Cărți la care „trebuie” să ajungi în 2022. Scriitori români contemporani, nume din filosofia și literatura universală

Mai jos sunt câteva titluri de cărți de beletristică și non-ficțiune la care v-am recomandat la începutul anului să ajungeți la ele. Dar rămâne o propunere încă valabilă

Convenția despărțirii existenței în ani nu urmează neapărat logica înnoirii noastre interioare. Un nou an începe pentru mine primăvara, dar am zis să delimiteze de data asta anii cu luna ianuarie și să fac o listă de cărți la care iubitorii de literatură (și cărți în general) ar putea să ajungă în 2022. Sunt titluri la care fie am ajuns, fie mi-am propus să ajung.

Volume de poezie și poeți la care trebuie să ajungem în 2022

Poezia, așa cum am mai spus, ocupă un loc special în inima mea. Anul trecut am citit multă poezie de calitate, iar anul acesta nu vreau să întrerup tradiția. Am urmărit cu interes zvonurile cu privire la noile apariții ce ar trebui să urmeze în anul 2022. Dar în același timp consider că putem ajunge la titlurile deja publicate în anii 2020 și 2021, cât și la poezia „mai veche” care nu își pierde din relevanță în anul 2022. Dintre poeții și poetele care au fost publicați în anii 2020 și 2021 amintesc pe:

  1. Lena Chilari cu o cană de noviciok la bătrânețe, TracusArte în 2020;
  2. Sînt alta de Svetlana Cârstean publicată în 2021 la Nemira, an în care i-au fost republicate Floarea de menghină și Gravitație; 
  3. Simona PopescuCartea plantelor și animalelorNemira, 2021, la a cărei poezie cred că orice tânăr sau iubitor de poezie ar trebui să ajungă. Este conferențiar în cadrul Facultății de Litere a Universității din București, unde ține cursuri de istoria literaturii române (axată pe avangardă, experimentalism și postmodernism), ține și cursuri de creative writing (scriere creativă). A publicat volume de poezie (JuventusNoapte sau ziLucrări în verdePledoaria mea pentru poezie), un roman (Exuvii) și volume de eseuri (ClavaCritificțiune cu Gellu Naum, Autorul, un personaj);
  4. Florentin Popa, Dezintegrare, editura OMG, 2021, cu care a câștigat Premiul Tânărul poet al anului 2021;
  5. Ruxandra Novac, Alwardaeditura Pandora M, colecția Anansi, 2020, este o revenire mult așteptată în lumea poeziei, poeta s-a făcut remarcată în anii 2000, apoi a urmat o lungă perioadă de tăcere;
  6. Scrâșnetul dinților al lui Șerban Axinte, pe care l-am mai menționat, deja am citit de la el Păpădia electrică, am apreciat discursul echilibrat asupra unora dintre cele mai importante teme „existențialiste”;
  7. Mariana Marin cu antologia publicată în anul 2021 spre final, făcută de Claudiu Komartin, La întretăierea drumurilor comercialea cărei poezie rămâne la fel de actuală după decenii;
  8. sleep paralysis al lui Ana Maria Anania care a apărut în decembrie 2021 – o poetă tânără foarte activă în lumea literară românească, a cărei poezie am citit-o în publicațiile de gen de bună calitate, precum EchinoxZona literarăO mie de semneRevista KryptonRevista ContaParnas XXINoise Poetry etc.;
  9. Poems 1962-2020 de Louise Glück – câștigătoare a Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2020 pentru volumul  Noapte credincioasă și virtuoasă, apărută în limba română în traducerea lui Bogdan-Alexandru Stănescu în cadrul colecției ANANSI. World Fiction de la Editura Pandora M. Vocea ei este considerată una dintre cele mai puternice ale poeziei contemporane americane. Poems 1962-2020 a fost publicată la editura Pinguin, antologie pe care o recomand.
Cărți la care „trebuie” să ajungi în 2022. Scriitori români contemporani, nume din filosofia și literatura universală

Pentru a fi la zi cu noile apariții din anul 2022 voi urmări editura OMG Poetry, ai căror poeți sunt deseori nominalizați la cele mai importante concursuri de poezie. Editura TracusArte se bucură de același renume, Casa de pariuri literare are în palmares poeți la fel de apreciați, iar Casa de editură Max Blecher urmează tradiția lor. Editurile Nemira și Paralela 45 au publicat destui poeți și poete bune, de menționat la Paralela 45 pe Olga Ștefan cu Civilizații.

