Cărți la care îmi doresc să ajung în anul 2022. Gata cu cititul fără țintă

Ieri am scris despre faptul că nu știu câte cărți am citit, am liste peste tot, în aplicațiile Scribd și basmo, puțin pe goodreads, altele în agendă și sinceră să fiu nu știu dacă are vreun sens să le mai contorizez acum. Și cum ultimii doi, poate chiar trei ani, au fost haotici pentru mine, am zis ca anul ăsta să fac ceva în sensul ăsta. În primul rând pentru că îmi doresc să fiu mai productivă. Sper că voi ajunge să scriu mai multe recenzii și nu numai. Îmi mai doresc ca bănuții investiți în suportul tehnic al blogului să fie folosiți cu mai mult discernământ.

Am scris un astfel de articol și pe monden.ro, îl puteți accesa aici.

Sunt multe motive pentru care aleg să îmi fac aici o mică listă de cărți la care să ajung. Am un număr considerabil de cărți necitite în bibliotecă și vreau să am de unde să îmi amintesc de ele, în caz că am impresia că nu mai e nimic de citit pe lumea asta . M-am cam luptat cu un reading slump în luna noiembrie, așa că am mare nevoie de alternative de lectură mă ajută să scap din astfel de situații.

Anul ăsta am multe volume de poezie la care mi-am propus să ajung, deja mi-am făcut un folder pe scribd, în care am inclus destul de multe volume de poezie, din cele mai demult publicate. Mă gândesc la Nora Iuga, a cărei poezie mi-am propus să o aprofundez, cu volumele Blogstory, Spitalul manechinelor, Inima ca un pumn de boxeur și Ca motorul unui Ford din 1931.

Mai vreau să ajung la Ruxandra Novac cu Alwarda, Non Stress de Elena Vlădăreanu, Sânge albastru de Angela Marinescu, Te aștept ca pe un glonte de Pușcașu Ana, Obiectele din oglindă sunt mai aproape decât par al lui Florin Hălălău, O precizie cu adevărat înspăimântătoare a lui Virgil Mazilescu, Firul Alb de Andrei Bodiu, zoom, gaura de vierme de George Geacăr, Intimitate de Angela Marcovici, Lavinucea volumul Laviniei Bălulescu, Riduri de Vakulovski Mihail, Azi cânt jazz de Mihaela Stanciu, Picaj al Ioanei Miron, Fortăreața pe mal de Claudia Ene (o fată care venea foarte des la biblioteca de la Teatru), black aphrodisiac de Justin Dumitru, Recviem pentru nuca verde al Ioanei Geacăr, mandala de Oana Cătălina Ninu, Fețe jupuite a lui Ioan Es. Pop, Eroticele de Dominic Brezianu și Enșpe mii de dimineți de Bădica Diana. Și cam ăsta ar fi dosarul cu poezie făcut pe scribd.

Cărți la care îmi doresc să ajung în anul 2022

Mai am în minte Scrâșnetul dinților al lui Șerban Axinte, de la care am citit chiar în ultima noapte din an (și recitit ieri) Păpădia electrică. Mariana Marin cu antologia făcută de Claudiu Komartin, La întretăierea drumurilor comerciale, din care am citit jumătate și m-am oprit, vreau să îi acord mai mult timp. Vreau să ajung și la dumnelike al lui Marcel Vișa, să revin asupra volumului Civilizații de Olga Ștefan pentru că mi-ar face plăcere să scriu câteva impresii legate de volumul ăla minunat și să urmăresc o nouă apariție în volum la Casa de editură Max Blecher (din câte am înțeles). Să nu care cumva să uit de Elena Katamira, de la care am deja volumul fată departe aer de hârtie și urmează să mai publice un alt volum anul ăsta. Nu știu dacă voi reuși cu toate, dar vreau să le am undeva notate.

