Cărți la care „trebuie” să ajungi în 2022. Scriitori români contemporani, nume din filosofia și literatura universală

Mai jos sunt câteva titluri de cărți de beletristică și non-ficțiune la care v-am recomandat la începutul anului să ajungeți la ele. Dar rămâne o propunere încă valabilă

Convenția despărțirii existenței în ani nu urmează neapărat logica înnoirii noastre interioare. Un nou an începe pentru mine primăvara, dar am zis să delimiteze de data asta anii cu luna ianuarie și să fac o listă de cărți la care iubitorii de literatură (și cărți în general) ar putea să ajungă în 2022. Sunt titluri la care fie am ajuns, fie mi-am propus să ajung.

Volume de poezie și poeți la care trebuie să ajungem în 2022

Poezia, așa cum am mai spus, ocupă un loc special în inima mea. Anul trecut am citit multă poezie de calitate, iar anul acesta nu vreau să întrerup tradiția. Am urmărit cu interes zvonurile cu privire la noile apariții ce ar trebui să urmeze în anul 2022. Dar în același timp consider că putem ajunge la titlurile deja publicate în anii 2020 și 2021, cât și la poezia „mai veche” care nu își pierde din relevanță în anul 2022. Dintre poeții și poetele care au fost publicați în anii 2020 și 2021 amintesc pe:

  1. Lena Chilari cu o cană de noviciok la bătrânețe, TracusArte în 2020;
  2. Sînt alta de Svetlana Cârstean publicată în 2021 la Nemira, an în care i-au fost republicate Floarea de menghină și Gravitație; 
  3. Simona PopescuCartea plantelor și animalelorNemira, 2021, la a cărei poezie cred că orice tânăr sau iubitor de poezie ar trebui să ajungă. Este conferențiar în cadrul Facultății de Litere a Universității din București, unde ține cursuri de istoria literaturii române (axată pe avangardă, experimentalism și postmodernism), ține și cursuri de creative writing (scriere creativă). A publicat volume de poezie (JuventusNoapte sau ziLucrări în verdePledoaria mea pentru poezie), un roman (Exuvii) și volume de eseuri (ClavaCritificțiune cu Gellu Naum, Autorul, un personaj);
  4. Florentin Popa, Dezintegrare, editura OMG, 2021, cu care a câștigat Premiul Tânărul poet al anului 2021;
  5. Ruxandra Novac, Alwardaeditura Pandora M, colecția Anansi, 2020, este o revenire mult așteptată în lumea poeziei, poeta s-a făcut remarcată în anii 2000, apoi a urmat o lungă perioadă de tăcere;
  6. Scrâșnetul dinților al lui Șerban Axinte, pe care l-am mai menționat, deja am citit de la el Păpădia electrică, am apreciat discursul echilibrat asupra unora dintre cele mai importante teme „existențialiste”;
  7. Mariana Marin cu antologia publicată în anul 2021 spre final, făcută de Claudiu Komartin, La întretăierea drumurilor comercialea cărei poezie rămâne la fel de actuală după decenii;
  8. sleep paralysis al lui Ana Maria Anania care a apărut în decembrie 2021 – o poetă tânără foarte activă în lumea literară românească, a cărei poezie am citit-o în publicațiile de gen de bună calitate, precum EchinoxZona literarăO mie de semneRevista KryptonRevista ContaParnas XXINoise Poetry etc.;
  9. Poems 1962-2020 de Louise Glück – câștigătoare a Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2020 pentru volumul  Noapte credincioasă și virtuoasă, apărută în limba română în traducerea lui Bogdan-Alexandru Stănescu în cadrul colecției ANANSI. World Fiction de la Editura Pandora M. Vocea ei este considerată una dintre cele mai puternice ale poeziei contemporane americane. Poems 1962-2020 a fost publicată la editura Pinguin, antologie pe care o recomand.
Cărți la care „trebuie” să ajungi în 2022. Scriitori români contemporani, nume din filosofia și literatura universală

Pentru a fi la zi cu noile apariții din anul 2022 voi urmări editura OMG Poetry, ai căror poeți sunt deseori nominalizați la cele mai importante concursuri de poezie. Editura TracusArte se bucură de același renume, Casa de pariuri literare are în palmares poeți la fel de apreciați, iar Casa de editură Max Blecher urmează tradiția lor. Editurile Nemira și Paralela 45 au publicat destui poeți și poete bune, de menționat la Paralela 45 pe Olga Ștefan cu Civilizații.

Scriitori și cărți de proză de prioritizat în anul 2022

Proza ocupă și ea un alt loc important pentru mine, încerc pe cât posibil să fiu la curent cu romanele publicate de scriitorii contemporani, români și străini deopotrivă. Printre numele care m-au impresionat în anul 2021 se numără Elena Ferrante – o scriitoare italiancă recunoscută la nivel internațional în mod special datorită Tetralogiei Napolitane, cele 4 Volume: Prietena mea genialăPovestea noului numeCei care pleacă și cei care rămânPovestea fetiței dispăruteAm ajuns până la volumul patru pe care l-am abandonat, mi s-a părut mai mult o înșiruire de nume și fapte.

