-a răsfrânt asupra femeilor, pe care inițial nu le omora. Tot din spusele lui se știe că primele violuri s-a petrecut pe când era adolescent.
A fugit de la orfelinat pentru a-și găsi mama, odată ajuns la ea, lucrurile nu au decurs cum sperase. Mama lui nu s-a bucurat de vizita fiului și i-a spus să plece. Un episod care l-a marcat puternic, cum avea să spună el. După episodul acesta, tot în adolescență, a făcut autostopul pe o distanță de aproape 500 de km, doar pentru a locui cu unul dintre frații lui mai mari. Din nou o nereușită, lipsa lui de acomodare cu fratele l-a determinat să își găsească de muncă în minele de aur din Johannesburg.
Debutul uneia dintre cele mai șocante vieți
A fost închis timp de 7 ani pentru mai multe violuri comise. Nu se știe câte femei au fost victimele violurilor. În anul 1987 a atacat o femeie în vârstă de 29 de ani, Patricia Khumbalo (cea care după 9 ani va depune o mărturie la procesul împotriva lui Sithole). Femeia a căzut victima promisiunilor lui de a o ajuta să își găsească un loc de muncă. În data de 14 septembrie 1987, face cunoștință cu un așa-zis Martin (cum i se prezentase Moses Sithole). O conduce într-o zonă retrasă de savană unde o violează, dar nu o ucide pentru că îi era milă de ea, cum i-a spus el, avea „un gen de ochi care îl face să-i fie milă de ea” (op. cit., p. 16).
Patricia de teamă nu a reclamat nimic la poliție, au mai urmat alte 3 victime. Avea o iubită pe care o abuza constant și amenința că îi va omorî întreaga familie dacă spune cuiva în ce situație este nevoită să trăiască. Tăcerea ei va aduce același tip de tratament și asupra surorii sale mai mici, Lindiwe, în vârstă de numai 15 ani. Sithole recurge la aceeași tehnică folosită pentru Patricia și Dorcas (căreia îi ceruse să-l ajute să o caute pe iubita lui). Din păcate, Lindiwe a fost bătută și strânsă de gât până la inconștiență, după ce și-a revenit a prevenit-o. I-a spus că va avea de suferit dacă ar fi spus cuiva despre chinul prin care o făcuse să treacă.
În anul 1989 Buyiswa trece prin același calvar, pus la cale prin aceeași metodă a străinului care vrea să întindă o mână de ajutor. Ajunși într-un loc în care nu treceau oameni, Buyiswa este amenințată cu moartea și violată. Scapă cu viață și de data asta Sithole este reclamat la poliție. Pus în fața judecătorului neagă toate acuzațiile care i s-au adus, judecătorul nu îl i-a în seamă, a fost condamnat la 6 ani de închisoare. Este eliberat în anul 1993 pentru bună purtare, anii de închisoare au fost foarte duri pentru el. Ceilalți deținuți se comportau urât cu el, știau că este violator.
Experiența cu ultima lui victimă de dinaintea condamnării sale l-au determinat să devină mult mai rece. Astfel, ajunge la concluzia că trebuie să nu mai lase martori după abuzurile sale. Este și astăzi destul de greu să se stabilească ce anume a declanșat manifestarea lui monstruoasă. A declarat de mai multe ori care ar fi motivele, odată a spus că a avut o iubită care i-a oferit un copil, apoi aceasta l-ar fi otrăvit și de atunci urăște genul feminin. Alteori a spus că a avut o viață grea în orfelinat sau că abandonul mamei lui (de două ori) l-ar fi făcut să aibă un asemenea comportament. Și-a exprimat disprețul pentru femeile de culoare și am putea specula că se ura pe sine și proiecta în femei „defectul” său.
