Cărți la care „trebuie” să ajungi în 2022. Scriitori români contemporani, nume din filosofia și literatura universală

Mai jos sunt câteva titluri de cărți de beletristică și non-ficțiune la care v-am recomandat la începutul anului să ajungeți la ele. Dar rămâne o propunere încă valabilă

Convenția despărțirii existenței în ani nu urmează neapărat logica înnoirii noastre interioare. Un nou an începe pentru mine primăvara, dar am zis să delimiteze de data asta anii cu luna ianuarie și să fac o listă de cărți la care iubitorii de literatură (și cărți în general) ar putea să ajungă în 2022. Sunt titluri la care fie am ajuns, fie mi-am propus să ajung.

Volume de poezie și poeți la care trebuie să ajungem în 2022

Poezia, așa cum am mai spus, ocupă un loc special în inima mea. Anul trecut am citit multă poezie de calitate, iar anul acesta nu vreau să întrerup tradiția. Am urmărit cu interes zvonurile cu privire la noile apariții ce ar trebui să urmeze în anul 2022. Dar în același timp consider că putem ajunge la titlurile deja publicate în anii 2020 și 2021, cât și la poezia „mai veche” care nu își pierde din relevanță în anul 2022. Dintre poeții și poetele care au fost publicați în anii 2020 și 2021 amintesc pe:

  1. Lena Chilari cu o cană de noviciok la bătrânețe, TracusArte în 2020;
  2. Sînt alta de Svetlana Cârstean publicată în 2021 la Nemira, an în care i-au fost republicate Floarea de menghină și Gravitație; 
  3. Simona PopescuCartea plantelor și animalelorNemira, 2021, la a cărei poezie cred că orice tânăr sau iubitor de poezie ar trebui să ajungă. Este conferențiar în cadrul Facultății de Litere a Universității din București, unde ține cursuri de istoria literaturii române (axată pe avangardă, experimentalism și postmodernism), ține și cursuri de creative writing (scriere creativă). A publicat volume de poezie (JuventusNoapte sau ziLucrări în verdePledoaria mea pentru poezie), un roman (Exuvii) și volume de eseuri (ClavaCritificțiune cu Gellu Naum, Autorul, un personaj);
  4. Florentin Popa, Dezintegrare, editura OMG, 2021, cu care a câștigat Premiul Tânărul poet al anului 2021;
  5. Ruxandra Novac, Alwardaeditura Pandora M, colecția Anansi, 2020, este o revenire mult așteptată în lumea poeziei, poeta s-a făcut remarcată în anii 2000, apoi a urmat o lungă perioadă de tăcere;
  6. Scrâșnetul dinților al lui Șerban Axinte, pe care l-am mai menționat, deja am citit de la el Păpădia electrică, am apreciat discursul echilibrat asupra unora dintre cele mai importante teme „existențialiste”;
  7. Mariana Marin cu antologia publicată în anul 2021 spre final, făcută de Claudiu Komartin, La întretăierea drumurilor comercialea cărei poezie rămâne la fel de actuală după decenii;
  8. sleep paralysis al lui Ana Maria Anania care a apărut în decembrie 2021 – o poetă tânără foarte activă în lumea literară românească, a cărei poezie am citit-o în publicațiile de gen de bună calitate, precum EchinoxZona literarăO mie de semneRevista KryptonRevista ContaParnas XXINoise Poetry etc.;
  9. Poems 1962-2020 de Louise Glück – câștigătoare a Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2020 pentru volumul  Noapte credincioasă și virtuoasă, apărută în limba română în traducerea lui Bogdan-Alexandru Stănescu în cadrul colecției ANANSI. World Fiction de la Editura Pandora M. Vocea ei este considerată una dintre cele mai puternice ale poeziei contemporane americane. Poems 1962-2020 a fost publicată la editura Pinguin, antologie pe care o recomand.
Cărți la care „trebuie” să ajungi în 2022. Scriitori români contemporani, nume din filosofia și literatura universală

Pentru a fi la zi cu noile apariții din anul 2022 voi urmări editura OMG Poetry, ai căror poeți sunt deseori nominalizați la cele mai importante concursuri de poezie. Editura TracusArte se bucură de același renume, Casa de pariuri literare are în palmares poeți la fel de apreciați, iar Casa de editură Max Blecher urmează tradiția lor. Editurile Nemira și Paralela 45 au publicat destui poeți și poete bune, de menționat la Paralela 45 pe Olga Ștefan cu Civilizații.

Scriitori și cărți de proză de prioritizat în anul 2022

Proza ocupă și ea un alt loc important pentru mine, încerc pe cât posibil să fiu la curent cu romanele publicate de scriitorii contemporani, români și străini deopotrivă. Printre numele care m-au impresionat în anul 2021 se numără Elena Ferrante – o scriitoare italiancă recunoscută la nivel internațional în mod special datorită Tetralogiei Napolitane, cele 4 Volume: Prietena mea genialăPovestea noului numeCei care pleacă și cei care rămânPovestea fetiței dispăruteAm ajuns până la volumul patru pe care l-am abandonat, mi s-a părut mai mult o înșiruire de nume și fapte.