Tetralogia ne prezintă evoluția unei prietenii de-a lungul deceniilor. Suntem introduși în lumea dură din Napoli de după cel de-al Doilea Război Mondial de către Elena Greco, o viitoare scriitoare, care nu creează o imagine idilică asupra copilăriei. Vedem în primul volum cum fetele urmează căi diferite, în funcție de dorința părinților lor. Din punctul meu de vedere primul și al treilea volum sunt capodopere. Tot de la ea mă gândesc la titlurile: Zilele regăsirii mele și la Viața mincinoasă a adulților.

Alina Nelega cu Un nor în formă de cămilă și ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat două romane care se află deja în biblioteca mea. Până acum aproape am terminat de citit Un nor în formă de cămilă, un roman foarte bun, de altfel i-a adus scriitoarei  Premiile „Sofia Nădejde” pentru Literatură Scrisă de Femei. Alina Nelega este romancieră, autoare dramatică, regizoare, critic de teatru și jurnalistă. Are un stil asumat de a scrie, este poetic, metaforic, feminin și profund influențat de simbolistica și maniera teatrală (cel puțin cartea despre care vorbesc).

Romanul urmează povestea lui Hamlet reinterpretată în manieră modernă. Privim acțiunea din unghiul mamei lui Hamlet, vocea ei ne prezintă cum au stat lucrurile și care este relația cu fiul ei, bolnav psihic, singurul lucru ce ar putea justifica întâlnirea lui Hamlet cu tatăl lui. Este vorba despre o familie crescută în sânul teatrului tatăl lui Hamlet este actor, moare subit pe scenă, pe când mama este regizoare. Reușita Alinei Nelega, din punctul meu de vedere constă și în faptul că nu încearcă niciodată să facă lucrurile să pară ceva ce nu sunt.

Cărți la care „trebuie” să ajungi în 2022. Scriitori români contemporani, nume din filosofia și literatura universală

Alte cărți de proză (și prozatori) la care mi-am propus să ajung, sunt recomandări de la siteurile internaționale de profil (și nu numai). Amintesc o parte dintre ele, încep cu  Hanya Yanagihara – cu O viață măruntă (A little life), o carte pe care o începusem în anul 2021 și pe care am abandonat-o. Despre roman se spune că este o carte imposibil de citit fără să lăcrimezi. Prezintă povestea unui bărbat tânăr pe nume Jude, care trece prin multe încercări ale vieții, victimă a mai multor abuzuri, nu reușește să se lupte cu viața. O viață măruntă prezintă fețele societății contemporane și greutățile cu care trebuie să se confrunte oamenii, este o carte despre prietenie, curaj, ratare și iubire (sau cel puțin despre importanța ei în viețile noastre).

Tot de la ea aș vrea să mai citesc Oamenii din copaci un roman care prezintă expediția unui medic pe nume Norton Perina, pe o insulă microneziană izolată, în căutarea unui trib pierdut, cartea a fost publicată la noi de editura Litera în 2021, tradusă de Irina-Marina Bortoi. Tot de la ea mai este și To Paradise o carte netradusă încă în română, publicată în anul 2022, în care se prezintă o istorie alternativă a Americii din 1893, în care statul New York face parte din Statele Libere (Free States).

Cărți la care „trebuie” să ajungi în 2022. Scriitori români contemporani, nume din filosofia și literatura universală

Vreau să ajung și la proza Olgăi Tokarczuk, câștigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2018 despre care, Ruxandra Gîdei de la 4fără15, a vorbit foarte frumos în multe din vlogurile sale. Mi-am propus în primul rând să ajung la Poartă-ți plugul peste oasele morților pentru că nu am mai citit nimic care să vorbească astfel despre relația dintre om și animale. Romanul este polițist, urmărim povestea dintr-un oraș aflat lângă pădure au loc mai multe crime, o profesoară de engleză bănuiește ceva, însă nimeni nu îi acordă atenție. Tot de la ea mai am în minte titlurile Scripturile lui Iacob și Rătăcitorii.

Mi-am propus să ajung și la romanele pe care nu le-am dus la bun sfârșit și pe care vreau să le finalizez anul acesta, recomand citirea oricărei cărți scrise de acești autori. Mă refer la Pendulul lui Foucault de Umberto Eco și la Inima e un vânător singuratic a lui Carson McCullers. Cartea lui Umberto Eco este o poveste complexă despre mitul cavalerilor templieri, sunt foarte multe trimiteri către ocultism și alte date obscure și fascinante. Se spune că l-ar fi inspirat și pe Dan Brown să scrie Codul lui Da Vinci, în cazul ăsta avem de-a face cu un roman ceva mai complex.

Cartea lui Carson Mccullers prezintă povestea unui băiat care este surdomut, John Singer, fapt ce îl transformă fără voie în cel mai bun confesor al tuturor. Urmărim acțiunea dintr-un orășel mic, prin ochii personajului principal. Romanul este considerat unul dintre clasicele literaturii americane sudiste. Apreciat pentru modul imparțial în care sunt prezentați oamenii, indiferent de rasă.