Un criminal în serie
După eliberare Sithole se căsătorește cu sora unui deținut pe care îl cunoscuse în perioada detenției sale. Timp de câteva luni repară mașini împreună cu el pentru a-și câștiga existența. Din anul 1994 spune că se duce să își caute de lucru și dispare pentru diferite perioade de timp. În același timp mai multe trupuri neînsuflețite de femei sunt descoperite în diferite stadii de descompunere. Polițiștii îngroziți de situație încearcă din răsputeri să găsească vinovatul. Numele pe care îl folosea este altul de data aceasta, dar rămâne la același scenariu, în care le promitea femeilor că le ajută să își găsească de lucru.
În luna iulie a aceluiași an o cunoaște pe Maria Monene Monama, ajunge acasă la ea unde îi cunoaște părinții și le câștigă încrederea. Fata este încurajată să meargă cu el, după ce ajung într-o zonă de savană retrasă o violează și de data aceasta și ucide. În perioada aceea au fost descoperite mai multe trupuri neînsuflețite de femei, crime care nu pot fi atribuite în totalitate lui. Mai târziu s-a descoperit că el a fost vinovatul pentru o mare parte dintre ele.
Polițiștii erau copleșiți, descoperă o serie de legături care îi conduc către David Abraham Selepe, este arestat la Mozambic pe când încerca să scape de creditorii lui, recunoaște că ar fi făptașul a 15 crime. Este dus la locul unei crime unde este descătușat pentru a ajuta la căutarea lucrurilor victimei, moment în care îl lovește pe un polițist și fuge, este împușcat în zona capului, o rană care îi este fatală. Cazul este închis, se crede că a fost găsit criminalul. Cu toate acestea, crimele nu încetează după moartea lui Selepe, moartea Amandei Thethe, care fusese pusă în spatele lui Selepe, se va dovedi că este opera lui Sithole. Ceea ce face ca acțiunile poliției fie și mai ciudate în ce îl privește pe Selepe.
Pentru a reuși să ia urma adevăratului vinovat, polițiștii caută informații comune în cazul victimelor care au fost recunoscute. Astfel, reușesc să afle că Tryphina și Amelia Rapodile, două dintre victimele lui, s-au întâlnit în ziua decesului lor cu Moses Sithole. După ce l-au identificat, le-au arătat fotografia de când fusese arestat celor de la „Paradisul copiilor” (organizație înființată de el). Angajații și-au dat seama că este vorba despre Sithole.
„Sithole nu intenționa să se oprească, în ciuda vâlvei care se iscase. Pe 24 septembrie a ucis-o pe Agnes Sibongile Mbuli, iar în ziua în care i-a fost găsit trupul, a sunat la ziarul Star din Johannesburg ca să afle ce se întâmplă, spunându-i lui Tamsin DeBeer, reportera care a răspuns la telefon, că era vorba despre „Joseph” bărbatul pe care toată lumea îl căuta, respectiv „criminalul în serie din Gauteng”. Pe parcursul următoarelor săptămâni, ei au avut trei conversații lungi, în care Sithole a afirmat că ucidea pentru a se răzbuna pe condamnarea lui nedreaptă pentru viol, iar crimele aveau scopul de a atrage atenția asupra acestei nedreptăți.”
Paul Simpson, Op. cit., p. 23
Moses Sithole a fost prins în cele din urmă cu ajutorul cumnatului său, căruia îi ceruse să îi facă rost de o armă. Polițiștii l-au ridicat de la locul întâlnirii și l-au dus la spital pentru că fusese împușcat în burtă și în picior. Supus audierilor nu a vrut să recunoască nimic. Lipsa lui de cooperare a durat până când a intrat o femeie detectiv în salon. Excitat de prezența ei a început să se laude cu toate violurile pe care le comisese. A fost judecat și condamnat la 2410 ani de închisoare. Condamnarea lui a fost atât de mare pentru că judecătorul David Curlewis a vrut să se asigure că nu va ieși niciodată din închisoare. Noua Africă abrogase pedeapsa cu moartea la momentul judecării lui Moses Sithole.
Elefantul de bibliotecă 