Scriitori și cărți de proză de prioritizat în anul 2022

Proza ocupă și ea un alt loc important pentru mine, încerc pe cât posibil să fiu la curent cu romanele publicate de scriitorii contemporani, români și străini deopotrivă. Printre numele care m-au impresionat în anul 2021 se numără Elena Ferrante – o scriitoare italiancă recunoscută la nivel internațional în mod special datorită Tetralogiei Napolitane, cele 4 Volume: Prietena mea genialăPovestea noului numeCei care pleacă și cei care rămânPovestea fetiței dispăruteAm ajuns până la volumul patru pe care l-am abandonat, mi s-a părut mai mult o înșiruire de nume și fapte.

Tetralogia ne prezintă evoluția unei prietenii de-a lungul deceniilor. Suntem introduși în lumea dură din Napoli de după cel de-al Doilea Război Mondial de către Elena Greco, o viitoare scriitoare, care nu creează o imagine idilică asupra copilăriei. Vedem în primul volum cum fetele urmează căi diferite, în funcție de dorința părinților lor. Din punctul meu de vedere primul și al treilea volum sunt capodopere. Tot de la ea mă gândesc la titlurile: Zilele regăsirii mele și la Viața mincinoasă a adulților.

Alina Nelega cu Un nor în formă de cămilă și ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat două romane care se află deja în biblioteca mea. Până acum aproape am terminat de citit Un nor în formă de cămilă, un roman foarte bun, de altfel i-a adus scriitoarei  Premiile „Sofia Nădejde” pentru Literatură Scrisă de Femei. Alina Nelega este romancieră, autoare dramatică, regizoare, critic de teatru și jurnalistă. Are un stil asumat de a scrie, este poetic, metaforic, feminin și profund influențat de simbolistica și maniera teatrală (cel puțin cartea despre care vorbesc).

Romanul urmează povestea lui Hamlet reinterpretată în manieră modernă. Privim acțiunea din unghiul mamei lui Hamlet, vocea ei ne prezintă cum au stat lucrurile și care este relația cu fiul ei, bolnav psihic, singurul lucru ce ar putea justifica întâlnirea lui Hamlet cu tatăl lui. Este vorba despre o familie crescută în sânul teatrului tatăl lui Hamlet este actor, moare subit pe scenă, pe când mama este regizoare. Reușita Alinei Nelega, din punctul meu de vedere constă și în faptul că nu încearcă niciodată să facă lucrurile să pară ceva ce nu sunt.

Cărți la care „trebuie” să ajungi în 2022. Scriitori români contemporani, nume din filosofia și literatura universală

Alte cărți de proză (și prozatori) la care mi-am propus să ajung, sunt recomandări de la siteurile internaționale de profil (și nu numai). Amintesc o parte dintre ele, încep cu  Hanya Yanagihara – cu O viață măruntă (A little life), o carte pe care o începusem în anul 2021 și pe care am abandonat-o. Despre roman se spune că este o carte imposibil de citit fără să lăcrimezi. Prezintă povestea unui bărbat tânăr pe nume Jude, care trece prin multe încercări ale vieții, victimă a mai multor abuzuri, nu reușește să se lupte cu viața. O viață măruntă prezintă fețele societății contemporane și greutățile cu care trebuie să se confrunte oamenii, este o carte despre prietenie, curaj, ratare și iubire (sau cel puțin despre importanța ei în viețile noastre).

Tot de la ea aș vrea să mai citesc Oamenii din copaci un roman care prezintă expediția unui medic pe nume Norton Perina, pe o insulă microneziană izolată, în căutarea unui trib pierdut, cartea a fost publicată la noi de editura Litera în 2021, tradusă de Irina-Marina Bortoi. Tot de la ea mai este și To Paradise o carte netradusă încă în română, publicată în anul 2022, în care se prezintă o istorie alternativă a Americii din 1893, în care statul New York face parte din Statele Libere (Free States).