Tetralogia ne prezintă evoluția unei prietenii de-a lungul deceniilor. Suntem introduși în lumea dură din Napoli de după cel de-al Doilea Război Mondial de către Elena Greco, o viitoare scriitoare, care nu creează o imagine idilică asupra copilăriei. Vedem în primul volum cum fetele urmează căi diferite, în funcție de dorința părinților lor. Din punctul meu de vedere primul și al treilea volum sunt capodopere. Tot de la ea mă gândesc la titlurile: Zilele regăsirii mele și la Viața mincinoasă a adulților.

Alina Nelega cu Un nor în formă de cămilă și ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat două romane care se află deja în biblioteca mea. Până acum aproape am terminat de citit Un nor în formă de cămilă, un roman foarte bun, de altfel i-a adus scriitoarei  Premiile „Sofia Nădejde” pentru Literatură Scrisă de Femei. Alina Nelega este romancieră, autoare dramatică, regizoare, critic de teatru și jurnalistă. Are un stil asumat de a scrie, este poetic, metaforic, feminin și profund influențat de simbolistica și maniera teatrală (cel puțin cartea despre care vorbesc).

Romanul urmează povestea lui Hamlet reinterpretată în manieră modernă. Privim acțiunea din unghiul mamei lui Hamlet, vocea ei ne prezintă cum au stat lucrurile și care este relația cu fiul ei, bolnav psihic, singurul lucru ce ar putea justifica întâlnirea lui Hamlet cu tatăl lui. Este vorba despre o familie crescută în sânul teatrului tatăl lui Hamlet este actor, moare subit pe scenă, pe când mama este regizoare. Reușita Alinei Nelega, din punctul meu de vedere constă și în faptul că nu încearcă niciodată să facă lucrurile să pară ceva ce nu sunt.

Cărți la care „trebuie” să ajungi în 2022. Scriitori români contemporani, nume din filosofia și literatura universală

Alte cărți de proză (și prozatori) la care mi-am propus să ajung, sunt recomandări de la siteurile internaționale de profil (și nu numai). Amintesc o parte dintre ele, încep cu  Hanya Yanagihara – cu O viață măruntă (A little life), o carte pe care o începusem în anul 2021 și pe care am abandonat-o. Despre roman se spune că este o carte imposibil de citit fără să lăcrimezi. Prezintă povestea unui bărbat tânăr pe nume Jude, care trece prin multe încercări ale vieții, victimă a mai multor abuzuri, nu reușește să se lupte cu viața. O viață măruntă prezintă fețele societății contemporane și greutățile cu care trebuie să se confrunte oamenii, este o carte despre prietenie, curaj, ratare și iubire (sau cel puțin despre importanța ei în viețile noastre).

Tot de la ea aș vrea să mai citesc Oamenii din copaci un roman care prezintă expediția unui medic pe nume Norton Perina, pe o insulă microneziană izolată, în căutarea unui trib pierdut, cartea a fost publicată la noi de editura Litera în 2021, tradusă de Irina-Marina Bortoi. Tot de la ea mai este și To Paradise o carte netradusă încă în română, publicată în anul 2022, în care se prezintă o istorie alternativă a Americii din 1893, în care statul New York face parte din Statele Libere (Free States).

Cărți la care „trebuie” să ajungi în 2022. Scriitori români contemporani, nume din filosofia și literatura universală

Vreau să ajung și la proza Olgăi Tokarczuk, câștigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2018 despre care, Ruxandra Gîdei de la 4fără15, a vorbit foarte frumos în multe din vlogurile sale. Mi-am propus în primul rând să ajung la Poartă-ți plugul peste oasele morților pentru că nu am mai citit nimic care să vorbească astfel despre relația dintre om și animale. Romanul este polițist, urmărim povestea dintr-un oraș aflat lângă pădure au loc mai multe crime, o profesoară de engleză bănuiește ceva, însă nimeni nu îi acordă atenție. Tot de la ea mai am în minte titlurile Scripturile lui Iacob și Rătăcitorii.

Mi-am propus să ajung și la romanele pe care nu le-am dus la bun sfârșit și pe care vreau să le finalizez anul acesta, recomand citirea oricărei cărți scrise de acești autori. Mă refer la Pendulul lui Foucault de Umberto Eco și la Inima e un vânător singuratic a lui Carson McCullers. Cartea lui Umberto Eco este o poveste complexă despre mitul cavalerilor templieri, sunt foarte multe trimiteri către ocultism și alte date obscure și fascinante. Se spune că l-ar fi inspirat și pe Dan Brown să scrie Codul lui Da Vinci, în cazul ăsta avem de-a face cu un roman ceva mai complex.

