Inițial te avânți pe repezeală să citești versurile Teonei Galgoțiu în troleu în drum spre casă într-o zi în care chiar nu se întâmplase nimic. Nu înțelegi mare lucru dar rămâi cu un anumit sentiment straniu care îți creează un fel de gol în stomac, parcă te doare că ai terminat atât de repede de citit o carte care pare să spună atât de multe.
Într-adevăr nu ți-ai spus de la bun început că urmează să deschizi o carte minusculă și că ai să pătrunzi într-un imens univers poetic. Deschizi ușa către o lume interioară construită fantezist cu zeci de imagini insolite, cumva te face să îți amintești de copilărie, cumva te gândești pe alocuri la Nichita Stănescu, la prăpastia dintre tine și generația părinților tăi. E un joc poematic periculos în care intri fără să te mai gândești dacă ai cum să rezolvi problema libertății, a eliberării de toate senzațiile tari etalate parcă crescând în intensitate de la o pagină la alta. Fiecare vers subliniază paradoxul realității în care trăim. Această singurătate care se naște din nevoia de întâlnire cu sine.
„inima îmi bate mai repede de la efort/ mai încet de la confortul creat de contactul/ cu imaginea cea mai familiară/ în așa fel încât vizitele se anulează/ una pe alta și îmi continui drumul/ că înainte ”
salt, Teona Galgoțiu
Probabil titlul este destul de sugestiv, Mă uit înapoi și dispare, și cumva te gândești că o să intri într-un labirint care urmează legile rațiunii, că realitatea urmează un fir care vizează cerebralitatea. Dar trece peste evocarea, invocarea și critica existenței reduse la memorie și poezia reușește să fie sensibilă, sunt versuri care te-mpresoară cu un imens sentiment de stranietate, care te cheamă la un moment de intimitate cu propria ta persoană, te scoate din zona de confort și te face să interoghezi asupra unor aspecte ale vieții la care cel mai probabil nu îți este dat să meditezi din propria ta inițiativă.
Iar toată nebunia asta din versurile Teonei se concretizează în tine ca un mic monstruleț numit nostalgie. Experimentezi ceva cât se poate de straniu… Ceva ce te face să te întrebi dacă ești liber (ă). Dacă ai reușit să dobândești libertatea (câștigată de poetă prin crearea acestui insolit univers liric). Dar tu (cititorule) vei închide coperțile acestui volum de poezie și ai să câștigi dorința de libertate. O dorință de libertate care o să te ajute să vezi mai departe de ce ai trăit și ai ales să înmagazinezi în server. Reușești să te uiți,cel puțin preț de câteva minute, la oamenii din jurul tău și la ce contează cu adevărat pentru tine în profunzime. Câștigi dorința de a fi liber față de tine, de propriul tău corp și propria ta memorie.
Din poezia care evocă efemeritatea existenței umane răzbate cel mai mult dimensiunea sufletului, asta tocmai prin faptul că nu este niciodată numit mot-a-mot. Un artificiu care subliniază și mai mult nevoia resimțită de poetă (de om) față de conectarea cu propriul suflet. Refugiul din fața monstruosului:
„fantezie de automutilare/ pâlpâie în fiecare seară/ animalul ăsta semi-burghez cu piele/ transparentă/ stă în fața oglinzii nemișcat/ destui bani pentru o baie frumoasă/ nu destui să oprească înmulțirea gândacilor/ din punga cu șapte feluri de semințe/ sub pâlnia cu care umple sticle la filtru/ de apă lucios“
fantezie fantastică, Teona Galgoțiu
Și începi să înțelegi din ce în ce mai mult care este mecanismul împotriva căruia omul este nevoit să lupte: memoria. Sensibilitatea este captiva memoriei, este legată de ea, iar omul este redus la suma amintirilor sale. Cel mai mare monstru este teama că omul este atât cât poate reține din locurile în care trăiește, oamenii pe care îi privește, atât din cât sunt ei în forma vizuală. Teona caută particula individualității, a esenței umane.
„vedem strada vasile lascăr din tramvai și o să/ încercăm să înregistrăm/ cât mai multe imagini – tencuiala blocului/ gunoiul de vizavi/ stickerul de pe burlan/ lumina”
ultimul vasile, Teona Galgoțiu
Lumea o nedreptățește, în ciuda faptului că trăiește într-un univers interconectat i se oferă numai secvențe. Chiar dacă trăim la comun în aceeași realitate, existența este un haos perceput ca un sistem slab conturat cu iluzii, halucinații, fantezii și alte feste ale memoriei noastre fragile. Cioran la sfârșitul vieții ajunsese să însemne extraordinarul doar pentru cei din jurul lui, pentru el devenise ceea ce își putea aminti. Memoria este înșelătoare, noi suntem captivii săi iar asta ne face vulnerabili. O miză care este exprimată cumva copilăresc fapt ce ne sustrage din fața grotescului care este parte integrantă din cotidian, prezentat tăios în paginile volumului de versuri. Faptul că poezia Teonei Galgoțiu este orientată neomodernist (vezi mai ales poezia iubirea un mânz pe speed) face ca grozăvia în fața căreia ne pune, să fie mai ușor de suportat. Ruptura omului față de sine și față de ceilalți se manifestă prin lipsa comunicării, asta dacă ne rezumăm la cuvinte.
Și rezolvarea acestei probleme existențiale poate consta în capitulare, retragerea în moarte, pentru cei lași, a celor care se declară învinși.
„vreau să mor într-un parc gol/ sub o bancă/ dimineața devreme pe ger// ce isterică e mila de sine uneori// nimeni nu vrea să moară// așa”
dacă pot să aleg, Teona Galgoțiu
Dar adevărata rezolvare a poetei este alta. Există un loc de ieșire din labirintul sadic al memoriei, libertatea se află undeva prin ițele creierului nostru. Libertatea poetei este imaginația. O teză propriu-zis infantilă dar plină de mize existențialiste. O poezie care cultivă abstractul, paradoxul, secvențialitatea și care te face să te întorci către dimensiunea circulară a vieții. O poezie care te pune mereu la limita dintre realitate și halucinație, teamă și vis, libertate și moarte. Dar în final știm că tot ce înșeală raționalul este coruptibil, are tendințe liricizante. Tot ce ne face să ne temem are o rezolvare în poezie, indiferent de ce parte a ei ne aflăm, în ipostaza de creator sau cititor.
Mă uit înapoi și dispare al Teonei Galgoțiu a fost publicat la editura OMG în anul 2020 și conține un număr de 40 de poezii și o serie de ilustrații făcute de poetă.
Elefantul de bibliotecă 