Mitul energiei negative a feminității – Medeea în viziunea lui Euripide


Medeea este în mitologia greacă o prințesă din Colchida, fiica regelui Colchidei și nepoata zeului Soarelui, Helios, care se îndrăgostește de aventurierul Iason. Numele său derivă din termenul care se folosea pentru a numi ideea de istețime, planificare sau viclenie. În mitologia greacă este amintită ca o vrăjitoare și preoteasă a zeiței Hecate, prin faptul că se folosește de puterile sale supranaturale pentru a face rău unui bărbat este pusă în legătură directă cu mătușa ei, Circe. În orice caz, cel mai des este amintită pentru două din evenimentele care au marcat conștiința vechilor greci, primul este pentru contribuția sa în ce privește mitul Lânii de aur, în al doilea rând pentru răzbunarea sa teribilă în fața lui Iason, care o părăsește pentru o femeie mai tânără.

Versiunea mitului său de la care s-a construit în ansamblu imaginea sa este cea oferită de poetul grec Hesiod, un contemporan de-al lui Homer. Medeea este amintită în lucrarea lui Hesiod care a fost dedicată argonauților, Teogonia (aprox. 700 a. Chr.). Oricât am încerca să trasăm o linie între mitologie (fosta istorie, considerată înainte adevărul) și realitatea alternativă, poetică, în privința Medeei nu se poate vorbi decât despre o biografie mitopoetică.

Medeea în viziunea lui Euripide

Medeea lui Euripede începe cu o stare de conflict, Iason și-a abandonat soția, pe Medeea, împreună cu cei doi copii ai lor. Speră să avanseze pe scara socială, recăsătorindu-se cu Glauce, fiica lui Creon, regele Corintului – orașul grec în care este pusă acțiunea tragediei. Toate evenimentele care se succend de-a lungul tragediei i-au naștere din acest conflict inițial, iar părțile implicate devin personajele sale centrale. După o lungă serie de încercări și aventuri, care în cele din urmă i-au obligat pe Iason și Meedea să caute exilul în Corint, perechea își stabilise familia, obținând un grad de faimă și respectabilitate. Renunțarea recentă a lui Iason a acelei familii a zdrobit emoțional tot ce era în Meedea, în măsura în care își regretă propria existență, precum și cea a celor doi copii ai săi.

Medeea este prezentată ca o femeie lipsită de toate laturile necesare structurii omului arhaic, este într-un pământ străin, nu are un ax moral. Sufletul se-nduioșază cu mult mai puțin în fața a ceea ce aude decât a ceea ce vede. De aici putem înțelege caracterul cu mult mai tăios al eroinei lui Euripide. În viziunea lui, Medeea, trebuie să fie reprezentanta răului. Asta fiind și motivația exemplificării tot mai explicite a scenelor de cruzime a omului față de om. Flagelarea în plan concret  se datorează şi unei depărtări de sfera divinităţii a acţiunii tragediilor. Teatrul a luat naştere din cultul religios şi este în acelaşi timp oglinda societăţii. Societatea antică greacă, ca orice altă societate arhaică, este una  religioasă.

„Omul religios nu poate trăi decât într-o atmosferă pătrunsă de sacru, este cât se poate de limpede că spaţiul (locuit de omul religios) va fi consacrat… Dorinţa omului religios de a trăi în sacru înseamnă de fapt dorinţa lui de a se situa în realitatea obiectivă… Acest comportament se verifică pe toate planurile existeţei sale, fiind mai evident în dorinţa omului religios de a se mişca într-o lume sanctificată, adică într-un spaţiu sacru.”

