Despre frumusețea de a nu mai vorbi în „Vara în care mama a avut ochii verzi”

Mult a mai trecut de când nu am mai scris o „recenzie”, o părere despre ce am mai citit. Și am citit câteva cărticele bune. Vreau să amintesc fată departe aer de hârtie a Elenei Katamira, Expectativa luminoasă de Andrei Dosa, un nor în formă de cămilă de Alina Nelega, Spitalul manechinelor de Nora Iuga, O precizie cu adevărat înspăimântătoare de Virgil Mazilescu, mandala de Oana Cătălina Ninu, Civilizații de Olga Ștefan și alte câteva. Vara în care mama a avut ochii verzi al Tatianei Țîbuleac (2016) mi-a plăcut neașteptat de mult, despre ea am scris puțin și aici.

Un roman care părea să fie destul de liniar a devenit o carte pe care nu voiam să o mai las din mână. Un început abrupt lipsit de „metaforă” sau, așa cum spune Radu Vancu, un ton rece ca în Portocala mecanică. Apoi avem parte de un limbaj poetic, mai poetic decât orice altă poezie. Cu o „acțiune” atât de nefirească prin sentimentalism și suferință. O miză asemănătoare cu cea din romanul Oscar și tanti roz al lui Eric-Emmanuel Schmitt. De data aceasta avem o vară și o mamă bolnavă de cancer alături de fiul ei rebel și cu anumite dizabilități mintale.

Urmărim vocea adolescentului care prezintă totul din perspectiva lui. Nu știm ce se întâmplă nimic din ce se întâmplă în mintea celorlalte personaje. Un mic truc care te ajută să empatizezi, să suferi cu o oarecare măsură. Fiind vorba despre o mamă muribundă care alege ca ultimele luni să le petreacă alături de un copil ce se dovedise fără milă. Asta este ce ne spune vocea personajului- narator. Aflăm totul prin ochiul lui obsedant, paranoic și poetic.

„Voiam să pot muri simplu, comod, repede. Voiam ca moartea să fie în puterea mea, să o pot invoca fără efort şi fără cheltuieli în orice secundă. Toate acestea ar fi fost posibile dacă moartea fi fost inventată de cineva cu mai mult discernământ, care n-ar fi protejat-o atât, ci ar fi redus-o Ia o simplă funcţie. Un al treilea ochi, o a treia tâmplă, o inimă pe dreapta, care să deconecteze unilateral trupurile inutile în caz de necesitate”.

Vara în care mama a avut ochii verzi, Tatiana Țîbuleac, Cartier

Ce am apreciat la Tatiana Țîbuleac au fost modurile de expresie. Faptul că folosește un limbaj poetic, că utilizează metatextualitatea pentru a detensiona atmosfera atunci când devine paroxistic de… dureroasă sau mai mult decât pot spune. Mi-a plăcut foarte mult că a dus de câteva ori toată treaba cu mama muribundă în zona livrescului. De exemplu moartea ei în sine este amintită cam o dată la câteva pagini, cu toate acestea nu se spune direct „acum a murit”. La un moment dat este găsită fără suflare plutind deasupra unei ape. Singurul moment în care ni se prezintă o posibilă scenă cu moartea ei este cu trimitere directă către mitul Ofeliei. Shakespeare salvează situația și, pornind de la imaginea aceea „idilică” a morții Ofeliei, se construiește o scenă a morții mamei lui. Fapt ce atenuează impactul evenimentului tragic.

„Am găsit-o plutind în cada de cupru – albă şi uşoară, cupărul acoperindu-i faţa ca nişte alge transparente. Ochii ei verzi, larg deschişi, străluceau în apă ca două cioburi de smarald. La ei m-am întins în primul rând ca să îi salvez, de parcă ar fi fost cheia către o lume fermecată, pe care voiam să o renasc. Restul trupului a urmat docil şi moale, ca o cămaşă de lună”.

p. 107

Romanul reușește să fie temperat în ciuda exceselor sentimentale, ceea ce este destul de greu de făcut. Balanța este menținută în echilibrul prin micile inserții poetice legate de ochii mamei, simbol folosit recurent. Prin intermediul căruia autoare poate să facă trecerea de la iubire la regret, de la moarte la viață. Funcționează ca un liant între capitole, marchează și o trecere semnificativă a timpului, se accentuează legătura care urmează să se rupă între cei doi. Romanul are o simbolistică ușor de percepută, dar, dacă citești cu mai multă atenție poți găsi multe profunzimi. Mă bucur că am ajuns la un roman atât de scurt și de mare prin tematică și construcție.