Cărți la care „trebuie” să ajungi în 2022. Scriitori români contemporani, nume din filosofia și literatura universală

Vreau să ajung și la proza Olgăi Tokarczuk, câștigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2018 despre care, Ruxandra Gîdei de la 4fără15, a vorbit foarte frumos în multe din vlogurile sale. Mi-am propus în primul rând să ajung la Poartă-ți plugul peste oasele morților pentru că nu am mai citit nimic care să vorbească astfel despre relația dintre om și animale. Romanul este polițist, urmărim povestea dintr-un oraș aflat lângă pădure au loc mai multe crime, o profesoară de engleză bănuiește ceva, însă nimeni nu îi acordă atenție. Tot de la ea mai am în minte titlurile Scripturile lui Iacob și Rătăcitorii.

Mi-am propus să ajung și la romanele pe care nu le-am dus la bun sfârșit și pe care vreau să le finalizez anul acesta, recomand citirea oricărei cărți scrise de acești autori. Mă refer la Pendulul lui Foucault de Umberto Eco și la Inima e un vânător singuratic a lui Carson McCullers. Cartea lui Umberto Eco este o poveste complexă despre mitul cavalerilor templieri, sunt foarte multe trimiteri către ocultism și alte date obscure și fascinante. Se spune că l-ar fi inspirat și pe Dan Brown să scrie Codul lui Da Vinci, în cazul ăsta avem de-a face cu un roman ceva mai complex.

Cartea lui Carson Mccullers prezintă povestea unui băiat care este surdomut, John Singer, fapt ce îl transformă fără voie în cel mai bun confesor al tuturor. Urmărim acțiunea dintr-un orășel mic, prin ochii personajului principal. Romanul este considerat unul dintre clasicele literaturii americane sudiste. Apreciat pentru modul imparțial în care sunt prezentați oamenii, indiferent de rasă.

Cărți de non-ficțiune: filosofie, istorie, memorialistică

1. În sfera memorialisticii mă gândesc la Jurnalul unei scriitoare de Virginia Woolf, la care îmi propun să ajung de anul trecut, de la ea am citit proză, se afla și în bibliografiile de la facultate. Mă fascinează puterea și poeticitatea stilului ei, vreau să ajung la mintea din spatele reușitei literare. De asemenea, un alt jurnal la care mi-am propus de mai mult timp să ajung este cel al Monicăi Lovinescu (Jurnal esențial). Și pentru că este prima actriță de culoare din istorie aș vrea să ajung și la memoriile Violei Davis, Finding Me: A Memoir.

Cărți la care „trebuie” să ajungi în 2022. Scriitori români contemporani, nume din filosofia și literatura universală

Dacă nu ați reușit până acum să le citiți vă recomand și Jurnalul unei fete greu de mulțumit al lui Jeni Acterian, din care putem afla foarte multe despre generația anilor 1920, inclusiv despre cel care l-a format pe Mircea Eliade, mă refer la Nae Ionescu și la Jurnalul lui Mihail Sebastian, carene oferă o perspectivă la fel de bună asupra perioadei interbelice din România și nu numai. Cred că tot aici pot să încadrez și pe Virgil Ierunca cu Fenomenul Pitești, pe care o am de ceva timp în bibliotecă.

2. La capitolul istorie cred că sunt relevante pentru 2022 cărți precum: Moartea Ceaușeștilor de Catherine Duradin – o reprezentare obiectivă, din ochii unei jurnaliste de origine franceză a întâmplărilor din decembrie 1989 și a modului în care au fost executați soții Ceaușescu. Un fel de filosofie a istoriei regăsim în paginile cărții O istorie a răului de Michel Faucheux, pe care am citit-o și nu doar o singură dată. What Is History? de Edward Hallett Carr este bună pentru cei care nu au avut prea mult de-a face cu cititul cărților de istorie, este un fel de ghid pentru cum ar trebui să citim istoria.

O carte la care cu siguranță voi încerca să ajung pentru că nu cunosc foarte multe lucruri legate de acest subiect este: Precolonial Black Africa de Cheikh Anta Diop, presupun că ar fi redundant să spun despre ce este vorba. Din lecturile mele vreau să mai menționez și Dosarele criminalilor în serie de Paul Simpson, deși nu tocmai la istorie se încadrează. Despre carte am scris deja pe site. Este o redare imparțială, fără un concept anume ale unora dintre cazurile criminalilor în serie din întreaga lume.