Mircea Eliade, Sacrul şi profanul,  traducere Brânduşa Prelipceanu, Humanitas, Bucureşti, 2000, p. 22.
Mitul energiei negative a feminității - Medeea în viziunea lui Euripide
Medea, Antonio Frederic Augustus Sands

Precursorul teatrului realist

În operele Lui Euripide eroii sunt prezentaţi ca un întreg, în care sunt înglobate toate neajunsuruile acestora, toate infirmităţile, calitățile și aspirațiile. Prezintă clar pasiunile lor, nu se mizează pe o  dorinţă de-a lor de a se vindeca sau de a ieși din mrejele cine știe cărui blestem al zeilor. Omul alege, omul trăiește. Iar asta este o perspectivă cât se poate de modernă, de parcă de aici se va extrage seva teatrului realist al lui Ibsen, O`Neill sau Strindberg. Medeea este acel viitor personaj cu un trecut care vine să clarifice, stricând prezentul, viața protagonistei noastre, care este în fapt o antagonistă. Iubirea ei pasională se transformă într-o dorinţă maniacală de răzbunare. Părăsită de Iason ucide proprii săi copiii şi pe logodnica soțului ei.

Eroii lui Euripide nu sunt prezentați în raport cu divinitatea, nu se urmăreşte prezentarea omului în luptă cu supranaturalul, aici acțiunea se desfășoară pe orizontală, fiind o luptă a oamenilor cu ceilalți oameni. Este prezentată relaţia omului cu trăirile sale interioare, eroii lui îşi prezintă singuri chinul şi justificările acţiunilor lor. Sofocle prezintă puterea de sacrificiu a omului, Antigona este capabilă de eroism cu riscul sacrificiului. Pentru Euripide omul îşi alege destinul, nu se mai simte faptul că omul este legat de divinitate. El deschide o poartă spre lumea în care sunt prezente în cotidian trăirile puternice ale omului. Loc în care e nevoie de imagini puternice, pe măsura sentimentelor și a pasiunilor eroilor săi. Pentru echilibrul tragediei, Medeea se angajează într-un vicleșug. Pretinde că simpatizează cu alegerile lui Iason (câștigându-i încrederea ) și îi oferă soției sale „cadouri”.  O coroniță și o rochie. În mod evident, darurile sunt menite să o convingă pe Glauce să ceară tatălui ei să permită copiilor să rămână în Corint. Coroana și rochia sunt de fapt otrăvite, ele provoacă moartea lui Glauce. Văzând că fiica lui a murit, Creon alege să moară cu ea, scena se încheie cu el îmbrățișând-o dramatic, astfel absorbind otrava din rochie.

Faptul că Euripide transferă vina Medeei și propune o mamă criminală, al cărei statut de înstrăinată și vrăjitoare, este de fapt un răspuns cu privire la nevoia omului de a-și asuma vina. În primele versiuni ale mitului, copiii lui Iason și ai Medeei sunt uciși de o mulțime de corinteni, care sunt revoltați de comportamentul Medeei. Tragedianul grec preferă să redimensioneze miturile mai vechi pentru a evidenția cele mai urâte aspecte ale relațiilor umane, în special pe cele din cadrul familiei. Euripide face un gest curajos, abordând unul dintre cele mai sacre aspecte al vieții grecilor (și nu numai ), prin reprezentrea mitului Medeei abordează un tabu fundamental: legătura dintre mamă și copil și pe cel al asumării iubirii materne necondiționate.

În foto principală: Medea de Anselm Feuerbach.

Imperiul Persan și grandoarea expansiunii sale teritoriale- din Hindu Kush la Asia Minor

Imperiul Persan își atinge apogeul expansiunii sale teritoriale când granițele se întind de la Hindu Kush în Est până la coasta Asiei Mici în Vest. Vastul teritoriu al imperiului ahemenid era format din numeroase provincii, care purtau denumirea de satrapii. Provinciile constau în majoritate în unele dintre cele mai dezvoltate și prospere orașe ale Orientului Mijlociu de la acea vreme. Parte din ele erau capitale regale, unde putem să amintim Persepolis și Pasargadae, altele erau importante centre administrative, precum Babilonul sau Susa, Persia se ocupa de conducerea orașelor importante.