Cartea lui Carson Mccullers prezintă povestea unui băiat care este surdomut, John Singer, fapt ce îl transformă fără voie în cel mai bun confesor al tuturor. Urmărim acțiunea dintr-un orășel mic, prin ochii personajului principal. Romanul este considerat unul dintre clasicele literaturii americane sudiste. Apreciat pentru modul imparțial în care sunt prezentați oamenii, indiferent de rasă.

Cărți de non-ficțiune: filosofie, istorie, memorialistică

1. În sfera memorialisticii mă gândesc la Jurnalul unei scriitoare de Virginia Woolf, la care îmi propun să ajung de anul trecut, de la ea am citit proză, se afla și în bibliografiile de la facultate. Mă fascinează puterea și poeticitatea stilului ei, vreau să ajung la mintea din spatele reușitei literare. De asemenea, un alt jurnal la care mi-am propus de mai mult timp să ajung este cel al Monicăi Lovinescu (Jurnal esențial). Și pentru că este prima actriță de culoare din istorie aș vrea să ajung și la memoriile Violei Davis, Finding Me: A Memoir.

Cărți la care „trebuie” să ajungi în 2022. Scriitori români contemporani, nume din filosofia și literatura universală

Dacă nu ați reușit până acum să le citiți vă recomand și Jurnalul unei fete greu de mulțumit al lui Jeni Acterian, din care putem afla foarte multe despre generația anilor 1920, inclusiv despre cel care l-a format pe Mircea Eliade, mă refer la Nae Ionescu și la Jurnalul lui Mihail Sebastian, carene oferă o perspectivă la fel de bună asupra perioadei interbelice din România și nu numai. Cred că tot aici pot să încadrez și pe Virgil Ierunca cu Fenomenul Pitești, pe care o am de ceva timp în bibliotecă.

2. La capitolul istorie cred că sunt relevante pentru 2022 cărți precum: Moartea Ceaușeștilor de Catherine Duradin – o reprezentare obiectivă, din ochii unei jurnaliste de origine franceză a întâmplărilor din decembrie 1989 și a modului în care au fost executați soții Ceaușescu. Un fel de filosofie a istoriei regăsim în paginile cărții O istorie a răului de Michel Faucheux, pe care am citit-o și nu doar o singură dată. What Is History? de Edward Hallett Carr este bună pentru cei care nu au avut prea mult de-a face cu cititul cărților de istorie, este un fel de ghid pentru cum ar trebui să citim istoria.

O carte la care cu siguranță voi încerca să ajung pentru că nu cunosc foarte multe lucruri legate de acest subiect este: Precolonial Black Africa de Cheikh Anta Diop, presupun că ar fi redundant să spun despre ce este vorba. Din lecturile mele vreau să mai menționez și Dosarele criminalilor în serie de Paul Simpson, deși nu tocmai la istorie se încadrează. Despre carte am scris deja pe site. Este o redare imparțială, fără un concept anume ale unora dintre cazurile criminalilor în serie din întreaga lume.

Cărți la care „trebuie” să ajungi în 2022. Scriitori români contemporani, nume din filosofia și literatura universală

3. La capitolul filosofie: Știința voioasă a lui Nietzsche și tot de la el Nașterea tragediei. Despre Știința voioasă am scris la un moment dat, cândva demult, pe site. Nihilismul lui Nietzsche, văzut prin ochii lui Heidegger, mă fascinează de ceva timp, despre ideea duratei valorilor și a morții acestora la finele unei epoci, despre care am mai scris pe site, de mai multe ori. Cât despre Nașterea tragediei, mi se pare o lectură importantă pentru că ne ajută să înțelegem care era semnificația unui artist total în viziunea lui Nietzsche, dar și aprofundarea asupra viziunii sale cu privire la moartea valorilor. Gabriel Liiceanu cu Tragicul pentru că vreau să aprofundez subiectul, cartea a fost scrisă după doctoratul acestuia.

Și altă carte sau alt subiect, pentru că este ceea ce trăim m-am gândit și la Postomul. O critică a subiectivității postumane de Constantin Ghioancă publicată la Paideia, dacă nu ea ceva care să abordeze acest subiect într-o manieră filosofică. Și, așa cum probabil se subînțelege pasiunea mea pentru Hannah Arendt, vreau să continui cartea începută în 2021, Viața spiritului.

Cărți la care „trebuie” să ajungi în 2022. Scriitori români contemporani, nume din filosofia și literatura universală

Bănuiesc că o altă filosofie a istoriei ar mai fi și Așa-zisul rău de Konrad Lorenz, care pare să abordeze conceptul de rău în societatea modernă. De la el am mai citit Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate, despre care am scris și pe site, m-a marcat abordarea suprapopulării, a faptului că mulțimi de oameni se strâng în orașe și despre influența media asupra vieții noastre. O altă carte relevantă mai este și Homo ludens de Huizinga, o istorie a jocului, un tratat complex care îți oferă multe perspective interesante și profunde asupra umanității și a importanței jocului în procesul de cunoaștere și dezvoltare a omului. Un prim contact cu ideea de autoritate și reguli.

