Yukio Mishima despre o existență și moarte inutile în romanul „Viață de vânzare”

Yukio Mishima a rămas în conștiința națională japoneză în mare parte pentru gestul prin intermediul căruia și-a încheiat existența, despre sacrificiul său am scris cu puțin timp în urmă și aici. Importanța scriitorului japonez nu rezidă doar în sfârșitul său, Yukio Mishima a fost un „personaj” important prin viziunea sa asupra vieții crezând într-un cult al auto-creației și-a impus un ritm atipic propriei sale existențe și, așa cum spunea Marguerite Yourcenar în Mishima, Ou, La Vision Du Vide, realitatea centrală (a scriitorului) rămâne cea a operei sale. Opera lui Mishima constă în 40 de romane, 18 piese de teatru 20 de antologii de povestiri, și aproximativ 20 de cărți de eseuri și un libret muzical. Personal am ajuns la scriitorul Yukio Mishima prin intermediul poveștii sale de viață, am fost fascinată de decizia extremă luată în numele unui ideal. Am citit mai multe critici și recenzii ale scrierilor sale și mi-a atras atenția romanul Viață de vânzare (Life for sale) apărut pentru prima dată în anul 1968, cu doi ani înainte de moartea sa, în care se spunea că urmează o logică a absurdului care îl apropie de Kafka. Literatura existențialistă mă fascinează cel mai mult, nu aș fi putut să dau greș cu romanul apărut la Humanitas în 2018, traducerea din japoneză și note de Andreea Sion, în colecția Raftul Denisei.

Romanul lui Yukio Mishima prezintă câteva cadre din exitența lui Hanio, un tânăr care ne este prezentat încă din primele trei pagini ca un sinucigaș care și-a ratat șansa la moarte. Se trezește pe patul de spital și realizează că, din păcate, nu a reușit să își pună capăt zilelor. Un mod abrupt de a intra în acțiune dar nimic bizar, stratul kafkian de absurd se insinuează încă de la a doua pagină, unde aflăm ce a stat la baza deciziei sale de a se sinucide:

„Dacă vă întrebați cum de i-a venit dintr-o dată ideea sinuciderii, așa cum te-ai gândi să ieși la iarbă verde, ei bine, explicația este următoarea: s-a hotărât să se sinucidă tocmai pentru că nu avea absolut nici un motiv s-o facă (…) Pentru că frunzărea ziarul de seară cu multă nepăsare, la un moment dat paginile interioare au alunecat și au căzut sub masă (…) S-a gândit să le ridice de pe jos (…) Chiar atunci, a văzut ceva de neînchipuit: un gândac mare de bucătărie stătea nemișcat pe ziar. Hanio a întins mâna , iar gândacul cu corpul lucios, de culoarea mahonului, a țâșnit cu mare sprinteneală și s-a pierdut printre caracterele tiprăite de pe pagină. Hanio a ridicat foile și și-a aruncat privirea asupra lor. Sub ochii lui, toate semnele tipărite s-au transformat în gândaci. Oricât se străduia să le urmărească , ele fugeau în toate părțile , arătându-și spinările lucioase , maroniu-roșcate.”

Viață de vânzare, Yukio Mishima, traducere Andreea Sion, Humanitas, 2018, pp. 6-8.
Yukio Mishima despre o existență și moarte inutile în „Viață de vânzare”

Întâlnirea dintre el și un gândac este o subtemă la care revine de-a lungul romanului, Hanio va publica un anunț în ziar prin care își scoate viața la vânzare, crezând că așa va reuși să își atingă scopul. Modul în care integrează moartea în viață, făcând dintr-un sfârșit inerent un scop, este adevărata teză absurdă a lui Yukio Mishima. Se simte din plin faptul că a vrut să spună ceva despre o Japonie care și-a pierdut centrul nucleic al tradiției, este o carte despre lipsa conexiunii cu sine a omului, un roman scurt plin de metafore care exprimă lipsa de originalitate a lumii și fuga de autenticitatea umană. O lume în care dezumanizarea atinge punctul în care viața unui om ajunge să fie estimată în bani. Faptul că viața ajunge să fie transpusă într-o sumă, trimite la marea problemă a viziunii sale filosofice asupra destinului omului (în mod special asupra condiției japonezilor care se îndepărtează de propriile lor tradiții). Situațiile absurde prin care trece personajul principal, în mod paradoxal, subliniază totuși faptul că lipsa de prețuire a lui Hanio față de propria lui existență nu are de a face cu importanța existenței sale în sine. Este paradoxal și faptul că cei care îi cumpără viața ajung să își sacrifice propria lor existență pentru a o salva pe a lui.