Primul mare oraș al Imperiului: Pasargadae

După ce Cirus cel Mare preia puterea după revolta din anul 550 a. Chr. și a câștigat lupta în fața mezilor. Datorită acestui eveniment Persia s-a impus ca putere dominantă. Iar pentru a celebra marea sa victorie, Cirus a început construcția unui oraș-regal care să fie potrivit pentru o personalitate importantă ca el: Pasargadae. Situl ales de Cirus era situat într-o zonă de câmpiefertilă din apropierea râului Pulvar. De-a lungul celor 30 de ani de domnie ai lui Cirus, Pasargadae a crescut în importanță, a devenit și centrul religios și regal al Imperiului ahemenid, care la acea vreme era în plină ascensiune.

Imperiul Persan și grandoarea expansiunii teritoriale- din Hindu Kush la Asia Minor
Sursa: irantravelbooking

Cirus luase totul în calcul, s-a ocupat foarte mult și de asigurarea protecției orașului său, avea o fortăreață puternică păzea apropierea nordică a orașului. Caracteristica definitorie a orașului a devenit  un superb parc. Grădina întrunea mai multe influențe din alte imperii proeminente ale Orientului Mijlociu, precum asirienii, însă se remarca și prin inovație, amenajarea consta și în trăsături proprii tradițiilor locale. Era așezată într-un model geometric, cu canale de apă pentru a menține frunzele luxuriante în jurul unui bazin ampalsat într-o zonă centrală. Clădirile simple din jurul grădinii au fost proiectate în așa fel cât să nu umbrească frumusețea parcului.

Cirus a construit, de asemenea, încă cel puțin două palate în Pasargadae, precum și o apadana sau hol de intrare care primea adesea demnitarii. Pasargadae a fost locul de recreere al lui Cirus, iar mormântul său simplu și impunător, continuă să fie unul dintre cele mai prețuite monumente ale Iranului.

Bijuteria coroanei ahemenide: Persepolis

În perioada imediat următoare după scurta domnie a fiului lui Cyrus Cambyses, tronul este revendicat de către Darius cel Mare. Dorind să-și impună propria gândire în mersul Imperiului Persan, Darius a început construcția unui oraș regal personal. Și-a construit capitala, Persepolis, la circa 50 km mai jos de Pasargadae. După ce a început construcția orașului în anul 518 a. Chr., Persepolis devine rapid noul epicentru regal al Imperiului Persan. În jurul orașului mai apoi se dezvoltă o comunitate de artizani și constructori, creată pe fondul construcției noului oraș în umbra munților.

Imperiul Persan și grandoarea expansiunii teritoriale- din Hindu Kush la Asia Minor
Sursa: civitatis.com

Darius a construit un palat impunător și o mare apadana. Această vastă sală trebuie să fi fost o priveliște impresionantă pentru demnitarii veniți din tot imperiul pentru a aduce un omagiu lui Darius. Acești au fost imortalizați în numeroasele și detaliatele basoreliefuri de care ne putem bucura chiar și în zilele noastre. Persepolis a continuat să se extindă și după moartea lui Darius. Fiul său, Xerxes I, și-a construit propriul palat la fața locului, mult mai mare decât al tatălui său. Xerxes a ridicat, de asemenea, Poarta tuturor națiunilor și a terminat Trezoreria Regală. Succesorii lui Xerxes la rândul lor vor adăuga fiecare propriile monumente în oraș. În anul 331 a. Chr., Alexandru cel Mare a invadat Imperiul Ahemenid și a distrus din temelii.

Susa – Capitala Imperiului Elamit transformată în Centrul Administrativ al Imperiului Persan

Susa  este se numără printre cele mai vechi orașe din Orientul Mijlociu, se estimează că ar fi fost construit undeva în 4200 a .Chr. Se știe că a fost secole la rând capitala civilizației elamite și a fost cucerită de alte popoare de mai multe ori de-a lungul istoriei sale îndelungate. În anul 540 a. Chr. Cirus a preluat controlul asupra orașului antic. După moartea lui Cirus, fiul său Cambises au investit orașul Susa drept capitală regală. Când Darius a venit la tron, Susa a devenit popasul regal preferat al lui Darius, care a supravegheat construcția unui nou mare palat în Susa. Pentru a-l construi a strâns cele mai fine materiale din Imperiul Persan. Au fost folosite cărămizi babiloniene, cherestea de cedru din Liban, aur din Sardes și abanos, fildeș și argint din Egipt și Nubia.