Cărți de non-ficțiune: filosofie, istorie, memorialistică

1. În sfera memorialisticii mă gândesc la Jurnalul unei scriitoare de Virginia Woolf, la care îmi propun să ajung de anul trecut, de la ea am citit proză, se afla și în bibliografiile de la facultate. Mă fascinează puterea și poeticitatea stilului ei, vreau să ajung la mintea din spatele reușitei literare. De asemenea, un alt jurnal la care mi-am propus de mai mult timp să ajung este cel al Monicăi Lovinescu (Jurnal esențial). Și pentru că este prima actriță de culoare din istorie aș vrea să ajung și la memoriile Violei Davis, Finding Me: A Memoir.

Cărți la care „trebuie” să ajungi în 2022. Scriitori români contemporani, nume din filosofia și literatura universală

Dacă nu ați reușit până acum să le citiți vă recomand și Jurnalul unei fete greu de mulțumit al lui Jeni Acterian, din care putem afla foarte multe despre generația anilor 1920, inclusiv despre cel care l-a format pe Mircea Eliade, mă refer la Nae Ionescu și la Jurnalul lui Mihail Sebastian, carene oferă o perspectivă la fel de bună asupra perioadei interbelice din România și nu numai. Cred că tot aici pot să încadrez și pe Virgil Ierunca cu Fenomenul Pitești, pe care o am de ceva timp în bibliotecă.

2. La capitolul istorie cred că sunt relevante pentru 2022 cărți precum: Moartea Ceaușeștilor de Catherine Duradin – o reprezentare obiectivă, din ochii unei jurnaliste de origine franceză a întâmplărilor din decembrie 1989 și a modului în care au fost executați soții Ceaușescu. Un fel de filosofie a istoriei regăsim în paginile cărții O istorie a răului de Michel Faucheux, pe care am citit-o și nu doar o singură dată. What Is History? de Edward Hallett Carr este bună pentru cei care nu au avut prea mult de-a face cu cititul cărților de istorie, este un fel de ghid pentru cum ar trebui să citim istoria.

O carte la care cu siguranță voi încerca să ajung pentru că nu cunosc foarte multe lucruri legate de acest subiect este: Precolonial Black Africa de Cheikh Anta Diop, presupun că ar fi redundant să spun despre ce este vorba. Din lecturile mele vreau să mai menționez și Dosarele criminalilor în serie de Paul Simpson, deși nu tocmai la istorie se încadrează. Despre carte am scris deja pe site. Este o redare imparțială, fără un concept anume ale unora dintre cazurile criminalilor în serie din întreaga lume.

Cărți la care „trebuie” să ajungi în 2022. Scriitori români contemporani, nume din filosofia și literatura universală

3. La capitolul filosofie: Știința voioasă a lui Nietzsche și tot de la el Nașterea tragediei. Despre Știința voioasă am scris la un moment dat, cândva demult, pe site. Nihilismul lui Nietzsche, văzut prin ochii lui Heidegger, mă fascinează de ceva timp, despre ideea duratei valorilor și a morții acestora la finele unei epoci, despre care am mai scris pe site, de mai multe ori. Cât despre Nașterea tragediei, mi se pare o lectură importantă pentru că ne ajută să înțelegem care era semnificația unui artist total în viziunea lui Nietzsche, dar și aprofundarea asupra viziunii sale cu privire la moartea valorilor. Gabriel Liiceanu cu Tragicul pentru că vreau să aprofundez subiectul, cartea a fost scrisă după doctoratul acestuia.

Și altă carte sau alt subiect, pentru că este ceea ce trăim m-am gândit și la Postomul. O critică a subiectivității postumane de Constantin Ghioancă publicată la Paideia, dacă nu ea ceva care să abordeze acest subiect într-o manieră filosofică. Și, așa cum probabil se subînțelege pasiunea mea pentru Hannah Arendt, vreau să continui cartea începută în 2021, Viața spiritului.

Cărți la care „trebuie” să ajungi în 2022. Scriitori români contemporani, nume din filosofia și literatura universală

Bănuiesc că o altă filosofie a istoriei ar mai fi și Așa-zisul rău de Konrad Lorenz, care pare să abordeze conceptul de rău în societatea modernă. De la el am mai citit Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate, despre care am scris și pe site, m-a marcat abordarea suprapopulării, a faptului că mulțimi de oameni se strâng în orașe și despre influența media asupra vieții noastre. O altă carte relevantă mai este și Homo ludens de Huizinga, o istorie a jocului, un tratat complex care îți oferă multe perspective interesante și profunde asupra umanității și a importanței jocului în procesul de cunoaștere și dezvoltare a omului. Un prim contact cu ideea de autoritate și reguli.

Pentru că vreau să înțeleg mai bine și pentru cine vrea să o facă vreau să amintesc și cartea Martin Heidegger de Walter Biemel, despre care, am scris de curând deja pe site. Biemel mi se pare foarte coerent în scriere/ exprimare și îți dă impresia că te apropie de Heidegger, având în vedere că i-a fost student.