Cărți la care „trebuie” să ajungi în 2022. Scriitori români contemporani, nume din filosofia și literatura universală

3. La capitolul filosofie: Știința voioasă a lui Nietzsche și tot de la el Nașterea tragediei. Despre Știința voioasă am scris la un moment dat, cândva demult, pe site. Nihilismul lui Nietzsche, văzut prin ochii lui Heidegger, mă fascinează de ceva timp, despre ideea duratei valorilor și a morții acestora la finele unei epoci, despre care am mai scris pe site, de mai multe ori. Cât despre Nașterea tragediei, mi se pare o lectură importantă pentru că ne ajută să înțelegem care era semnificația unui artist total în viziunea lui Nietzsche, dar și aprofundarea asupra viziunii sale cu privire la moartea valorilor. Gabriel Liiceanu cu Tragicul pentru că vreau să aprofundez subiectul, cartea a fost scrisă după doctoratul acestuia.

Și altă carte sau alt subiect, pentru că este ceea ce trăim m-am gândit și la Postomul. O critică a subiectivității postumane de Constantin Ghioancă publicată la Paideia, dacă nu ea ceva care să abordeze acest subiect într-o manieră filosofică. Și, așa cum probabil se subînțelege pasiunea mea pentru Hannah Arendt, vreau să continui cartea începută în 2021, Viața spiritului.

Cărți la care „trebuie” să ajungi în 2022. Scriitori români contemporani, nume din filosofia și literatura universală

Bănuiesc că o altă filosofie a istoriei ar mai fi și Așa-zisul rău de Konrad Lorenz, care pare să abordeze conceptul de rău în societatea modernă. De la el am mai citit Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate, despre care am scris și pe site, m-a marcat abordarea suprapopulării, a faptului că mulțimi de oameni se strâng în orașe și despre influența media asupra vieții noastre. O altă carte relevantă mai este și Homo ludens de Huizinga, o istorie a jocului, un tratat complex care îți oferă multe perspective interesante și profunde asupra umanității și a importanței jocului în procesul de cunoaștere și dezvoltare a omului. Un prim contact cu ideea de autoritate și reguli.

Pentru că vreau să înțeleg mai bine și pentru cine vrea să o facă vreau să amintesc și cartea Martin Heidegger de Walter Biemel, despre care, am scris de curând deja pe site. Biemel mi se pare foarte coerent în scriere/ exprimare și îți dă impresia că te apropie de Heidegger, având în vedere că i-a fost student.

Consider că cele mai relevante pentru timpul în care trăim sunt lecturile de filosofie stoică sau cărți ce țin mai mult de etică sau morală, precum Altruismul eficient. Ghid pentru o viață trăită în mod etic de Peter Singer. Alte titluri ar mai fi: Elogiul inactivității de Bertrand Russell și Cele patru culori ale viitorului de Peter Frase. Cărți care se află pe listele de recomandări ale unora dintre cele mai importante publicații de gen.

Literatură diversă

În general când mă gândesc la literatură clasică am în minte clasicii și romanticii francezi și realismul rus, s-ar mai încadra alte câteva opere de literatură germană, poate nordică, câțiva autori români și alte nume europene și americane arhicunoscute. Am păstrat o direcție cât se poate de conservatoare în literatură, de puțin timp am încercat să diversific. Nu știu câți dintre voi vă confruntați cu aceași problemă, dar cred că o recomandare de literatură diversă este cât se poate de binevenită.

1. Am văzut pe mai multe siteuri de cultură străine menționată cartea lui Jessamine Chan, The School for Good Mothers, publicată în 2022 din câte am observat disponibilă pe scribd, este o distopie prin care se prezintă viața unei mame singure, Frida Liu, care, pe fondul stresului și al oboselii, recurge la un parenting nesănătos. Sau cel puțin asta crede statul care controlează maniacal viețile oamenilor.

Personal mă duce puțin cu gândul la mitul Medeei, în ideea că o femeie ajunge să fie considerată nedemnă de copiii ei, Liu pare să fie victima unei societăți profund misogine, autoarea creează o lume în care patriarhatul atinge culmi inimaginabil de mari, spun asta pentru că, din ce am reușit să înțeleg, societatea nu pune deloc presiune pe soțul acesteia.