Proza

La proză aș vrea să continui o serie de cărți pe care le-am abandonat: Pendulul lui Foucault de Umberto Eco, O viață măruntă de Hanya Yanagihara, Inima e un vânător singuratic a lui Carson McCullers, Gellu Naum cu Zenobia. În dosarul de pe scribd am Tatiana Țîbuleac cu Vara în care mama a avut ochii verzi, Demonul și ploaia de Radu Găvan, Poartă-ți plugul peste oasele morților al Olgăi Tokarczuk și nu în ultimul rând mi-am propus să ajung la Alina Nelega cu Un nor în formă de cămilă. Iar restul de proză aștept să mai culeg pe parcursul anului.

Non-ficțiune

La capitolul non-ficțiune mi-am propus să mai citesc din bibliotecă pentru că mai bine de jumătate cred că sunt cărți necitite. Aș vrea să citesc Jurnalul unei scriitoare al Virginiei Woolf, Știința voioasă a lui Nietzsche și tot de la el Nașterea tragediei, mi-am propus să ajung și la Postomul. O critică a subiectivității postumane de Constantin Ghioancă, o carte despre care am aflat astăzi, publicată la Paideia. Să duc până la capăt cartea Hannei Arendt, Viața spiritului, Tragicul de Gabriel Liiceanu, Teatrul Oprimaților de Augusto Boal, Așa-zisul rău de Konrad Lorenz și Martin Heidegger de Walter Biemel – care este în curs de citire, acum citesc și Dosarele criminalilor în serie de Paul Simpson.

Am o listă stufoasă la capitolul poezie pentru că poezia mă ajută de cele mai multe ori să ies din reading slump, sper să mă ajute anul ăsta să citesc ceva mai ordonat și să pot scrie mai multe despre ce citesc pe blog, calitatea mă interesează cel mai mult anul ăsta. Nu vreau să mai fiu fără țintă.

Ce am înțeles din viață, trăind cu mine 27 de ani

Am citit mai multe retrospective ale anului 2021, eu una am încetat să mai înțeleg ceva din viața mea cam de prin anul 2019. Știu doar că am muncit foarte mult, că am avut o serie de lecturi, unele mai haotice decât altele. Nu știu câte cărți am citit în total, știu că anul ăsta am câteva zeci de titluri la care îmi doresc să ajung. Am zis să las mai jos ce am înțeles din viață trăind cu mine (o visătoare și o idealistă dezordonată).

În adolescența mea mi-am dorit să ajut oamenii, să îi cunosc, să îi asist, să fac în așa fel încât să las o impresie bună (într-un mod mai puțin evident). Ei bine, când ești ca mine, și te gândești de 100 de ori înainte cum să dai un „bună ziua”, e mai complicat să te faci plăcut(ă). Dar am înțeles că nu toți oamenii trebuie să te placă și nu trebuie să faci tot posibilul pentru celălalt. Mai ales când persoana care are cea mai mare nevoie de ajutor de la tine, ești chiar tu.

Am înțeles că nu e neapărat nevoie să dai dovadă de bunătate, în sensul că nu trebuie să aștepți la recunoaștere. Nu aștepta ca oamenii să spună despre tine că ești un om bun. Nu trebuie să speri că orice lucru bine făcut de tine o să fie urmat de o recompensă. E de preferat să fii reticent la întinsul mâinii de ajutor unor oameni pe care nu îi cunoști așa de bine

Dacă o prietenă te caută doar când are nevoie de tine, roag-o să te caute cu oricare alt scop numai cu „ajută-mă” nu și, cel mai sigur, nu te va mai căuta deloc. Ferește-te de cel/ cea care ți-a greșit pentru că se va aștepta să-l ataci și pentru că nu o vei face, te va ataca el/ea preventiv. Să nu uităm că nu trebuie în ruptul capului să amesteci viața personală cu cea de business, oricât de neînsemnat ar părea acel business. Respectă-ți meseria și vei căpăta mai mult respect față de propria persoană.

Mai bine te însoțești cu cea/cel care te înjură în față în fel și chip decât cu persoanele care se cenzurează. Oamenii care îți spun în față ce au de spus, cel mai sigur epuizează toată energia de bârfă când te beștelesc face to face. În situații de criză oamenii se schimbă, mulți pot deveni oportuniști și asta nu depinde de tine.