Pentru că vreau să înțeleg mai bine și pentru cine vrea să o facă vreau să amintesc și cartea Martin Heidegger de Walter Biemel, despre care, am scris de curând deja pe site. Biemel mi se pare foarte coerent în scriere/ exprimare și îți dă impresia că te apropie de Heidegger, având în vedere că i-a fost student.

Consider că cele mai relevante pentru timpul în care trăim sunt lecturile de filosofie stoică sau cărți ce țin mai mult de etică sau morală, precum Altruismul eficient. Ghid pentru o viață trăită în mod etic de Peter Singer. Alte titluri ar mai fi: Elogiul inactivității de Bertrand Russell și Cele patru culori ale viitorului de Peter Frase. Cărți care se află pe listele de recomandări ale unora dintre cele mai importante publicații de gen.

Literatură diversă

În general când mă gândesc la literatură clasică am în minte clasicii și romanticii francezi și realismul rus, s-ar mai încadra alte câteva opere de literatură germană, poate nordică, câțiva autori români și alte nume europene și americane arhicunoscute. Am păstrat o direcție cât se poate de conservatoare în literatură, de puțin timp am încercat să diversific. Nu știu câți dintre voi vă confruntați cu aceași problemă, dar cred că o recomandare de literatură diversă este cât se poate de binevenită.

1. Am văzut pe mai multe siteuri de cultură străine menționată cartea lui Jessamine Chan, The School for Good Mothers, publicată în 2022 din câte am observat disponibilă pe scribd, este o distopie prin care se prezintă viața unei mame singure, Frida Liu, care, pe fondul stresului și al oboselii, recurge la un parenting nesănătos. Sau cel puțin asta crede statul care controlează maniacal viețile oamenilor.

Personal mă duce puțin cu gândul la mitul Medeei, în ideea că o femeie ajunge să fie considerată nedemnă de copiii ei, Liu pare să fie victima unei societăți profund misogine, autoarea creează o lume în care patriarhatul atinge culmi inimaginabil de mari, spun asta pentru că, din ce am reușit să înțeleg, societatea nu pune deloc presiune pe soțul acesteia.

Comportamentul Fridei Liu considerat deviant trebuie schimbat, de aceea femeia este trimisă la o școală de re-educare. Cartea prezintă mai multe fețe ale creșterii unui copil de către o femeie singură, este un roman despre identitate și libertate, apare în recomandările New York Times și Oprah daily, pe goodreads are 4 stele, poate fi găsită în librăria Penguins.

Cărți la care „trebuie” să ajungi în 2022. Scriitori români contemporani, nume din filosofia și literatura universală

2. Pentru că tot voiam să citesc mai multă literatură japoneză, am descoperit o carte publicată în 2021 The Cat Who Saved Books scrisă de Sosuke Natsukawa și tradusă în engleză de Louise Heal Kawai, publicată în decembrie 2021. Se găsește și la noi pe elefant.ro și pe Books Express. Romanul prezintă aventura lui Rintaro Natsuki, un librar tânăr care gestiona o mică librărie de la periferia unui oraș (Natsuki Books), o muncă depusă de bunicul lui pe vremea în care era în viață.

Rămas singur după moartea bunicului său, Natsuki nu își poate reveni, se gândește că ar fi mai bine dacă ar închide librăria. Însă, când totul părea pierdut, apare o pisică pe nu Tigru care îi cere ajutorul, pisica avea nevoie de un iubitor de cărți într-o misiune importantă. Misiunea avea scopul de a salva mai multe cărți din mâinile unor oameni care nu le protejaseră și chiar chinuiseră cărțile respective. Băiatul și pisica formează un cuplu simpatic și intrigant care merge în trei aventuri fantastice. În final Natsuki va trebuie să rezolve singur problema.

3. Poate că e nevoie și de ceva poezie, Harlem Shadows, un volum scris de Claude McKay (publicat în ianuarie 2022), cartea este o antologie care cuprinde poezii din toate volumele sale. Aici avem două puncte atinse, citim poezie și totodată un poet care nu face parte neapărat din „canonul occidental”.

Poetul Festus Claudius „Claude” McKay este un poet destul de cunoscut printre vorbitorii de limbă engleză. A fost un scriitor jamaican-american de culoare, unul dintre reprezentanții importanți ai curentului „Renașterea din Harlem” și, totodată, unul dintre cei mai valoroși poeți afro-americani din secolul al XX-lea.

4. Trebuie să vă faceți timp și pentru The Last White Man de Mohsin Hamid, un S.F. care aduce foarte mult cu proza lui Kafka, în care personajul principal ajunge în diferite locuri prin intermediul unei uși speciale care-l teleportează. Este un fascinant discurs despre identitate și umanitate.