Comportamentul Fridei Liu considerat deviant trebuie schimbat, de aceea femeia este trimisă la o școală de re-educare. Cartea prezintă mai multe fețe ale creșterii unui copil de către o femeie singură, este un roman despre identitate și libertate, apare în recomandările New York Times și Oprah daily, pe goodreads are 4 stele, poate fi găsită în librăria Penguins.

Cărți la care „trebuie” să ajungi în 2022. Scriitori români contemporani, nume din filosofia și literatura universală

2. Pentru că tot voiam să citesc mai multă literatură japoneză, am descoperit o carte publicată în 2021 The Cat Who Saved Books scrisă de Sosuke Natsukawa și tradusă în engleză de Louise Heal Kawai, publicată în decembrie 2021. Se găsește și la noi pe elefant.ro și pe Books Express. Romanul prezintă aventura lui Rintaro Natsuki, un librar tânăr care gestiona o mică librărie de la periferia unui oraș (Natsuki Books), o muncă depusă de bunicul lui pe vremea în care era în viață.

Rămas singur după moartea bunicului său, Natsuki nu își poate reveni, se gândește că ar fi mai bine dacă ar închide librăria. Însă, când totul părea pierdut, apare o pisică pe nu Tigru care îi cere ajutorul, pisica avea nevoie de un iubitor de cărți într-o misiune importantă. Misiunea avea scopul de a salva mai multe cărți din mâinile unor oameni care nu le protejaseră și chiar chinuiseră cărțile respective. Băiatul și pisica formează un cuplu simpatic și intrigant care merge în trei aventuri fantastice. În final Natsuki va trebuie să rezolve singur problema.

3. Poate că e nevoie și de ceva poezie, Harlem Shadows, un volum scris de Claude McKay (publicat în ianuarie 2022), cartea este o antologie care cuprinde poezii din toate volumele sale. Aici avem două puncte atinse, citim poezie și totodată un poet care nu face parte neapărat din „canonul occidental”.

Poetul Festus Claudius „Claude” McKay este un poet destul de cunoscut printre vorbitorii de limbă engleză. A fost un scriitor jamaican-american de culoare, unul dintre reprezentanții importanți ai curentului „Renașterea din Harlem” și, totodată, unul dintre cei mai valoroși poeți afro-americani din secolul al XX-lea.

4. Trebuie să vă faceți timp și pentru The Last White Man de Mohsin Hamid, un S.F. care aduce foarte mult cu proza lui Kafka, în care personajul principal ajunge în diferite locuri prin intermediul unei uși speciale care-l teleportează. Este un fascinant discurs despre identitate și umanitate.

Cărți la care „trebuie” să ajungi în 2022. Scriitori români contemporani, nume din filosofia și literatura universală

Cam aici se oprește lista mea cu propuneri și recomandări de lectură pentru anul 2022. Sunt enumerați și câțiva autori la care nu am ajuns, dar care mi s-au părut de trecut pe lista de must read 2022, pentru cei mai curioși dintre noi, există multe siteuri de literatură/cultură străine unde sunt recomandate multe alte cărți de care ne este probabil mai greu să auzim în piața de carte din România. Majoritatea autorilor pot fi găsiți în librăriile online din România.

Pentru mai multe astfel de liste puteți accesa: bookclubchat.com, nytimes.com, themanual.com, vulture.com sau oprahdaily.com etc. Sunt siteuri care m-au ajutat parțial să scriu și acest articol.

Limitele realității. Elena Ferrante – „Povestea noului nume”

În al doilea roman din „Tetralogia Napolitană”, Povestea noului nume, Elena Ferrante mi-a părut că acordă prea multă atenție intrigilor amoroase, cred că o mare parte din carte m-a obosit, parcă a avut și puterea de-a mă enerva pe ici-colo. A trebuit să citesc întregul volum să înțeleg adevăratele mesaje și semnificații. Există, așa cum se spune în final despre reușita literară a Elenei Greco, un anume magnetism și o anume forță în cărțile ei, hazardată afirmația asta, având în vedere că am citit doar două cărți de-ale autoarei, cel puțin până acum. Nu știu de unde vine forța aceasta dar important e ca cititorii să fie capabili să o poată descoperi, altfel ți se poate părea că citești o carte ușurică, cumva ca o telenovelă.