Consider că cele mai relevante pentru timpul în care trăim sunt lecturile de filosofie stoică sau cărți ce țin mai mult de etică sau morală, precum Altruismul eficient. Ghid pentru o viață trăită în mod etic de Peter Singer. Alte titluri ar mai fi: Elogiul inactivității de Bertrand Russell și Cele patru culori ale viitorului de Peter Frase. Cărți care se află pe listele de recomandări ale unora dintre cele mai importante publicații de gen.

Literatură diversă

În general când mă gândesc la literatură clasică am în minte clasicii și romanticii francezi și realismul rus, s-ar mai încadra alte câteva opere de literatură germană, poate nordică, câțiva autori români și alte nume europene și americane arhicunoscute. Am păstrat o direcție cât se poate de conservatoare în literatură, de puțin timp am încercat să diversific. Nu știu câți dintre voi vă confruntați cu aceași problemă, dar cred că o recomandare de literatură diversă este cât se poate de binevenită.

1. Am văzut pe mai multe siteuri de cultură străine menționată cartea lui Jessamine Chan, The School for Good Mothers, publicată în 2022 din câte am observat disponibilă pe scribd, este o distopie prin care se prezintă viața unei mame singure, Frida Liu, care, pe fondul stresului și al oboselii, recurge la un parenting nesănătos. Sau cel puțin asta crede statul care controlează maniacal viețile oamenilor.

Personal mă duce puțin cu gândul la mitul Medeei, în ideea că o femeie ajunge să fie considerată nedemnă de copiii ei, Liu pare să fie victima unei societăți profund misogine, autoarea creează o lume în care patriarhatul atinge culmi inimaginabil de mari, spun asta pentru că, din ce am reușit să înțeleg, societatea nu pune deloc presiune pe soțul acesteia.

Comportamentul Fridei Liu considerat deviant trebuie schimbat, de aceea femeia este trimisă la o școală de re-educare. Cartea prezintă mai multe fețe ale creșterii unui copil de către o femeie singură, este un roman despre identitate și libertate, apare în recomandările New York Times și Oprah daily, pe goodreads are 4 stele, poate fi găsită în librăria Penguins.

Cărți la care „trebuie” să ajungi în 2022. Scriitori români contemporani, nume din filosofia și literatura universală

2. Pentru că tot voiam să citesc mai multă literatură japoneză, am descoperit o carte publicată în 2021 The Cat Who Saved Books scrisă de Sosuke Natsukawa și tradusă în engleză de Louise Heal Kawai, publicată în decembrie 2021. Se găsește și la noi pe elefant.ro și pe Books Express. Romanul prezintă aventura lui Rintaro Natsuki, un librar tânăr care gestiona o mică librărie de la periferia unui oraș (Natsuki Books), o muncă depusă de bunicul lui pe vremea în care era în viață.

Rămas singur după moartea bunicului său, Natsuki nu își poate reveni, se gândește că ar fi mai bine dacă ar închide librăria. Însă, când totul părea pierdut, apare o pisică pe nu Tigru care îi cere ajutorul, pisica avea nevoie de un iubitor de cărți într-o misiune importantă. Misiunea avea scopul de a salva mai multe cărți din mâinile unor oameni care nu le protejaseră și chiar chinuiseră cărțile respective. Băiatul și pisica formează un cuplu simpatic și intrigant care merge în trei aventuri fantastice. În final Natsuki va trebuie să rezolve singur problema.

3. Poate că e nevoie și de ceva poezie, Harlem Shadows, un volum scris de Claude McKay (publicat în ianuarie 2022), cartea este o antologie care cuprinde poezii din toate volumele sale. Aici avem două puncte atinse, citim poezie și totodată un poet care nu face parte neapărat din „canonul occidental”.

Poetul Festus Claudius „Claude” McKay este un poet destul de cunoscut printre vorbitorii de limbă engleză. A fost un scriitor jamaican-american de culoare, unul dintre reprezentanții importanți ai curentului „Renașterea din Harlem” și, totodată, unul dintre cei mai valoroși poeți afro-americani din secolul al XX-lea.

4. Trebuie să vă faceți timp și pentru The Last White Man de Mohsin Hamid, un S.F. care aduce foarte mult cu proza lui Kafka, în care personajul principal ajunge în diferite locuri prin intermediul unei uși speciale care-l teleportează. Este un fascinant discurs despre identitate și umanitate.

Cărți la care „trebuie” să ajungi în 2022. Scriitori români contemporani, nume din filosofia și literatura universală

Cam aici se oprește lista mea cu propuneri și recomandări de lectură pentru anul 2022. Sunt enumerați și câțiva autori la care nu am ajuns, dar care mi s-au părut de trecut pe lista de must read 2022, pentru cei mai curioși dintre noi, există multe siteuri de literatură/cultură străine unde sunt recomandate multe alte cărți de care ne este probabil mai greu să auzim în piața de carte din România. Majoritatea autorilor pot fi găsiți în librăriile online din România.

Pentru mai multe astfel de liste puteți accesa: bookclubchat.com, nytimes.com, themanual.com, vulture.com sau oprahdaily.com etc. Sunt siteuri care m-au ajutat parțial să scriu și acest articol.