Maestrul și Margareta despre nebunia care merită trăită

Romanul Maestrul și Margareta are, fără îndoială, cei mai fericiți eroi ai literaturii ruse, beneficiind de un happy end. Romanul este un tot unitar în care regăsești tot ce are nevoie o operă literară. Este plin de înțelesuri și de acțiune. Reușește să fie amuzant, profund și toate recenziile bune de care se bucură, pot fi confirmate atunci când ajungi să-l citești. Romanul are reputația de unul dintre cele mai importante romane ale secolului XX și una dintre capodoperele realismului magic. În Rusia este atât de cunoscut încât trebuie doar să menționezi o pisică de mărimea unui porc și un suc de caise care te face să sughiți și toată lumea va ști despre ce vorbești. Este un roman care te face să nu te iei prea în serios, indiferent de cât de rău stau lucrurile.

Te-ai întrebat cum ar arăta o vizită a diavolului, care ar fi prima activitate făcută de el pe pământ? Mihail Bulgakov oferă un răspuns cutremurător. Acțiunea romanului, personajele, conceptele, imaginarul, totul este straniu dar fascinant, îmbătător. Procesul de creație al romanului este, la rândul său, destul de bizar. Apariția acestei lumi fantastice s-a făcut în timpuri foarte grele. A fost scris în perioada dictaturii staliniste, apoi interzis și ars. Scriitorul a reușit să-l reproducă integral pentru că îl știa pe de rost. Poate părea ireal, însă, cartea a fost scrisă pe parcursul a 10 ani. Puțini dintre noi am reuși să ne păstrăm mintea întreagă după o asemenea întâmplare. Oricât de remarcabile sunt detaliile contextului creator al operei, valoarea artistică este mult mai mare. Un fir logic, o expunere și o  siguranță care te cuceresc. Care te fac să crezi că faci parte din poveste.

Prima întâlnire a diavolului cu noul om se face prin intermediul unui poet ateu înfocat, Ivan Potîrev. Diavolul, deghizat în profesorul Woland este un magician străin, care-i prezice moartea editorului Berlioz, prietenul poetului. Convins că este nebun, Berlioz, se duce să  anunțe prezența unui om nebun pe străzi.

„— Aşa, din senin, cărămida nu cade în cap nimănui niciodată, îl întrerupse pe un ton categoric necunoscutul. În ce mă priveşte, vă asigur că ea nu vă ameninţă în nici un caz. Dumneavoastră o să muriţi de altă moarte.
— Ştiţi, poate, de ce moarte anume? se interesă Berlioz cu o ironie cum nu se poate mai firească, antrenându-se într-o discuţie într-adevăr stupidă. N-aţi vrea să-mi spuneţi şi mie?
— Cu plăcere, se grăbi să încuviinţeze străinul. Îl măsură pe Berlioz cu privirea, ca şi când s-ar fi pregătit să-i coasă un costum de haine. Mormăi printre dinţi: „Unu, doi… Mercur se află în a doua casă… luna s-a dus… şase — nenorocire… seara — şapte…” — după care declară cu glas tare, plin de voioşie: O să vi se taie capul!”

O întâlnire bizară ajunge să fie una fatală pentru editorul nostru, care se grăbește să dea un telefon pentru a anunța o prezență stranie în Uniunea Sovietică. Ia în derâdere spusele unui turist nebun, care era și indiscret, doar ce a îndrăznit să se așeze lângă ei fără să îi cunoască, și la plecare l-a rugat să creadă cel puțin în diavol, dacă nu în Dumnezeu.

„Şi, numai decât, veni în goană tramvaiul care cotea de pe Ermolaevski pe Bronnaia, pe o linie nouă, trasă curând.(…) Dar, deodată, mâna îi lunecă şi scăpă aripa portiţei de metal, un picior, ca pe gheţuş. (… ) celălalt picior i se săltă în sus, şi Berlioz fu proiectat drept pe şine. Încercând să se agaţe de ceva, căzu pe spate, lovindu-se nu prea tare de caldarâm. (…) În mintea lui Berlioz cineva striga cu groază: „E cu putinţă?” Din nou, pentru ultima oară, sclipi discul lunii, dar de astă dată destrămându-se bucăţi-bucăţi, apoi se lăsă noaptea. Tramvaiul îl acoperi pe Berlioz şi, lângă grilajul aleii, fu aruncat pe panta pietruită un obiect rotund, întunecat. Rostogolindu-se, porni în salturi pe caldarâm. Era capul retezat al lui Berlioz”.