Adevărata carte se ascunde în spatele acestui păienjeniș de intrigi de suburbie, din care reușești să faci diferența între potrivit și nepotrivit, între șansă și neșansă, mai pe scurt este un roman care vorbește foarte mult despre inegalitățile sociale și despre puterea noastră (sau lipsa acesteia) de a putea trece peste. Contrastul dintre Lila și Elena se vede cel mai bine în evoluția lor diferită. Mediul degradant reușește să o distrugă pe Lila, care, dorind să fie bogată, uită de propria ei persoană. Astfel își suspendă evoluția umană, până când se îndrăgostește cu adevărat și umanitatea și dorința de împlinire personală se nasc în ea. Degradarea umană la care este supusă Lila (devenită doamna Carracci) nu ține neapărat doar de mediul în care a crescut, ține și de alegerile sale. Cel puțin asta tinzi să crezi de-a lungul unei părți destul mare din carte.

După ce Lila pierde prima sarcină familia și cunoscuții săi o trimit la medic, unde nu se va duce până ce nu îi va cere asta și Elena Greco. Un lucru care nu vine de la sine pentru că Lila o jignise foarte mult după ce merseseră împreună la o petrecere acasă la profesoara Elenei, doamna Galiani. Petrecere la care Lila îl reîntâlnește pe Nino Sarratore. Medicul îi recomandă Lilei să meargă la băi, refuză acest lucru și spune că nu se duce dacă nu este însoțită de Elena. Cea din urmă este orbită de admirația și iubirea fața de tânărul Sarratore și nu are capacitatea să înțeleagă faptul că se simte atras de Lila. Află de la el că se va reîntoarce la Ischia și atunci ia hotărârea de a merge la băi cu Lila, cu o singură condiție, aceea de a merge la Ischia. Loc în care tânărul Sarratore începe o relație cu Lila, în ciuda eforturilor depuse de Elena pentru a-l cuceri. Aici e un joc în care Elena, vocea narativă, spune că Lila i l-a furat, deși se simte că băiatul încearcă tot timpul să ajungă la Lila prin intermediul Elenei. Proaspăta doamnă Carracci intră în jocul ăsta adulterin din dorința de a-i readuce aminte Elenei că îi este superioară.

„— Tata, ne-a spus dezgustat, personifică pe deplin negarea interesului
general.
Și atunci, fără întrerupere, a făcut ceva neprevăzut. Cu o mișcare
neașteptată, care m-a făcut să tresar, s-a aplecat și m-a pupat pe obraz,
un sărut puternic, zgomotos, apoi a spus:
— Sunt foarte bucuros să te
văd.
Apoi, cu o ușoară stânjeneală, ca și cum și-ar fi dat seama că
expansivitatea aceea putea fi nepoliticoasă față de Lila, a spus:
— Pot să te pup și pe tine?
— Desigur, a răspuns Lila, consimțind, și el (Nino Sarratore) a pupat-o ușor, fără zgomot,
un contact abia perceptibil”.

Povestea noului nume, trad. Cerasela Barbone

Pe fundalul acestor întâmplări se desfășoară jocul mental al Elenei care pare să ducă o luptă continuă cu Lila, rămasă captivă lumii ei nu reușește să își traseze certitudini sau idealuri care să vorbească despre propria ei identitate. Cu toate acestea are vie în minte faptul că există un duo în care fiecare în parte are ceva de învățat de cealaltă. Faptul că anumite decizii au fost luate de fiecare în parte doar pentru a-i demonstra celeilalte că poate face ceva ce pentru ea este imposibil. Iar acest vals sau tango feminin m-a făcut fie să mă plictisesc, fie, în cel mai bun caz, să mă enervez. Faptul că reduce lumea personajului său principal la strict două coordonate devine cât se poate de obositor. Iar tendința aceasta de a esențializa și de a face ca fiecare în parte, atât Elena cât și Lila, să fie când doar bune, când doar rele, face să pălească realismul întâmplărilor. Ori tonul confesiv (și autoironic) din punctul meu de vedere are nevoie de credibilitate. Pregătirea clasicistă (pe care o intuiesc la autoare) cu siguranță nu o face pe Elena Ferrante străină de principiul verosimilității.