Nu face recomandări pentru persoanele care cred că își permit orice cu tine, greșelile lor vor lăsa urme pe cartea ta de vizită. Dacă nu știi ce să spui într- un anumit context social, mai bine taci. Cel mai mult trebuie să taci când celălalt încearcă cu tot dinadinsul să te facă să vorbești. Dacă interacțiunile tale sociale se rezumă la cele de mai sus, e timpul să îți schimbi cercul social sau să schimbi compania lor cu a cărților, peste ani va conta mai mult lectura.

Nu trebuie să le știm pe toate. Este absolut normal ca oamenii să aibă cunoștințe în domenii diferite. Doar pentru că nu ai explorat un anumit segment, nu înseamnă că nu ai timp să o faci sau că nu contează ce știi tu deja. Și nu îți alege un target pentru existență, mai bine zis, nu îți spune că „viața ta ar fi mai frumoasă (sau perfectă) dacă…”.

Ce trăiești este și ce alegi, nu încerca să te minți, nu încerca să îți găsești scuze. Dacă nu te simți bine într-un loc, gândește-te dacă te simți bine cu tine. Caută în tine locul în care știi că ai parte de liniște. Nu te împovăra cu preconcepții și nu încerca să te amăgești că ți-ar fi fost bine în cutare loc sau funcție. Înainte de a părăsi un loc de muncă, sau știu eu ce alt loc, încearcă să pui prezentul în paralel cu experiențele trecute, apoi explorează actualul loc de muncă. Vezi dacă ai reușit să înțelegi frumusețea și obstacolele de la locul ăsta de muncă. Dacă ai timp pentru tine și un venit care îți permite un trai decent, s-ar putea să fie ce ai nevoie.

Oamenii se schimbă, prietenia poate că nu există, dar oamenii pe care îi vei considera plăcuți sunt cei care au pasiuni sau interese comune cu ale tale. Nu forța o relație doar pentru că undeva într-un trecut, pe care cel mai sigur îl romanțezi din nevoia de happy end, omul ăla (prieten(ă), iubit(ă) sau orice altă persoană care a însemnat ceva pentru tine) ți-a fost alături sau pentru că ați comunicat altfel. Este firesc ca drumurile voastre să se despartă, fără să fie vina nimănui.

Facerea de bine nu e neapărat viol de mamă, dar așa cum o zicală spune că „dragostea cu sila nu se poate”, nici binele cu forța nu se face. Dacă îți dorești să ajuți pe altul prea mult, este posibil să fie un gol de-al tău, mai bine te distanțezi și îți oferi ție niște răspunsuri. Oamenii au instinct de conservare, în situații de criză se activează (nu vorbim de abuzuri serioase, acolo e ceva mai complex), așa că decizia sănătoasă pentru ei, va veni din proprie inițiativă.

Și nu în ultimul rând, nu invidia pe nimeni. Nu o singură dată am aflat că oamenii pe care îi admiram sau poate invidiam, împărtășeau același sentiment față de mine. Viața mea părea pentru ei mai bună decât a lor și viceversa. Important este să lupți pentru independența ta, fără să îți îmbolnăvești sufletul. Să te poți opri la un moment dat și să ai ce aprecia la tine. Să fii egal față de propriile tale principii.

Și pentru încheiere, toți fac greșeli, important este să recunoaștem, să ne cerem scuze, să știm să iertăm, să știm să ne iertăm și să nu rămânem cu datorii morale. Dacă te simți copleșit de o anumită atribuție mai bine spui pas, îți tragi puțin sufletul și revii cu forțe proaspete, lucrurile vor ieși mult mai bine așa.