Cărți la care îmi doresc să ajung în anul 2022. Gata cu cititul fără țintă

Ieri am scris despre faptul că nu știu câte cărți am citit, am liste peste tot, în aplicațiile Scribd și basmo, puțin pe goodreads, altele în agendă și sinceră să fiu nu știu dacă are vreun sens să le mai contorizez acum. Și cum ultimii doi, poate chiar trei ani, au fost haotici pentru mine, am zis ca anul ăsta să fac ceva în sensul ăsta. În primul rând pentru că îmi doresc să fiu mai productivă. Sper că voi ajunge să scriu mai multe recenzii și nu numai. Îmi mai doresc ca bănuții investiți în suportul tehnic al blogului să fie folosiți cu mai mult discernământ.

Am scris un astfel de articol și pe monden.ro, îl puteți accesa aici.

Sunt multe motive pentru care aleg să îmi fac aici o mică listă de cărți la care să ajung. Am un număr considerabil de cărți necitite în bibliotecă și vreau să am de unde să îmi amintesc de ele, în caz că am impresia că nu mai e nimic de citit pe lumea asta . M-am cam luptat cu un reading slump în luna noiembrie, așa că am mare nevoie de alternative de lectură mă ajută să scap din astfel de situații.

Anul ăsta am multe volume de poezie la care mi-am propus să ajung, deja mi-am făcut un folder pe scribd, în care am inclus destul de multe volume de poezie, din cele mai demult publicate. Mă gândesc la Nora Iuga, a cărei poezie mi-am propus să o aprofundez, cu volumele Blogstory, Spitalul manechinelor, Inima ca un pumn de boxeur și Ca motorul unui Ford din 1931.

Mai vreau să ajung la Ruxandra Novac cu Alwarda, Non Stress de Elena Vlădăreanu, Sânge albastru de Angela Marinescu, Te aștept ca pe un glonte de Pușcașu Ana, Obiectele din oglindă sunt mai aproape decât par al lui Florin Hălălău, O precizie cu adevărat înspăimântătoare a lui Virgil Mazilescu, Firul Alb de Andrei Bodiu, zoom, gaura de vierme de George Geacăr, Intimitate de Angela Marcovici, Lavinucea volumul Laviniei Bălulescu, Riduri de Vakulovski Mihail, Azi cânt jazz de Mihaela Stanciu, Picaj al Ioanei Miron, Fortăreața pe mal de Claudia Ene (o fată care venea foarte des la biblioteca de la Teatru), black aphrodisiac de Justin Dumitru, Recviem pentru nuca verde al Ioanei Geacăr, mandala de Oana Cătălina Ninu, Fețe jupuite a lui Ioan Es. Pop, Eroticele de Dominic Brezianu și Enșpe mii de dimineți de Bădica Diana. Și cam ăsta ar fi dosarul cu poezie făcut pe scribd.

Cărți la care îmi doresc să ajung în anul 2022

Mai am în minte Scrâșnetul dinților al lui Șerban Axinte, de la care am citit chiar în ultima noapte din an (și recitit ieri) Păpădia electrică. Mariana Marin cu antologia făcută de Claudiu Komartin, La întretăierea drumurilor comerciale, din care am citit jumătate și m-am oprit, vreau să îi acord mai mult timp. Vreau să ajung și la dumnelike al lui Marcel Vișa, să revin asupra volumului Civilizații de Olga Ștefan pentru că mi-ar face plăcere să scriu câteva impresii legate de volumul ăla minunat și să urmăresc o nouă apariție în volum la Casa de editură Max Blecher (din câte am înțeles). Să nu care cumva să uit de Elena Katamira, de la care am deja volumul fată departe aer de hârtie și urmează să mai publice un alt volum anul ăsta. Nu știu dacă voi reuși cu toate, dar vreau să le am undeva notate.

Proza

La proză aș vrea să continui o serie de cărți pe care le-am abandonat: Pendulul lui Foucault de Umberto Eco, O viață măruntă de Hanya Yanagihara, Inima e un vânător singuratic a lui Carson McCullers, Gellu Naum cu Zenobia. În dosarul de pe scribd am Tatiana Țîbuleac cu Vara în care mama a avut ochii verzi, Demonul și ploaia de Radu Găvan, Poartă-ți plugul peste oasele morților al Olgăi Tokarczuk și nu în ultimul rând mi-am propus să ajung la Alina Nelega cu Un nor în formă de cămilă. Iar restul de proză aștept să mai culeg pe parcursul anului.

Non-ficțiune

La capitolul non-ficțiune mi-am propus să mai citesc din bibliotecă pentru că mai bine de jumătate cred că sunt cărți necitite. Aș vrea să citesc Jurnalul unei scriitoare al Virginiei Woolf, Știința voioasă a lui Nietzsche și tot de la el Nașterea tragediei, mi-am propus să ajung și la Postomul. O critică a subiectivității postumane de Constantin Ghioancă, o carte despre care am aflat astăzi, publicată la Paideia. Să duc până la capăt cartea Hannei Arendt, Viața spiritului, Tragicul de Gabriel Liiceanu, Teatrul Oprimaților de Augusto Boal, Așa-zisul rău de Konrad Lorenz și Martin Heidegger de Walter Biemel – care este în curs de citire, acum citesc și Dosarele criminalilor în serie de Paul Simpson.