Așa își face intrarea bizarul personaj. Acompaniat de o suită pe măsură. Azazelo, înalt și subțire, îmbrăcat ponosit cu un zâmbet straniu. Motanul Berlioz, gras, vorbitor, mergând pe două membre  din spate, impertinent și foarte supus. Profesorul Woland va ocupa apartamentul răposatului. În paralel cu acest fir narativ se desfășoară alte două. Al doilea este legat de judecarea lui Pontiu Pilat cu privire la soarta lui Yeshua Ha-Nozri. Și a treia, poate cea mai tristă poveste de iubire, legătura dintre Maestru și Margareta.

O poveste de iubire – Maestrul și Margareta

Avem parte de încă o întâlnire unică în viață. Relația dintre Margareta și Maestru este una de o încărcătură complexă care pare să fi esențializat toate miturile marilor cupluri tragice, de la Dido până la Margareta lui Goethe, dar cea mai impresionantă sursă de inspirație rămâne tot realitatea, viața scriitorului însuși. Ultima iubită a scriitorului a fost rusoaica Elena Sergheevna Şilovschi și, exact ca în roman a fost dragoste la prima vedere. Și, tot ca în roman, Elena era căsătorită. După doi ani de relație, cea pe care o alinta „Mîsea“, „Liusenka“, îi devine soție. Contribuția acesteia în crearea romanului a fost una imensă.

A depus o muncă enormă, pe lângă faptul că și-a anulat personalitatea și așteptările și a jucat rolul de muză pentru personajul Margareta din roman, iubirea ei pentru Bulgakov a făcut din ea (așa cum spunea autorul): „prietena, forţa şi vigoarea inimii (sale) slăbite“. Relația din închipuirea autorului capătă proporții fantastice, personajul feminin ajunge să facă un pact cu diavolul pentru a-l recâștiga pe marele său iubit. Un scriitor amărât, închis la ospiciu pentru un text scris despre viața lui Iisus. Unde regăsim firul narativ care se desfășoară în al doilea  plan al romanului.

„Da, dragostea ne lovise fulgerător, am înţeles acest lucru chiar în aceeaşi zi, chiar peste un ceas, când ne-am pomenit, fără să ne dăm seama, lângă zidul Kremlinului, pe chei. Stăteam de vorbă, ca şi cum nu ne-am fi despărţit decât ieri, parcă ne cunoşteam de ani şi ani. Ne înţeleseserăm să ne întâlnim a doua zi tot acolo, pe malul râului Moscova, şi ne-am întâlnit. Soarele de mai ne zâmbea. Şi în scurt timp femeia aceasta a devenit soţia mea de taină. Venea la mine în fiecare zi, iar eu începeam s-o aştept de cum se iveau zorile. Cum o aşteptam? Mutam de la locurile lor obiectele de pe masă. Cu zece minute înainte de ora stabilită, mă aşezam la fereastră şi pândeam să aud trântindu-se portiţa veche”.

Margareta rămâne singură într-o lume în care nu s-a simțit niciodată iubită până la venirea Maestrului. Câte poate sacrifica o femeie îndrăgostită? Apariția acestui personaj este destul de bizară pe scena literaturii universale. Mitul pactului cu diavolul se clădește pe structura surprinsă în „Divina Comedie” și în „Faust”. Ambele vorbesc despre două personaje masculine care sacrifică totul pentru o femeie. Printre cei închiși în iad îi descoperim pe Paolo și Francesca, soția unui măcelar. Aceștia sunt uciși într-un acces de furie și gelozie. Iubirea celor doi trece dincolo de moarte. Faust își dorește încă o șansă la viață. Atins de tinerețe, în el, se trezesc nevoia de iubire și fascinația pentru femei. Margareta lui îl fascinează, moment în care se pornește toată întâmplarea nefastă. În care Margareta va fi blestemată de fratele ei ucis de Mefisto, trimisul diavolului.