Cărți la care „trebuie” să ajungi în 2022. Scriitori români contemporani, nume din filosofia și literatura universală

Cam aici se oprește lista mea cu propuneri și recomandări de lectură pentru anul 2022. Sunt enumerați și câțiva autori la care nu am ajuns, dar care mi s-au părut de trecut pe lista de must read 2022, pentru cei mai curioși dintre noi, există multe siteuri de literatură/cultură străine unde sunt recomandate multe alte cărți de care ne este probabil mai greu să auzim în piața de carte din România. Majoritatea autorilor pot fi găsiți în librăriile online din România.

Pentru mai multe astfel de liste puteți accesa: bookclubchat.com, nytimes.com, themanual.com, vulture.com sau oprahdaily.com etc. Sunt siteuri care m-au ajutat parțial să scriu și acest articol.

Poezia, calea spre emoție în secolul kitsch. Debutul Antoniei Mihăilescu

Volumul note din secolul kitsch, debutul Antoniei Mihăilescu în poezie, publicat în anul 2020 la Editura Tracus Arte, i-a adus poetei premiul Alexandru Mușina și nominalizarea la premiul Eminescu – Opus Primum. Poezia Antoniei Mihăilescu nu îmi era străină până să ajung să citesc volumul. M-am întâlnit cu versurile Antoniei Mihăilescu în diferite publicații de gen. Aveam o mică idee despre stilul ei poetic, volumul de față a reușit să îmi ofere o imagine aprofundată asupra liricii sale, cu note de feminitate autentică.

Antonia scrie despre o viața în limitele unui trup și despre limitele vieții într-un oraș. Simți cum gândul ei reușește să se ducă mai departe de aparențele unei lumi, care a uitat să mai existe autentic. Am apreciat că nu face omisiuni și că nu încearcă să flateze genul din care face parte. O poezie expresivă, tinerească și profundă în același timp, scrisă cu iubire pentru cuvânt. Avem de-a face cu o lirică frumoasă prin care își exprimă libertatea. Citind-o trăiești cu ea depășirea limitelor.

„cer acoperit vreo două stele grele. tristețea își pune amprenta dai la o parte pătura coșmarul cu feți-frumoși cu mașini turate la maxim faci loc singurului corp cald// niște brazi luminați o durere de dinți zâmbetul mai larg pe dreapta cărticica verde cu pagini încă nelipite// respirația se taie cerul se întinde și peste carnea ta dai deoparte pixul te-ai mângâiat te-a încodat ți-a fost bine”

corpus diaboli, Antonia Mihăilescu, note din secolul kitsch, , p. 27, TracusArte, București, 2020.

Disimularea propriei sale identități și acuratețea cu care reușește să surprindă omul în toate ipostazele, mi se pare impresionantă. Știi că e acolo și că totul trece prin propriul ei filtru și cu toate astea nu o simți. Eul liric este ca un abur care reușește să treacă peste toate obstacolele și să redea în cuvinte imaginea cu oamenii trăind. Fără să spună nimic despre nimeni, reușește să îți spună totul despre condiția umană. Referirile pe care le face la propria ei persoană sunt ironice, de fiecare dată demonstrează că reușește să nu se ia prea mult în serios. Vorbește despre limita dintre ea și realitate, mesajul ar fi că se strecoară, reușind să nu se lase prinsă în nicio capcană.

„evadezi din on-line ca un mânz din țarc (…) realitatea imediată e vulpea de îmblânzit (…) pădurea se lipește cu superglu cum lipești tu posterele cu sinucigași de pereții din dormitor (…) ce moarte în jur of amazonia (of antonia) surâsul tău cenușă futută de vânt.”

surâsul amazoniei, p. 13
Poezia calea spre emoție în secolul kitsch. Debutul Antoniei Mihăilescu

Romulus Bucur spune despre Antonia Mihăilescu că este o panteră, care își ia în stăpânire teritoriul. Într-adevăr simți că se insinuează (cu o subtilitate impresionantă) în tot ce îți arată. O poetă ageră, care te ademenește treptat în lumea ei. Fiecare imagine are în imediata apropiere o referire la moarte. La sfârșit, intri în contact cu mintea ei trează, te cheamă să fii părtaș(ă) la lupta ei cu propria inconștiență, nicio clipă nu își oferă un răgaz.

Permanent într-o luptă cu propria ei tendință de pierdere în cotidian, în lucruri care nu contează, în kitsch-ul despre care spune că ne caracterizează prezentul. E un discurs despre conexiunea cu lucrurile care contează. De aici revenirea obsedantă la tema morții. Care se insinuează în toate contextele sociale și intime. De aici imaginile ca: „cine nu-i rudă cu moartea nu-i ruda mea”, „rupi carnea de pe oameni. imiți viermii insomniaci” etc.