Am o listă stufoasă la capitolul poezie pentru că poezia mă ajută de cele mai multe ori să ies din reading slump, sper să mă ajute anul ăsta să citesc ceva mai ordonat și să pot scrie mai multe despre ce citesc pe blog, calitatea mă interesează cel mai mult anul ăsta. Nu vreau să mai fiu fără țintă.

Ce am înțeles din viață, trăind cu mine 27 de ani

Am citit mai multe retrospective ale anului 2021, eu una am încetat să mai înțeleg ceva din viața mea cam de prin anul 2019. Știu doar că am muncit foarte mult, că am avut o serie de lecturi, unele mai haotice decât altele. Nu știu câte cărți am citit în total, știu că anul ăsta am câteva zeci de titluri la care îmi doresc să ajung. Am zis să las mai jos ce am înțeles din viață trăind cu mine (o visătoare și o idealistă dezordonată).

În adolescența mea mi-am dorit să ajut oamenii, să îi cunosc, să îi asist, să fac în așa fel încât să las o impresie bună (într-un mod mai puțin evident). Ei bine, când ești ca mine, și te gândești de 100 de ori înainte cum să dai un „bună ziua”, e mai complicat să te faci plăcut(ă). Dar am înțeles că nu toți oamenii trebuie să te placă și nu trebuie să faci tot posibilul pentru celălalt. Mai ales când persoana care are cea mai mare nevoie de ajutor de la tine, ești chiar tu.

Am înțeles că nu e neapărat nevoie să dai dovadă de bunătate, în sensul că nu trebuie să aștepți la recunoaștere. Nu aștepta ca oamenii să spună despre tine că ești un om bun. Nu trebuie să speri că orice lucru bine făcut de tine o să fie urmat de o recompensă. E de preferat să fii reticent la întinsul mâinii de ajutor unor oameni pe care nu îi cunoști așa de bine

Dacă o prietenă te caută doar când are nevoie de tine, roag-o să te caute cu oricare alt scop numai cu „ajută-mă” nu și, cel mai sigur, nu te va mai căuta deloc. Ferește-te de cel/ cea care ți-a greșit pentru că se va aștepta să-l ataci și pentru că nu o vei face, te va ataca el/ea preventiv. Să nu uităm că nu trebuie în ruptul capului să amesteci viața personală cu cea de business, oricât de neînsemnat ar părea acel business. Respectă-ți meseria și vei căpăta mai mult respect față de propria persoană.

Mai bine te însoțești cu cea/cel care te înjură în față în fel și chip decât cu persoanele care se cenzurează. Oamenii care îți spun în față ce au de spus, cel mai sigur epuizează toată energia de bârfă când te beștelesc face to face. În situații de criză oamenii se schimbă, mulți pot deveni oportuniști și asta nu depinde de tine.

Nu face recomandări pentru persoanele care cred că își permit orice cu tine, greșelile lor vor lăsa urme pe cartea ta de vizită. Dacă nu știi ce să spui într- un anumit context social, mai bine taci. Cel mai mult trebuie să taci când celălalt încearcă cu tot dinadinsul să te facă să vorbești. Dacă interacțiunile tale sociale se rezumă la cele de mai sus, e timpul să îți schimbi cercul social sau să schimbi compania lor cu a cărților, peste ani va conta mai mult lectura.

Nu trebuie să le știm pe toate. Este absolut normal ca oamenii să aibă cunoștințe în domenii diferite. Doar pentru că nu ai explorat un anumit segment, nu înseamnă că nu ai timp să o faci sau că nu contează ce știi tu deja. Și nu îți alege un target pentru existență, mai bine zis, nu îți spune că „viața ta ar fi mai frumoasă (sau perfectă) dacă…”.

Ce trăiești este și ce alegi, nu încerca să te minți, nu încerca să îți găsești scuze. Dacă nu te simți bine într-un loc, gândește-te dacă te simți bine cu tine. Caută în tine locul în care știi că ai parte de liniște. Nu te împovăra cu preconcepții și nu încerca să te amăgești că ți-ar fi fost bine în cutare loc sau funcție. Înainte de a părăsi un loc de muncă, sau știu eu ce alt loc, încearcă să pui prezentul în paralel cu experiențele trecute, apoi explorează actualul loc de muncă. Vezi dacă ai reușit să înțelegi frumusețea și obstacolele de la locul ăsta de muncă. Dacă ai timp pentru tine și un venit care îți permite un trai decent, s-ar putea să fie ce ai nevoie.