Absurdul existenței sale constă în primul rând în faptul că este conștient tot timpul de caitatea umană a celui care e dispus să cumpere o viață. Dar asta nu îl împiedică să aducă alți oameni în punctul de a recurge la un asemenea târg și nici să accepte banii primiți. O trimitere la societatea de consum și la sistemul de angajare al marilor companii occidentale. Când Reiko (iubita lui care crede că va muri curând din cauza unei boli cu transmitere sexuală, moștenită de la tatăl ei, asupra căreia nu are nici cel mai mic indiciu care să o facă să creadă că ar fi infectată), îi va cere să cumpere la rândul lui o viață, va spune că nu poate face un gest meschin, punând în balanță actul de a pune la bătaie propria lui viață cu cel de-a cumpăra una.

„nimeni nu ți-a cumpărat viața. E foarte îndrăzneț din partea ta să ceri asta unui profesionist ca mine așa ceva. Eu îmi vând prorpia viață și nu mă încurc să cumpăr altele. N-am de gând să decad într-atât. Înțelegi, Reiko? Eu nu sunt un om atât de nefericit încât să cumpăr viața altcuiva, unde mai pui, s-o folosesc în scopuri personale. E abisul abisului vieții, și toți clienții mei au fost niște oameni cu adevărat demni de milă. De asta le-am și vândut bucuros viața. Însă, tu, o copilă de 30 de ani, care în seara asta și-a pierdut virginitatea, care trăiește în închipuirile ei și a abandonat orice speranță, însă în realitate, n-a ajuns la capătul înfundat al drumului, nu ai calitatea de a-mi cumpăra viața.

Viață de vânzare, traducere Andreea Sion, p. 159.

Mi se pare destul de greu să empatizezi cu Hanio, un personaj ale cărui decizii nu au o motivație care să le justifice. S-a spus despre roman că este ironic și auto-ironic, Mishima însuși crezând că moarte ar trebui să fie o decizie a omului, cumva având mereu scopul unei morți care să fie însoțită de un anumit mesaj. Personajul din roman dezvăluie spre final ce a stat la baza deciziei sale de a se sinucide. Spunând că nu dorește să aibă o viață de gândac, că oferta iubitei sale, Reiko, de a trăi împreună ca o familie tradițională este o invitație la o existență de gândac.

„Pe măsură ce auzea planurile de viitor ale lui Reiko, Hanio era tot mai degustat. Asta era o viață de gândac! Așa făceau miriadele de gândaci pe care-i văzuseforfotind din pagina de ziar! Nu alesese el să se sinucidă tocmai ca să evite asta?

Viață de vânzare, traducere Andreea Sion, pp. 168-169.

Aroganța care însoțește demersul de a se sinucide este bazată pe ce se întâmplă „la nivel de idee”, Hanio urmează conceptul de „moarte prin voință”, urmând calea samurailor și pe cea a Supraomului lui Nietzsche, problema este că la bază nu există un sacrificiu în numele unui ideal, doar un om superior și-ar putea sacrifica existența în numele unui concept abstract, precum dreptatea sau în numele nevoii întoarcerii la autenticitate. Nu este nimic autentic într-o moarte care determină pe ceilalți să ia decizii meschine (cumpărarea unei vieți) și care nu salvează nimic din nimeni, cel mult propria lui persoană. Egoismul lui Hanio nu reușește să facă din moartea lui nimic mai mult decât o altă moarte. Artificialitatea și superficialitatea care stau la baza deciziei lui de a muri prin propria voință sunt umbrite de gândul constat asupra faptului că el nu își dorește să moară cum s-o nimeri. Groaza care îl stăpânește atunci când realizează că iubita lui plănuiește să îi omoare pe amândoi pentru mine este argumentul pentru lipsa intenționalității sale de a muri.