Sunt foarte multe elemente noir în lirica Antoniei Mihăilescu, îmi place că în fiecare poezie construiește câte un micro-univers în care te ademenește cu blândețe, apoi îți revelează toate posibilitățile lucrurilor. Inclusiv partea mai puțin plăcută a lor. Cultivă o sexualitate insinuantă. Poeta intuiește o senzualitate care se face simțită în unele dintre cele mai nebănuite contexte. Plăcerea e moneda de schimb, când nu poți atinge fericirea, alegi varianta mai facilă: „povestea cinci sub fusta creață strecoarăți degetele plăcere de crăciun” (crăciun negru, p. 61).

O poezie a asumării, un volum care te invită să fii conectat(ă) cu propriile tale temeri și posibilități de a fi. O poezie feminină, profundă, cu imagini din cele mai surprinzătoare și trimiteri spre condiția umană. Se insinuează o anume sastisire față de convenții și o chemare spre meditație, spre timpul dăruit autoanalizei. Pe scurt o poezie pe gustul meu.

Poezie bună nepublicată în volum. Patru poete contemporane

Voiam să scriu articolul acesta de mai mult timp, doar că este destul de riscant, dat fiind că trebuie să vorbesc despre poezia unor poete care, în ciuda faptului că sunt active în lumea literară contemporană, publicând pe diverse grupuri de gen sau în mai multe publicații, nu au apărut efectiv în volum, iar poezia lor nu are o viziune ceva mai restrictivă sau conceptualizată despre care ai putea să îți formezi și să exprimi o opinie. Riscul se naște tocmai din faptul că trebuie să creezi pentru tine un fel de volum fictiv asupra căruia să vii cu anumite păreri mai mult sau mai puțin critice (?).

Poetele care urmează să fie enumerate mai jos îmi sunt foarte dragi, m-au surprins fie prin mesajul bine închegat, fie prin precocitatea puterii lor creatoare. Am fost captivată de expresivitatea lor ieșită din comun și originalitatea perfect îmbinată cu bizareria. Din punctul meu de vedere poetele Ana Maria Murariu, Miruna Romanciuc, Gabriela Alexandru și Ella Poenaru reușesc să ofere un mesaj poetic actual fără să epateze sau să folosească imagini a căror semnificație să fie superfluă.

Nu știu cum altfel să organizez lista prezentării lor decât urmând un fir cronologic, pornind de la cea mai nouă poetă până la cea mai experimentată. Dat fiind că mă leagă anumite sentimente de fiecare în parte, oricum doza de subiectivism este una destul de crescută (ca în cazul oricărei critici, chiar și a unei simple wanna be).

Pe Ana Maria Murariu

nu mai știu cum am reușit să o descopăr pe facebook, nu știu dacă a fost pe Poesis XXI sau pe Jurnal Poetic (două grupuri de tip cenaclu poetic pe care le recomand cu toată căldura). La ea m-a impresionat precocitatea și constanța în propriul său limbaj poetic, reușește să îmbine foarte bine concepte existențialiste cu un limbaj care nu este cumva contaminat de cuvinte kitsch, în ideea că nu folosește cu tot dinadinsul limbajul postumanist, dar iese ceva actual.

Își dozează foarte bine cuvintele și de fiecare dată urmează absolut impecabil firul logicii, este o poezie confesională cu puternice accente de tragism și pare să fie o poetă nostalgică, la care regăsim atât conceptele și stilul neoromantic cât și imagini ale traumei („Mi-aș fi dorit ca mama să fi fost un fluture/ să poată zbura atunci când palma tatei ar fi vrut/ să îi strice albul pielii să poată suprima furia tatei atunci când piperul lipsea de pe masă/ să poată să plângă prin culori ce poate ar fi îmblânzit sufletul tatei”), trimiteri spre poezia simbolistă și neomodernistă deopotrivă. Iar rezultatul este o expresivitate ieșită din comun, transmite și șochează fără să facă abuz de cuvinte mari, iar asta la o tânără poetă este absolut de admirat.

Cred că reușita Anei Maria Murariu se naște din faptul că nuanțează realitatea, creează un cadru plat în care adaugă accentele de tragism: „Am luat amintirile/ le-am spălat și le-am întins pe sârmă dar tot pătate de sânge au rămas/ precum apa se scurge din rufele mamei așa se scurge sângele din amintirile mele/ e iarnă și amintirile mele dansează în bătaia vântului/ și știu că până mâine dimineață vor fi înghețate și de ele vor atârna țurțuri de durere”

Sau

Cât despre expresivitate și neoromantism sunt multe texte dar cred cel mai relevant text este acesta: „afară plouă/ din gura mea curg cuvintele pe care n-am avut niciodată curaj să ți le spun/ se formează o mare de cuvinte în jurul meu/ dar eu nu știu să înot/ doar dau din mâini așteptând să vii să mă salvezi/ să-mi aduni cuvintele unul câte unul/ să le usuci până nu o să-și piardă sensul dar tu nu vii/ mă lași să mă înec/ îmi lași cuvintele să moară/ ca mai apoi să mă întrebi de ce am nevoie de pix și de hârtie ca să-ți/ pot spune tot ceea ce simt”

Poezia Mirunei Romanciuc

mi se pare echilibrată și ea, doar că este mai puțin conceptuală, mai puțin abstractă, fapt ce ajută mesajul poeziei efectiv să lovească, poezia ei are un limbaj al lucrurilor concrete, sentimentelor le corespunde o stare a trupului, lumea este investită cu o supra corporalitate, iar totul cade cu zgomot. Produce rumoare, nu poți să nu revii asupra unui text, mie personal îmi este imposibil, aici regăsești o îmbinare a elementelor lumii contemporane cu senzații regăsite la Baudelaire.