Oamenii se schimbă, prietenia poate că nu există, dar oamenii pe care îi vei considera plăcuți sunt cei care au pasiuni sau interese comune cu ale tale. Nu forța o relație doar pentru că undeva într-un trecut, pe care cel mai sigur îl romanțezi din nevoia de happy end, omul ăla (prieten(ă), iubit(ă) sau orice altă persoană care a însemnat ceva pentru tine) ți-a fost alături sau pentru că ați comunicat altfel. Este firesc ca drumurile voastre să se despartă, fără să fie vina nimănui.

Facerea de bine nu e neapărat viol de mamă, dar așa cum o zicală spune că „dragostea cu sila nu se poate”, nici binele cu forța nu se face. Dacă îți dorești să ajuți pe altul prea mult, este posibil să fie un gol de-al tău, mai bine te distanțezi și îți oferi ție niște răspunsuri. Oamenii au instinct de conservare, în situații de criză se activează (nu vorbim de abuzuri serioase, acolo e ceva mai complex), așa că decizia sănătoasă pentru ei, va veni din proprie inițiativă.

Și nu în ultimul rând, nu invidia pe nimeni. Nu o singură dată am aflat că oamenii pe care îi admiram sau poate invidiam, împărtășeau același sentiment față de mine. Viața mea părea pentru ei mai bună decât a lor și viceversa. Important este să lupți pentru independența ta, fără să îți îmbolnăvești sufletul. Să te poți opri la un moment dat și să ai ce aprecia la tine. Să fii egal față de propriile tale principii.

Și pentru încheiere, toți fac greșeli, important este să recunoaștem, să ne cerem scuze, să știm să iertăm, să știm să ne iertăm și să nu rămânem cu datorii morale. Dacă te simți copleșit de o anumită atribuție mai bine spui pas, îți tragi puțin sufletul și revii cu forțe proaspete, lucrurile vor ieși mult mai bine așa.

Despre meseria de bibliotecar

Nu știu dacă sunt cea mai potrivită persoană care să vă vorbească despre meseria/ profesia de bibliotecar, însă, având în vedere că printre cărți m-am simțit cel mai bine, aș vrea să povestesc cuiva puțin despre experiența asta. La Biblioteca U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale” din București am lucrat ca bibliotecară pe vremea când încă mai eram studentă la Facultatea de Teatru, în ultimul an de studii, era o bibliotecă de dimensiuni mici, mult mai mici comparativ cu cea de la B.C.U. „Carol I” din București, are mai multe filiale și departamentele se află în Sediul Central, unde lucrez eu, fiecare în parte se ocupă de câte o activitate specifică bibliotecii (catalogare/indexare, evidența și organizarea colecțiilor, bibliofilie/ manuscrise, periodice, dezvoltarea/ cercetarea/ digitizarea colecțiilor, comunicare colecțiilor, conservarea colecțiilor – unde sunt eu, serviciul referințe, serviciul restaurarea și prezervarea publicațiilor și centrul de împrumut).

Biblioteca U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale”

Despre Biblioteca de la U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale” din București trebuie să spun că avea un aer foarte romantic, cu multe cărți și documente vechi, unde puteam să explorez mai multe activitățile biblioteconomice, fiind o bibliotecă de dimensiuni mici, unde fiecare bibliotecar în parte putea să se ocupe de mai multe aspecte. Am reușit să văd multe din afișele spectacolelor de teatru de pe vremea lui Bulandra sau Clody Berthola. Era o bibliotecă unde veneau și deja erau în fond foarte multe publicații periodice axate pe lumea culturală, în special pe teatru și cinematografie.

Organizarea documentelor se făcea în mod sistematic-alfabetic, adică în ordine alfabetică în funcție de domenii. Un mod de organizare foarte tentant de altfel, nu de puține ori mă plimbam printre rafturi și îmi spuneam că voi citit cărțile alea și alea, formându-se liste kilometrice de cărți pe care trebuia neapărat să le citesc. Să fii studentă și bibliotecară în aceeași instituție este ceva cât se poate de minunat și de periculos, un cuțit cu două tăișuri. Este minunat pentru că ai toate materialele la îndemână pentru a te informa, periculos pentru că nu deții toate informațiile necesare și cu siguranță vei avea momente în care multe cărțile legate de teatru ți se vor părea mari necunoscute.

Și am avut multe momente în care profesorii aveau mai multe așteptări de la mine, să dețin informații mult mai profunde cu privire la ce se află în bibliotecă. A fost un continuu exercițiu de memorare să lucrez acolo, trebuia să știu utilizatorii, să cunosc fondul, să știu ce anume făcea parte din fondul de carte rară, cui anume i-am dat o carte – pentru că existau momente în care trebuia să insiști până să îți vină cărțile înapoi.

Fascinația pentru bibliotecă mi se arată și mie acum, după ce am ieșit din lumea aia, în care totul mi s-a părut copleșitor la început. Cu timpul am reușit să mă dezmeticesc și să înțeleg fiecare activitate în parte. Lumina cade altfel pe cărți atunci când biblioteca păstrează amintirea mai multor decenii. A fost un paradis pe care nu am știut să îl explorez, din prea puțin timp sau pentru că m-am simțit copleșită de volumul mare de informații.