„În orice caz, ceea ce voia el să spună era: „N-am chef să mor cum s-o nimeri”. Dar asta nu însemna oare că se trădase pe sine? Fie că-și vindea viața, fie că era ucis fără să știe, nu era totuna? Moartea tot moarte e. Ținea foarte mult la ideea de „moarte prin voință proprie”, dar asta se întâmpla pentru că tentativa lui de sinucidere eșuase; își scosese viața la vânzare tocmai pentru a găsi alte metode și oportunități de a muri. Nu-și deschisese afacerea pentru că voia să câștige bani; clienții insistaseră să-i primească. Și atunci, o situație ca cea ivită acum, în care ea ucis fără să știe, nu era situația ideală? Iar Reiko, care pusese totul la cale, nu era femeia cea mai blândă, bine intenționată și potrivită lui?”

Viață de vânzare, traducere Andreea Sion, p. 172

Yukio Mishima – viziunea asupra Japoniei imperiale și sinuciderea rituală (seppuku)

Yukio Mishima (1925-1970) rămâne un nume controversat atât în istoria japoneză cât și în cea a literaturii universale, cu o personalitate puternică, înzestrat cu mult talent, a explorat mai multe laturi artistice spre care a simțit că avea înclinație. Înainte să se sinucidă în mod ritualic (sepukku) în data de 25 noiembrie 1970, a ținut un discurs de la un balcon, pe care îl ocupase ajutat de alți 4 membri ai organizației sale: Tatenokai, al  comandamentului din tabăra Ichigaya, secția din Tokio a Comandamentului Estic al Forțelor de apărare japoneze, prin care se pronunța împotriva constituției japoneze semi-pacifiste care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial. După ce au pătruns în birou s-au baricadat în interior, legându-l de un scaun pe comandant, apoi, Mishima, a ieșit pe balcon având un manifest și un afiș pe care erau trecute cererile lor. Gestul și discursul său au fost întâmpinate cu ironie de soldați. Moment în care a realizat că este nevoie de un gest mult mai însemnat pentru a fi luat în seamă.

Yukio Mishima revine în birou unde comite sepukku, un alt membru al Tatenokai (Masakatsu Morita) încearcă să-l decapiteze dar nu este capabil să ducă misiunea până la capăt, motiv pentru care Hiroyasu Kogaa, un alt coleg, duce totul la bun sfârșit. După toate astea Morita comite și el sepukku și este decapitat de Koga. Scriitorul nipon a știut de la bun început că puciul său are șanse slabe de reușită, și-a plănuit sinuciderea rituală în detaliu cu mult timp înainte, doar un grup restrâns de persoane, membrii ai Tatenokai , știa de planul său.

Yukio Mishima - viziunea asupra Japoniei imperiale și sinuciderea rituală (seppuku)

Scriitorul a intuit faptul că japonezii trecuseră deja printr-un amplu proces de redimensionare a realității și că sensibilitatea lor se deteriorase semnificativ, valorile sale și ale organizației pe care o conducea erau considerate depășite. Prevăzuse refuzul de care se va lovi. Motiv pentru care alege să rămână în conștiința oamenilor printr-un gest șocant. Pentru că un eveniment de o asemenea dimensiune impune altfel receptivitatea unei întregi societăți. Imediat după ce a fost decapitat, capul lui Mishima este așezat pe o foaie de ziar, imaginea este preluată de mass media și este consemnată în manualele de istorie, fiind transmisă din generație în generație ca una dintre cele mai tragice imagini ale istoriei recente, împreună cu ciuperca de la Hiroshima.

