O specialistă de la NASA explică ce se întâmplă dacă ne lovește un asteroid

Filmele prezintă de cele mai multe ori un final fericit, atunci când un eveniment de o asemenea amploare amenință viața de pe Pământ, cel puțin așa cum o știm noi. Din fericire, NASA nu a descoperit până acum amenințări reale ale asteroizilor pentru Pământ, în niciunul din deceniile de când deține tehnologia necesară pentru identificarea unui astfel de hazard natural. Dar, pentru orice eventualitate, agenția are întotdeauna un plan de rezervă (sau mai multe), așa cum spune Kelly Fast, cercetătoare a programului NASA care se ocupă cu studiul asteroizilor, într-un nou videoclip postat pe o rețea de socializare și pe canalul de youtube al NASA. Pentru cei curioși a fost făcut filmul cu astronauți „Don’t Look Up”, care va fi lansat în decembrie pe Netflix.

Kelly Fast are funcția de manager al proiectului NASA care se ocupă cu studiul obiectelor care sunt în apropierea Pământului, acesta face parte din Biroul de Coordonare a Apărării Planetare al agenției. Biroul, care are atribuția de a studia aceste amenințări, lucrează cu o serie de telescoape interconectate pentru a scana  cerul și a identifica problemele logistice în scenariile unui posibil impact. Fast spune în videoclip că este important să găsim asteroizii înainte să ne găsească ei pe noi, în cazul unui scenariu în care trebuie să-i distrugem. Un astfel de impact reprezintă singurul dezastru natural ce ar putea fi prevenit cu adevărat. Biroul de Coordonare a Apărării Planetare al NASA sprijină proiectele care se ocupă cu descoperirea asteroizilor și cu identificarea orbitelor lor din viitor.

Fast a vorbit și despre testarea programului de redirecționare a asteroizilor, care urmează să fie făcută (Double Asteroid Redirection Test – DART), în data de 23 noiembrie. Nava spațială se va ciocni de un asteroid mic, care orbitează în jurul unui asteroid mai mare, pentru a vedea dacă prin manevra aceasta i se va schimba cursul. Vor fi făcute măsurători pe orbita Lunii pentru a vedea dacă i s-a schimbat traiectoria, în parteneriat cu o navă spațială a Agenției Spațiale Europene. Scopul final al acestei misiuni este de a testa care sunt tehnologiile potrivite pentru devierea asteroizilor, atunci când o rocă spațială cu o traiectorie amenințătoare pentru Pământ.

NASA are, de asemenea, o serie de alte misiuni, o parte din ele încheiate deja, care au ca obiect de studiu asteroizii și cometele (să nu mai vorbim de suita de misiuni internaționale, dintre care unele au prelevat mostre). Aceste studii nu își propun să identifice doar metodele potrivite pentru devierea asteroizilor, se încearcă descoperirea modului în care se formează. Se cercetează ce anume stă la baza existenței acestor corpuri mici din Sistemul Solar.

În data de 16 octombrie, NASA a lansat misiunea Lucy pentru a studia asteroizii troieni de pe orbita lui Jupiter. Misiunea Psyche a NASA se va lansa în anul 2022 pentru a studia de aproape un asteroid metalic. Apoi, în anul 2023, ar trebui să vedem niște particule de praf de la asteroidul Bennu, care vor ateriza pe planeta noastră. Fapt ce ține de misiunea de preluare a probelor de asteroizi de la OSIRIS-REx (Origins-Spectral Interpretation-Resource Identification-Security-Regolith Explorer).

O reușită importantă pentru știința care se ocupă cu studiul asteroizilor a fost cea de la începutul acestui an. Când noi măsurători ale asteroidului cu un potențial amenințător, Apophis, au arătat că nu ne va lovi până la urmă, cel puțin nu în viitorul apropiat. Toți asteroizii și cometele de care știm, au orbitele identificate și sunt prezentate pentru public pe site-ul web al NASA Jet Propulsion Laboratory și pe site-ul web al International Astronomical Union’s Minor Planet Center.