Despre meseria de bibliotecar

Nu știu dacă sunt cea mai potrivită persoană care să vă vorbească despre meseria/ profesia de bibliotecar, însă, având în vedere că printre cărți m-am simțit cel mai bine, aș vrea să povestesc cuiva puțin despre experiența asta. La Biblioteca U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale” din București am lucrat ca bibliotecară pe vremea când încă mai eram studentă la Facultatea de Teatru, în ultimul an de studii, era o bibliotecă de dimensiuni mici, mult mai mici comparativ cu cea de la B.C.U. „Carol I” din București, are mai multe filiale și departamentele se află în Sediul Central, unde lucrez eu, fiecare în parte se ocupă de câte o activitate specifică bibliotecii (catalogare/indexare, evidența și organizarea colecțiilor, bibliofilie/ manuscrise, periodice, dezvoltarea/ cercetarea/ digitizarea colecțiilor, comunicare colecțiilor, conservarea colecțiilor – unde sunt eu, serviciul referințe, serviciul restaurarea și prezervarea publicațiilor și centrul de împrumut).

Biblioteca U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale”

Despre Biblioteca de la U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale” din București trebuie să spun că avea un aer foarte romantic, cu multe cărți și documente vechi, unde puteam să explorez mai multe activitățile biblioteconomice, fiind o bibliotecă de dimensiuni mici, unde fiecare bibliotecar în parte putea să se ocupe de mai multe aspecte. Am reușit să văd multe din afișele spectacolelor de teatru de pe vremea lui Bulandra sau Clody Berthola. Era o bibliotecă unde veneau și deja erau în fond foarte multe publicații periodice axate pe lumea culturală, în special pe teatru și cinematografie.

Organizarea documentelor se făcea în mod sistematic-alfabetic, adică în ordine alfabetică în funcție de domenii. Un mod de organizare foarte tentant de altfel, nu de puține ori mă plimbam printre rafturi și îmi spuneam că voi citit cărțile alea și alea, formându-se liste kilometrice de cărți pe care trebuia neapărat să le citesc. Să fii studentă și bibliotecară în aceeași instituție este ceva cât se poate de minunat și de periculos, un cuțit cu două tăișuri. Este minunat pentru că ai toate materialele la îndemână pentru a te informa, periculos pentru că nu deții toate informațiile necesare și cu siguranță vei avea momente în care multe cărțile legate de teatru ți se vor părea mari necunoscute.

Și am avut multe momente în care profesorii aveau mai multe așteptări de la mine, să dețin informații mult mai profunde cu privire la ce se află în bibliotecă. A fost un continuu exercițiu de memorare să lucrez acolo, trebuia să știu utilizatorii, să cunosc fondul, să știu ce anume făcea parte din fondul de carte rară, cui anume i-am dat o carte – pentru că existau momente în care trebuia să insiști până să îți vină cărțile înapoi.

Fascinația pentru bibliotecă mi se arată și mie acum, după ce am ieșit din lumea aia, în care totul mi s-a părut copleșitor la început. Cu timpul am reușit să mă dezmeticesc și să înțeleg fiecare activitate în parte. Lumina cade altfel pe cărți atunci când biblioteca păstrează amintirea mai multor decenii. A fost un paradis pe care nu am știut să îl explorez, din prea puțin timp sau pentru că m-am simțit copleșită de volumul mare de informații.

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București

La B.C.U. „Carol I” din București, situația e alta, îmi place de fiecare dată să compar tot ce se întâmplă aici cu replica unei doamne în cadrul unui interviu. Care era șocată că până la vârsta de 23 de ani avusesem doar două joburi și cel mai mult o supăra că am fost bibliotecară – pentru ea era întruchiparea ratării, mi-a mărturisit ce crede ea despre bibliotecari „când spui bibliotecară, îmi imaginez acolo o tăntică bătrână care plimbă niște cărți”, fapt pentru care nu eram demnă de un post de secretară, puteam să vând tigăi.

Ironic, tot pe strada Maria Rosetti era și sediul de la… Păcat că nu a mers puțin pe jos să vadă cum o bibliotecă funcționează ca o multinațională, în care sunt multe departamente care colaborează între ele și al cărei program este de aproape 12 ore. Este o pierdere să nu intri cel puțin o singură dată într-o bibliotecă și să vezi cum este cu adevărat, măcar în Noaptea Muzeelor. E de prisos să spun cât de îngustă era viziunea ei asupra bibliotecii, probabil nu știa că există o facultate care pregătește bibliotecari… multe de spus despre opinia ei.