Poate m-am raportat la romanul acesta extra-literar și asta m-a făcut să nu înțeleg lipsa Elenei Greco de reacție. În orice caz, după ce am citit și cel de-al treilea volum al tetralogiei, și chiar răsfoit și ultimul volum, pot să spun că nu se ridică la valoarea primului și celui de-al treilea volum al acestei serii. Admit că este nevoie să citești volumul ăsta pentru a putea înțelege ce se întâmplă în Cei care pleacă și cei ce rămân. Admit că ai multe nuanțe care vorbesc despre fața societății europene din acele vremuri dar nu pot să trec peste schematism, tendința de a trage o linie dreaptă între alb și negru.

Abecedarul unei prietenii reale. „Prietena mea genială” de E. Ferrante

Am terminat de curând primul volum din tetralogia Elenei Ferrante, L’amica geniale (Prietena mea genială), o lectură cât se poate de plăcută, un stil lin și poetic într-o traducere exemplară a Ceraselei Barbone din limba italiană, Pandora M, 2015, București. De mult nu am găsit atât de multă lejeritate în exprimare, atât de multă sinceritate și împletire perfectă a implicării și detașării unui autor sau autoare față de textul său. Elena Ferrante pare să spună cititorului cum a reușit să ajungă ceea ce este prin intermediul unei prietenii. Ești tentat(ă) să crezi că este vorba despre ceva pur autobiografic, nu știi dacă ai în fața ta o carte confesivă, ca un fel de jurnal care pare să fie scris pentru scriitoare ei și atât, sau este vorba despre o carte de ficțiune, un roman scris pentru ochii analitici străini. Pare să fie un prim pas spre elucidarea unei enigme. O descifrare a propriei persoane prin intermediul rememorării vieții sale mai degrabă. Alteori pare să fie un fel de împărțire a aceleiași persoane, iar personajele principale (Elena și Lila): fata bună care urmează totul ca la carte și fata rea care preferă să exploreze lumea cu toate riscurile posibile apărute în cale, par să fie una și aceeași persoană văzută din perspective diferite, urmând firul a două vieți posibile. Contemplarea și acțiunea. Elena Greco este un copil crescut într-o suburbie din Napoli în cadrul unei familii modeste. Mediul în care se dezvoltă este unul cât se poate dur. Familiile depun eforturi mari pentru a-și asigura subzistența.

Primii pași în viață alături de Prietena mea genială

Pe scurt școala nu e tocmai prioritatea numărul unu a fetelor, de fapt nici pentru băieți nu este atât de importantă. Scopul universal al familiilor din cartier este să scape de sărăcie și studiile necesită sprijinul financiar al întregii familii, urmând studiile rezultatul este că ajungi doar să pierzi bani. Fetele pot cel mult să găsească oportunitatea îmbogățirii prin căsătorie, un mai bun scop în viață… Învățătoarea este cea care îi asigură Elenei Greco posibilitatea de a ajunge la liceu (iar de aici chiar să facă studii superioare, probabil rămâne de văzut în celelalte trei volume ale tetralogiei: Povestea noului meu nume, Cei care pleacă și cei care rămân și Povestea fetiței dispărute). Diferența dintre Elena Greco și Lila (Raffaella Cerullo) este făcută tocmai de implicarea diferită a familiei și mai puțin de capacitatea și ambiția celor două fete luate în parte. Mediul în care cresc este unul cât se poate de dur și poate doar inconștiența sau mai bine spus inocența specifică vârstei salvează ceva din ele, mai mult din Elena. Sunt la vârsta la care încă mai pot lua lucrurile strict așa cum sunt, fără să caute semnificații mai profunde.

„Când ești pe lume de puțin timp, e dificil să înțelegi care sunt dezastrele de la originea sentimentului nostru de dezastru, poate că nici nu simțeam această nevoie. (…) Cei mici nu știu semnificația lui ieri, a lui alaltăieri și nici a lui mâine, totul e asta, acum: strada e asta, scările sunt astea, asta e mama, ăsta e tata, asta e ziua, asta e noaptea”.