Imperiul Persan și grandoarea expansiunii sale teritoriale- din Hindu Kush la Asia Minor
Sursa: theheritageinstitute.com

În ipostaza de centru administrativ al Imperiului Ahemenid orașul Susa s-a bucurat de mai multe funcții. Darius s-a asigurat că orașul este foarte bine conectat cu celelalte centre administrative ale imperiului. Orașul se înscria cu brio în ruta de 1700 de mile ale centrelor regale importante din imperiu. Susa a trecut testul timpului fiind oraș important și în timpul în care Alexandru cel Mare s-a aflat la putere.

Babilonul sau simbolul dominației persane

În anul 539 a. Chr. Cirus cel Mare ajunge în Babilon ca un cuceritor pașnic. Cucerirea Babilonului, cel mai vechi oraș mesopotamian, a reprezentat chiar fundația asigurării dominației Imperiului Persian în Orientul Mijlociu. După armata regelui Nabonidus a fost înfrântă în bătălia de la Opis, ostașii lui Cirus au ajuns în Babilon, oraș care era prea puternic pentru un asediu îndelungat. Au avut nevoie de o strategie militară avanstă. Perșii au profitat de faptul că orașul găzduia un festival important și au deviat Eufratul, reușind astfel să spargă zidurile.

Imperiul Persan și grandoarea expansiunii sale teritoriale- din Hindu Kush la Asia Minor
Metropolitan Museum of Art

Atât Cirus, cât și Darius au respectat orașul Babilon, fiind convinși de prestigiul său. Babilonul a fost un oraș privilegiat, reușind să-și păstreze cultura și obiceiurile. Regii înșiși au participat la festivalurile religioase importante ale Babilonului și au tratat cu respect titlul de regi ai Babilonului, care a continuat să fie un important centru administrativ și spațiu de învățare și centru de dezvolare artistică.

Miletul: locul nașterii filosofiei grecești

Sursa: wikipedia

Înainte de sosirea perșilor, Milet era doar o colonie greacă care prospera în Ionia, undeva pe coasta Asiei Mici. Orașul era de pe atunci un important centru comercial și chiar intelectual și aici s-a născut primul filozof grec, Thales. Milet a ajuns sub conducerea Persiei când Cirus l-a învins pe regele Croesus al Lidiei în anul 546 a.Chr. Întreaga Asie Mică a fost apoi sub conducere persană dar Milet a continuat să fie un centru comercial important.

Orașul a creat mai multe nemulțumiri conducătorilor persani, de pildă Aristagoras, conducătorul Miletului, a fost cel care a stârnit Revolta Ionică împotriva stăpânirii lui Darius cel Mare din anul 499 a. Chr.. Acesta s-a bucurat de susținerea Atenei și a Eretriei, însă tot a fost învins în anul 493 a. Chr., în bătălia din Lade. Darius a ucis toți bărbații din Milet înainte de a vinde femeile și copiii ca sclavi.

Imperiul Persan și grandoarea expansiunii sale teritoriale- din Hindu Kush la Asia Minor

Xerxes, fiul lui Darius, nu a reușit să cucerească Grecia, iar Milet a fost eliberat de o coaliție de forțe grecești. Dar după ce războiul din Corint a fost încheiat printr-un tratat persan, Imperiul Ahemenid a revendicat controlul asupra Miletului. Alexandru cel mare a asediat orașul în anul 334 a. Chr., iar capturarea Miletului a fost unul dintre cauzele care au dus la  căderea Imperiului Persan.