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București

La B.C.U. „Carol I” din București, situația e alta, îmi place de fiecare dată să compar tot ce se întâmplă aici cu replica unei doamne în cadrul unui interviu. Care era șocată că până la vârsta de 23 de ani avusesem doar două joburi și cel mai mult o supăra că am fost bibliotecară – pentru ea era întruchiparea ratării, mi-a mărturisit ce crede ea despre bibliotecari „când spui bibliotecară, îmi imaginez acolo o tăntică bătrână care plimbă niște cărți”, fapt pentru care nu eram demnă de un post de secretară, puteam să vând tigăi.

Ironic, tot pe strada Maria Rosetti era și sediul de la… Păcat că nu a mers puțin pe jos să vadă cum o bibliotecă funcționează ca o multinațională, în care sunt multe departamente care colaborează între ele și al cărei program este de aproape 12 ore. Este o pierdere să nu intri cel puțin o singură dată într-o bibliotecă și să vezi cum este cu adevărat, măcar în Noaptea Muzeelor. E de prisos să spun cât de îngustă era viziunea ei asupra bibliotecii, probabil nu știa că există o facultate care pregătește bibliotecari… multe de spus despre opinia ei.

Nu este vorba despre ratare, într-adevăr o mare parte dintre bibliotecari sunt oameni care s-au reprofilat, și eu mă număr printre ei, eu am făcut asta pentru că nu am știut oricum niciodată ce vreau cu adevărat, meseria de bibliotecar îmi permite să fac multe alte activități pe lângă, de la citit, scris, până la crearea unui blog sau cine știe ce alte activități. Totul este să vrei și să îți respecți meseria.

Mi se pare fascinant cum fiecare activitate biblioteconomică se poate ramifica în alte activități și cum bibliotecarii sunt ultraspecializați în anumite sectoare. Cum departamentele comunică între ele și câtă muncă se află în spatele fiecărui document din bibliotecă. E adevărat că aici activitatea mea este mult mai restrânsă, dar nu mai puțină. B.C.U. organizează festivaluri și multe alte evenimente. Nu este o instituție statică, cum nu este nicio altă bibliotecă, există multă mișcare în interiorul ei chiar dacă nu pare.

Am colege care lucrează aici de câteva decenii, care au trăit aici revoluția, care mi-au povestit despre incendiu și despre cum auzeau oamenii minunându-se de titlurile pe care le descopereau (multe se și furau în nebunia aia). Au fost în bibliotecă atunci când s-a mutat pe Calea Plevnei și mi-au povestit că o mare parte din fond este doar din donație, marile ziare interbelice au fost mistuite de foc atunci și multe nu au mai putut fi înlocuite niciodată. Au mutat după 10 ani tot fondul din nou în clădirea Fundației. Sunt atât de multe de povestit, lucruri pe care le-au trăit oamenii care încă mai lucrează aici, o istorie absolut fascinantă.

Elefantul de bibliotecă

La B. C. U. încă mai am privilegiul de a vedea rafturi de cărți și de a parcurge mai multe titluri și din nou de a îmi face alte liste și alte liste. Un motiv pentru care mă feresc pe cât posibil să împrumut de la B.C.U., să nu îmi fac alte TBR -uri nerealiste.

Nu îmi iese întotdeauna, dar încerc pe cât posibil. Nu știu dacă am de ce să mă plâng, ține mai mult de tine, de cât de mult prețuiești cărțile și timpul pe care îl ai. Cred că meseria de bibliotecar este o bază importantă pentru un cititor pasionat și un scriitor (chiar și pentru unul wanna be ca mine). Mă bucur că m-a prins pe picior bun, am scăpat de blocajul pe care l-am avut la cealaltă bibliotecă. Să fii bibliotecară este un drum spre plafonare dacă nu știi cum să-ți stabilești prioritățile și să fructifici cumva accesul nelimitat la cărți poți să fii un om împlinit.

Elefantul de bibliotecă/ cutrompaprincarti a apărut în 2017, doar că nu știam sigur ce vreau să fac cu blogul/siteul, din păcate nici în ultimul timp nu m-am ocupat prea mult de el, știu că citisem Maidanul cu dragoste și îmi plăcuse foarte mult și că butonasem la întâmplare pe WordPress și mi-am făcut blogul. Am scris atunci o recenzie și plănuiam să o țin tot așa doar că au urmat câțiva ani ceva mai tulburi și a rămas totul suspendat. În mod ciudat, nu prea, am reluat activitatea pe blog după ce m-am angajat într-o altă bibliotecă. Aș vrea să ajung la performanțele unor bloguri de referință în recenzia de carte, însă mă bucur că am un loc unde să mai scriu despre ce citesc.

Denumirea era elefantul de bibliotecă, dar am schimbat numele domeniului pentru că aducea cu un alt elefant. Denumirea a pornit de la „șoricel de bibliotecă”, mi s-a părut că nu respectă proporțiile și am zis că e elefant. După m-am gândit la alt clișeu „a sta cu nasul în cărți”de aici am ajuns la cu trompa prin cărți. Un blog mic, unde nu am timp să scriu prea des sau uneori nu am energie… Sper să crească în timp.