Nu este vorba despre ratare, într-adevăr o mare parte dintre bibliotecari sunt oameni care s-au reprofilat, și eu mă număr printre ei, eu am făcut asta pentru că nu am știut oricum niciodată ce vreau cu adevărat, meseria de bibliotecar îmi permite să fac multe alte activități pe lângă, de la citit, scris, până la crearea unui blog sau cine știe ce alte activități. Totul este să vrei și să îți respecți meseria.

Mi se pare fascinant cum fiecare activitate biblioteconomică se poate ramifica în alte activități și cum bibliotecarii sunt ultraspecializați în anumite sectoare. Cum departamentele comunică între ele și câtă muncă se află în spatele fiecărui document din bibliotecă. E adevărat că aici activitatea mea este mult mai restrânsă, dar nu mai puțină. B.C.U. organizează festivaluri și multe alte evenimente. Nu este o instituție statică, cum nu este nicio altă bibliotecă, există multă mișcare în interiorul ei chiar dacă nu pare.

Am colege care lucrează aici de câteva decenii, care au trăit aici revoluția, care mi-au povestit despre incendiu și despre cum auzeau oamenii minunându-se de titlurile pe care le descopereau (multe se și furau în nebunia aia). Au fost în bibliotecă atunci când s-a mutat pe Calea Plevnei și mi-au povestit că o mare parte din fond este doar din donație, marile ziare interbelice au fost mistuite de foc atunci și multe nu au mai putut fi înlocuite niciodată. Au mutat după 10 ani tot fondul din nou în clădirea Fundației. Sunt atât de multe de povestit, lucruri pe care le-au trăit oamenii care încă mai lucrează aici, o istorie absolut fascinantă.

Elefantul de bibliotecă

La B. C. U. încă mai am privilegiul de a vedea rafturi de cărți și de a parcurge mai multe titluri și din nou de a îmi face alte liste și alte liste. Un motiv pentru care mă feresc pe cât posibil să împrumut de la B.C.U., să nu îmi fac alte TBR -uri nerealiste.

Nu îmi iese întotdeauna, dar încerc pe cât posibil. Nu știu dacă am de ce să mă plâng, ține mai mult de tine, de cât de mult prețuiești cărțile și timpul pe care îl ai. Cred că meseria de bibliotecar este o bază importantă pentru un cititor pasionat și un scriitor (chiar și pentru unul wanna be ca mine). Mă bucur că m-a prins pe picior bun, am scăpat de blocajul pe care l-am avut la cealaltă bibliotecă. Să fii bibliotecară este un drum spre plafonare dacă nu știi cum să-ți stabilești prioritățile și să fructifici cumva accesul nelimitat la cărți poți să fii un om împlinit.

Elefantul de bibliotecă/ cutrompaprincarti a apărut în 2017, doar că nu știam sigur ce vreau să fac cu blogul/siteul, din păcate nici în ultimul timp nu m-am ocupat prea mult de el, știu că citisem Maidanul cu dragoste și îmi plăcuse foarte mult și că butonasem la întâmplare pe WordPress și mi-am făcut blogul. Am scris atunci o recenzie și plănuiam să o țin tot așa doar că au urmat câțiva ani ceva mai tulburi și a rămas totul suspendat. În mod ciudat, nu prea, am reluat activitatea pe blog după ce m-am angajat într-o altă bibliotecă. Aș vrea să ajung la performanțele unor bloguri de referință în recenzia de carte, însă mă bucur că am un loc unde să mai scriu despre ce citesc.

Denumirea era elefantul de bibliotecă, dar am schimbat numele domeniului pentru că aducea cu un alt elefant. Denumirea a pornit de la „șoricel de bibliotecă”, mi s-a părut că nu respectă proporțiile și am zis că e elefant. După m-am gândit la alt clișeu „a sta cu nasul în cărți”de aici am ajuns la cu trompa prin cărți. Un blog mic, unde nu am timp să scriu prea des sau uneori nu am energie… Sper să crească în timp.