Impactul gestului lui Yukio Mishima și importanța operei sale

Gestul său de la vârsta de 45 de ani a devenit cel mai cunoscut episod din viața lui, de cele mai multe ori „biografii” uită să menționeze reacția soldaților care l-au ridiculizat. Este foarte probabil ca prolificul scriitor a circa 40 de romane, zeci de piese de teatru și numeroase volume de nuvele, cărți de eseuri, scenarii de film și al unui libret să nu se fi așteptat la această reacție. Cât timp și-a ținut discursul trei elicoptere s-au învârtit deasupra lui, iar printre țipetele publicului și sunetul scos de rotoare nu s-a auzit nimic din ce a avut de spus. Mishima avea o raportare lucidă asupra propriei persoane, era conștient că modul său de a se raporta la realitate era opus epocii sale. A privit mereu înapoi cu nostalgie, indicând în trecutul nipon o țară idealizată. Recunoștea în trecut Japonia modelată de valori eroice și cavalerești. Sinuciderea sa dramatică a fost interpretată – așa cum a dorit să fie – drept un act de sfidare a Japoniei moderne.

Yukio Mishima - viziunea asupra Japoniei imperiale și sinuciderea rituală (seppuku)

Raportarea la propria țară care ar fi pierdut un punct 0 al purității și devotamentului nu se reflectă în viziunea pe care o avea asupra lumii în general și asupra lui însuși, avea o viziune cât se poate de modernă. Opera lui a fost influențată de scriitori ai un romantism târziu sau decadenți, precum Baudelaire sau Oscar Wilde, de unde preia ideea conform căreia viața lui poate fi modelată precum o operă de artă. A preluat din filosofia lui Nietzsche ideea de Supraom (Übermensch), crezând că un astfel de om se creează prin intermediul voinței de putere.

Nihilismul pe care îl identifică Nietzsche în Occident după „moartea lui Dumnezeu” era necunoscut pentru japonezi. Importanța existenței unui Dumnezeu transcendent în culturile și societățile modelate de monoteism este aceea de garant suprem pentru importanța și valorile importante în viața omului. Dacă „Dumnezeul mort” nu este înlocuit cu un surogat – înlocuit poate de credința în umanitate, știință, evoluția cosmică, orice – este urmat de o stare a lipsei de sens. O temă care este explorată de Yukio Mishima, reprezentând tema centrală a romanului său Life for Sale (Viață de vânzare), care este scris cu un simț al umorului negru, fiind scris sub un ton eroic și auto-batjocoritor. Personajul principal dorind să se sinucidă, fiind singurul scop care îi oferă un sens existențial, nereușind niciodată să descopere de ce își dorește să se sinucidă.

Yukio Mishima - viziunea asupra Japoniei imperiale și sinuciderea rituală (seppuku)

Prin intermediul operei sale a reprezentat una dintre cele mai distinctive patologii ale culturii moderne. Individualismul radical și tendințele nihiliste. Cultul auto-creației și încercarea de a lăsa o amprentă asupra lumii prin intermediul unui gest spectaculos au fost elementele care l-au definit ca persoană. Valorile estetice erau apreciate în Japonia acelor vremuri, o societate unde, spre deosebire de Occident care are la baza tradiția creștină a anatemizării actelor suicidale. Motiv pentru actul lui Mishima nu este trat cu dispreț, într-o țară în care suicidul nu a fost condamnat dar a fost onorat ca o datorie – nu a fost practicat ca mod de auto-exprimare. Ideea că cineva ar trebui să-și creeze viața a fost într-adevăr ceva nemaiauzit. În Japonia pre-modernă, cultul personalității lui Mishima ar fi fost respins și trat cu dispreț. Pentru Mishima „nimicul” reprezenta o stare de spirit în care sensul a fost pierdut. Încercarea sa nietzscheană de a depăși nihilismul printr-un cult al voinței individuale a fost modelată mai degrabă de ideile occidentale decât de tradițiile japoneze pe care credea că le readuce la viață.