Articol preluat de pe Space.com

Cometele și asteroizii care intră în atmosfera Pământului, îngreunează formarea oxigenului

Un nou studiu făcut asupra rămășițelor antice ale unor asteroizi și comete, care au aterizat pe planeta noastră cu mult timp în urmă, oferă o nouă perspectivă asupra modului în care s-a format oxigenul atmosferei terestre timpurii. Coliziunile meteorice ar fi îngreunat formarea unei cantități de oxigen, care să fie suficientă pentru formarea și susținerea unor forme de viață precum cele din zilele noastre.

Pământul s-a format în urmă cu 4,6 miliarde de ani, a fost o fază a existenței sale în care aproape că nu avea atmosferă. Odată ce planeta s-a răcit, a început și formarea atmosferei sale, chiar dacă la începuturi atmosfera era compusă din gaze nocive, neadaptate formării vieții, principalele elemente regăsite în atmofesră fiind dioxidul de carbon și azotul. Cu trecerea timpului, Pământul, a trecut prin mai multe procese care au dus la o schimbare majoră în ce privește formarea elementelor chimice de la  suprafeța planetei. Schimbarea a fost declanșată de creșterea nivelului de oxigen, un proces cunoscut și sub denumirea de Great Oxidation Event (GOE).

În urmă cu 2,5 și 4 miliarde de ani, în timpul eonului arhean, asteroizii și cometele au căzut adesea pe Pământ. Aceste roci spațiale (unele dintre ele cu dimensiuni mai mari de 9 sau chiar 10 kilometri lățime) au influențat apariția și dezvoltarea mai multor elemente chimice din atmosfera terestră. A fost afectată în mod special acumularea de oxigen, potrivit cu datele ce au reieșit dintr-un nou studiu publicat joi (21 octombrie) în revista Nature Geoscience.

Studiul a scos la iveală faptul că asteroizii și cometele au ajuns pe planeta noastră mult mai des de cât se estimase până de curând. Fenomen ce ar fi influențat cel mai mult formarea oxigenului, întârziind acumularea unor cantități care să favorizeze apariția formelor de viață similare cu cele din ziua de astăzi. Prin urmare, informațiile nou descoperite îi ajută pe cercetători să creeze modele ale atmosferei, care facilitează descoperirea momentului în care Pământul a început să arate, așa cum îl cunoaștem astăzi.

Sursa: Space.com

„Existența oxigenului în atmosferă este esențial pentru orice ființă vie care folosește respirația pentru a produce energie. Fără acumularea de oxigen în atmosferă probabil că nu am fi existat”.

Potrivit cu Nadja Drabon, co-autor al studiului, actual asistent universitar de științe ale Pământului și Planetare la Harvard.

În momentul impactului unui asteroid, sau a unei comete, cu Pământul se creează  un câmp de vapori uriaș. O parte din roca vaporizată se condensează, apoi se solidifică, aterizând înapoi pe Pământ, formând un strat subțire de particule de mărimea nisipului, cunoscute și sub numele de sferule de impact. De curând oamenii de știință au descoperit mai multe dintre aceste particule minuscule antice, care în mod normal sunt foarte ușor de neobservat, deoarece par a fi simple bucăți de rocă.

Cercetătorii au analizat mai multe particule pentru a obține o imagine de ansamlu realistă cu privire la  numărul total de astfel de coliziuni, ce s-ar fi petrecut într-un timp îndepărtat pe Pământ. Noile date obținute sugerează că Pământul timpuriu a suferit un impact de o amploare mai mare, undeva la fiecare 15 milioane de ani. Un număr de aproximativ 10 ori mai mare față de aproximările anterioare, potrivit aceluiași studiu.

Apoi, cercetătorii au reprodus modul în care aceste eveniemnte ar fi influențat atmosfera terestră și evoluția ei, reușind să descopere că ciocnirile repetate ale obiectelor spațiale, care aveau o lățime mai mare de 9 km, ar fi creat mai multe supape prin care ar fi fost aspirată cea mai mare parte a oxigenului din atmosferă. Descoperirile lor confirmă teoriile geologice actuale, prin care sugerează că eonul arhean timpuriu a fost caracterizat de niveluri relativ scăzute de oxigen. Cu numai aproximativ 2,4 miliarde de ani în urmă, când coliziunile s-au rărit, nivelul de oxigen din atmosfera Pământului ar fi crescut, oferind astfel o cale de formare a vieții așa cum o cunoaștem astăzi.

Articol preluat de pe space.com