Fragment din roman, p. 23

Încă din primele pagini suntem anunțați de faptul că Lila este ambițioasă și perfecționistă, două trăsături care sunt pentru Elena (solitara rămasă în mare neînțeleasă de cei fin jurul ei) un fel de catalizatori. Și aici intervine un minunat aspect al legăturii dintre cele două, un aspect fiarte simplu și onest prezentat care reflectă foarte bine prieteniile care se leagă între fete și mai ales între femei. Este vorba despre competiția care în anumite cazuri începe să fie toxică. Aici pare să fie benefică mai degrabă pentru Elena în măsura în care se dedică studiului doar pentru a concura cu Lila, partea toxică se manifestă în ce o privește pe Lila până la vârsta adolescenței, la Elena la vârsta adolescenței are un efect negativ. Competiția pentru bărbați este un subiect delicat în principiu, un subiect tabu poate… Îmi place că Elena Ferrante nu iartă pe nimeni și prezintă o realitate ne cosmetizată, un aspect pentru care trebuie să îi acorzi meritele în ce privește sinceritatea, cu atât mai mult pentru faptul că are un stil poetic, dedicat esteticii, reușește să integreze foarte bine trăsăturile relației dintre cele două fete, femei în devenire.

Un mediu care știrbește din capacitatea celor două fete, chiar dacă Elena este cea care reușește să își continue studiile sunt alte aspecte ale vieții sale care au de suferit. În Lila va descoperi mai târziu Elena manifestarea năzuințelor proletariatului, vede asprimile care străbat orizontul omului simplu, omului mediu care se străduiește să își depășească condiția financiară, precaritatea resimțită la nivelul cel mai de jos al piramidei lui Maslow, cu timpul Lila ajunge să creadă în ce cred părinții ei limitați de munca pentru supraviețuire și atât. Când se pune problema continuării studiilor răspunsul pentru Lila este unul mai mult decât vehement.

„Nu știu ce s-a întâmplat într-o după-amiază. Vara stăteam afară până la ora cinei. De data aceasta Lila nu se arăta, m-am dus s-o strig sub fereastră ei care era la parter. (…) Pe ferestre se auzea o napoletană vulgară și vacarmul de obiecte sparte. Aparent, nu diferea cu nimic de ce se întâmpla acasă la mine. (…) În realitate era o diferență substanțială. Tata se stăpânea chiar și când era nervos, devenea violent în surdină, nelăsându-și vocea să izbucnească chiar dacă i se umflau oricum venele de la gât și îi luau foc ochii. Fernando în schimb, urla, spărgea lucruri și furia i se autoalimenta, nu se putea opri, dimpotrivă, tentativele soției lui de a-l potoli îl făceau și mai furibund și, chiar dacă nu era supărat pe ea, sfârșea prin a o lovi. Așadar, o strigam pe Lila insistent ca să o scot din manifestarea aceea violentă de țipete (…) Brusc țipetele au încetat și, după câteva clipe, prietena mea a zburat pe fereastră, a trecut peste capul meu și a aterizat în spatele meu pe asfalt”.

pp. 76-77

Prin ochii Elenei Greco reușim să privim spre ceilalți, să punem la îndoială și propriile noastre decizii, chestionează foarte mult asupra problemei emancipării femeii dar asta fără să o spună în mod direct. Simți undeva spre finalul romanului că are frustrări cu privire la șansele diferite în viață, o discrepanță creată pe diferența de sex. Faptul că bărbații dau tonul în familie, că soarta fiicelor depinde sprict de tată, că doar capacitatea de înțelegere și blândețea taților pot salva fetele de la o căsătorie prematură spune mai mult decât orice alt eseu filosofico-social sau manifest feminist. Prezintă totul așa cum este sau a fost cu luciditatea omului împăcat cu sine și trecutul său. Cred că romanul rămâne la răspântia dintre literatură clasică și Young Adult, faptul că poate să păstreze o anume simplitate într-un păienjeniș de literatură cu mize serioase și un stil scriitoricesc preponderent poetic este absolut remarcabil, sper să ajung cât mai curând la varianta originală cel puțin a primului volum din tetralogie.

Am achiziționat cartea de la târgul cărții, cu un preț de până în 30 de lei, plănuiesc ca la restul volumelor să ajung prin intermediul Bibliotecii Metropolitane din București. întreaga tetralogie se poate găsi în diverse librării la prețul de maxim 130 de lei.

arhiva personală