𝘩𝘰𝘭𝘥𝘪𝘯𝘨 𝘩𝘢𝘯𝘥𝘴: 𝘰𝘶𝘵 𝘰𝘧 𝘴𝘵𝘰𝘤𝘬/ mai devreme pieile noastre/ au îmbătrânit împreună/ pentru puțin timp/ schimbul de ani spart pe gresie/ îmi înțep călcâiul și curge sângele tău

Sau

„am mângâiat după urechi tristețea/ ca pe o pisică// toarce pe pătura albastră/ în care văd marea/ după ce moare în august/ sub cerul polimorf”

Găsim multe trimiteri poetice simboliste sau ante simboliste redate într-un mod cu mult mai esențializat, mai bine dozat, din alăturarea a trei cuvinte reușește să trezească stări, să transmită atât de mult.

mă întind lângă tine/ și lumea devine mai mult/ decât o decizie/ pe care nu am luat-o noi

Poezia pare să redefinească fiecare element al lumii noastre imediate, realitatea este redimensionată cu o așa de mare lejeritate încât pare că poeta nu ar depune niciun efort. Și nu știu de unde vine puterea ei de creație, cum are parcă un val nesfârșit de inspirație și cum reușește să îmbine propria ei viziune asupra poeziei cu feedback-ul primit de la poeții de pe Jurnal Poetic.

𝐩𝐨𝐞𝐦 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐫𝐢𝐩𝐭𝐢𝐯
ploi în buchet. îl țin în mână
cât stau afară în mijlocul
meu. rămâne cer
pe mâini. perfuzez venele copacilor 
cu privirea - e nutritivă 
(𝘯𝘶 𝘤𝘰𝘯ț𝘪𝘯𝘦 𝘢𝘤ț𝘪𝘶𝘯𝘦𝘢 𝘥𝘦 𝘢 𝘵ă𝘪𝘢) 
și mâna îmi crește pe coaja lor
ca un mușchi. mirosul de pământ 
e mai înalt acum. are buzunare în care
să mă ascund puțin. verdele de pe frunze merge fără să se grăbească 
până la capătul ochiului meu
𝘢ș 𝘷𝘳𝘦𝘢 𝘴ă 𝘢𝘮 𝘢𝘤𝘦𝘭𝘢ș𝘪 𝘤𝘶𝘳𝘢𝘫

Poezia Gabrielei Alexandru

Pare să prezinte fațetele multiple ale aceleași personalități, are un simț poetic foarte dezvoltat și poeta dă impresia că este o mare îndrăgostită a experimentării. Pentru că poezia ei are de fiecare dată noi și noi trimiteri, limbajul este cameleonic, am reușit să urmăresc evoluția ei și am putut să văd cum a trecut de la o expresivitate specifică neoromantisumului și simbolismului până la neomoderni și postumanism (ceva mai temperat).

Cred că în cazul ei ar fi cel mai dificil să își publice un (singur) volum de poezii. Sunt atât de multe paradigme și scheme conceptuale încât este foarte greu de tranșat poezia scrisă de ea.

Sunt redefinite concepțiile despre poeții clasici români sau concepțiile legate de feminitate. Eul feminin se identifică undeva mai sus de viziunea de muză, e de parcă poeta se folosește pe sine pe post de muză. Sunt multe paradoxuri și supra realități prezente în poezia ei.

mi-am luat rochia defloratã şi am pornit pe strãzi dintr-o datã ne-am dat întâlnire fix la garã unde porumbeii fac gargarã pe peron începe povestea târfelor mele triste cu gemete şi râsete sinistre
am şi eu o femeie în geamantan, vã jur, doar atâta mai am şi-un gram
de suflet prãpãdit 
trag de manete la jocurile de ghinion 
mi se face mintea neon şi, la gândul cã aş putea câştiga, mã fac neom
nu am tras prea de tot fermoarul nãrile tale au dat buzna în primãvarã 
petrecerea florilor a început 
pe trecerea de pietoni, turiştii trec prin viațã şi-i fac poze din toate unghiurile cu nikonul atârnând ca un ştreang digital

Personal consider că cea mai reușită etapă a creației sale este cea a onirismului, unde este o reală etalare de talent și de originalitate. Surprinde într-un mod straniu senzații sau etape ale vieții omului, te regăsești în versurile ei chiar dacă nu ai experimentat nimic din ce este prezent în poezia scrisă de ea. Redefinește chiar și ideea în sine de viață.

am fost lăsat să car sticle goale
într-un cărucior născut din geamătul dimineții
locul nu era departe
câteva sute de pași pe lemnul tablei de șah
și asta pentru clepsidra uriașă
care se înălța în centrul orașului
sticlă, vedeam doar sticlă
mama stătea sticloasă pe scaunul din sticlă
și fuma viceroy roșu
mai târziu făcea să-i răsară maci din gură
pe urmă nu am mai văzut-o decât în pozele alb-negru
de pe vremea cand zeii îmi urziseră
o mustață de flăcău sub nas
în schimbul sticlelor primeam mărunțiș
o femeie care sfida canoanele fluturilor
incapabilă să zboare și schimonosită la chip
îmi lua sticlele și rămânea țeapănă un timp
ca să asculte zornăitul monedelor
din buzunarele mele
odată m-a mângâiat pe frunte și a râs
timp în care
cumplitul monument se înălța în centrul orașului
monstruoasa clepsidră fără nisip
fixată pe leșuri

Poezia Ellei Poenaru

Este ca o definiție pentru revoluție, chiar dacă inițial o puteam încadra cu ușurință într-un lejer și updatat neomodernist a reușit să surprindă, și asta, cred eu că din nevoia de a trage o linie de demarcație, de a semnala depoetizarea poeziei, a început să scrie într-un stil postumanist ironic. Rapiditatea și ușurința de a trece la un stil total diferit de al ei mi-a demonstrat că am de a face cu o poetă permanent trează. Că reușește să integreze „poezia veche” în structura noului val, chiar dacă pare să se fi contaminat, ironia aduce din nou mesajul său poetic acolo unde se simte că își dorește poeta.

#blackswan#  
viața e un experiment ratat
atmosfera a devenit insuportabilă
respir 30% oxigen, 70 % azot
și foarte puține gaze rare
aș fi cobaiul ideal 
dacă nu aș visa uneori noaptea
că zbor
lumea-i un imens lac de epurare
pe care plutesc în derivă
orele se scurg lichide 
milioane de ceasuri de Dalli
lucesc în penumbră
frunze de nuferi negri
mă împresoară 
spațiul devine tot mai îngust 
Eu sunt punctul acela negru la orizont
pe care nu reușesc să-l văd de aproape niciodată!
timpul smulge fâșii din mine
fentez moartea și azi
mă hrănesc cu trupul aproapelui meu
cu un număr profesionist de iluzie
o numesc dragoste
mă multiplic ca o oglindă spartă
în cel mai mic ciob e la fel de multă lumină
și durere
revin
iau poziția întâi 
vreau să apar frumoasă în fotografie
#procrastination#
ziua de marți are trei 
ceasuri rele -
ceasul în care te afunzi voluptuos în trecut
retrăind compulsiv ultima relație de dragoste
ca pe un film de colecție ce-a ratat Oscarul iar
(la ultima dublă ajunseseși aproape de perfecțiune!)
ceasul pe care-l întorci febril înainte
aruncându-te fluture orb 
în plasa viitorului imberb
fără să poți ghici
de unde va veni săgeata ce zboară în noapte
de la un dușman sincer 
sau poate de la un prieten vechi
care te înșală din toată inima
(necunoscute sunt căile amorului!)
ceasul prezent
ignorat permanent
singurul în care ai putea 
altceva
AI PUTEA SĂ FII TU!
răsufli ușurat la sfârșitul zilei
așteptând ca pe o ședință de psihanaliză revelatoare
marțea viitoare 
negreșit

Iar pe lângă toate astea poezia ei reușește să emoționeze, să fie sinceră și confesivă. Poate e aceeași nevoie de a experimenta când vine vorba de poezia tăioasă, care este o critică adusă noii poezii. Aveam de-a face cu o poetă de cursă lungă care știe exact ce face și ce spune folosind anumite cuvinte sau imagini. Nu te poți contrazice cu ea, nu îi poți impune o singură tipologie poetică pentru că nu ai cum să faci asta.

Mama s-a stins în azil
bolnavă de Alzheimer
cu mâna tremurândă am completat 
declarația pe proprie răspundere
i-am dus hainele bune și o iconiță
la lumina candelei i-am povestit
ce mai e pe acasă, cum se tot ceartă vecinii
și că a înflorit cireșul la fereastra camerei
unde trăise, iubise și murise odată cu tata
m-a ascultat ca-ntodeauna tăcută
pe buze îi înghețase o ultimă întrebare
cu ochii în lacrimi am sărutat mâna
care nu avea să mă mai mângâie niciodată
am îngropat-o în Vinerea Mare
în cripta de ciment lângă tata
pe urmă am plecat la biserică
să ascult Prohodul
afară ploua indiferent.