Manuscrisul interzis despre întâlnirea lui Ha-Nozri și Pilat din Pont

Pilat este foarte fascinat de evreul plin de haz și compasiune și înțelege că are în față un pacifist. Un om care îi spune „om bun” pentru că toți oamenii, în viziunea lui, sunt buni. Cu toate acestea îl torturează pentru a-l face să înțeleagă cum trebuie să i se adreseze, cu termenul de „hegemon”. Pilat este chinuit de o durere de cap chinuitoare (poate să fie cea a lui Bulgakov).

„În roman este explicat foarte detaliat cum se manifestă un atac de migrenă şi se pune mare accent pe osmofobie (n.r. – frica de mirosuri; de regulă persoanele afectate de migrene au şi osmofobie)”. Potrivit declarațiilor unor oameni de știință.

Profesorul Woland reușește să fenteze autoritățile sovietice, demonstrând esența alterată a acestora. Se folosește de mai multe jocuri, de la jonglerii la oferirea unei ploi de bani. Totul este posibil pentru străinul atât de bizar ajuns pe scena Teatrului de Varietăți, care oferă un spectacol de neuitat locuitorilor din Uniunea Sovietică. Woland creează o scenă în care sunt puse mai multe obiecte vestimentare foarte scumpe. Tot ce trebuie să faci este să renunți la hainele tale și să rămâi cu ce apuci din magazinul enorm, unde totul este gratuit. Dar ce se întâmplă cu hainele magice oferite de Woland?

„La lumina vie a puternicelor felinare de pe stradă, văzu jos pe trotuar o doamnă numai în cămaşă şi chiloţi liliachii. Pe cap, ce-i drept, avea o pălăriuţă, şi în mână ţinea o umbrelă. Era cuprinsă de panică, se lăsa ba la pământ, ba dădea să fugă cine ştie unde, şi mulţimea din jurul ei fremăta hohotind. Directorul financiar simţi fiori de gheaţă pe şira spinării. Lângă doamna cu pricina se agita un cetăţean care voia săşi lepede pardesiul de vară şi, de emoţie, nu reuşea să-i vină de hac mânecii în care i se încurcase braţul. La intrarea din stânga se auziră alte chiote şi hohote turbate de râs; întorcându-şi ochii într-acolo, Grigori Danilovici zări o altă doamnă, în desu-uri roz.”

În romanul lui Bulgakov, femeia este singură în fața obstacolelor pentru împlinirea iubirii celor doi. Ea singură reușește, printr-un pact cu diavolul, să salveze relația sa cu Maestrul. O femeie curajoasă, unică în Uniunea Sovietică. Demnă de-a fi regina balului lui Satan. Pentru a face acest lucru posibil, Margareta, își vinde sufletul și devine vrăjitoare. Aceasta acceptă să folosească o cremă magică pentru o schimbare totală.

„Depilate la margini cu penseta, sprâncenele ei se făcură acum mai dese, aşternându-se în două arcade egale deasupra ochilor, deveniţi fără veste mai verzi şi mai vii. Brazda verticală, subţire, care-i tăia rădăcina nasului, apărută atunci, în octombrie, când dispăruse maestrul, pierise acum cu desăvârşire. Pieriseră, de asemenea, şi umbrele gălbui de la tâmple, precum şi zbârciturile abia vizibile, de la colţul ochilor. Pielea obrajilor prinse o culoare egală, trandafirie, fruntea era albă şi pură, iar părul coafat i se despletise. Din oglindă, pe Margareta cea de treizeci de ani o privea o femeie de douăzeci, cu părul negru, cârlionţat. După ce râse pe săturate, se săltă făcând să-i alunece de pe umeri halatul şi, luând o mână de cremă grasă şi uşoară, începu să-şi ungă cu ea trupul, care căpătă deodată o tentă roză şi arămie”.

Balul și încheierea vizitei neașteptate

Așadar, magicianul bizar reușește să își găsească o altă regină pentru balul său. Această Regină Margot în suferință, gata să sacrifice totul pentru iubitul ei. Dar Margareta este o femeie atipică. Finalul nu este cel așteptat de Woland care rămâne surprins la auzul unei asemenea decizii. Chinul suportat la bal trebuia răsplătit, asta se întâmpla de secole.

„Acum de jos lumea venea ca un zid, luând cu asalt parcă rampa pe care stătea Margareta. Trupuri goale de femei urcau printre bărbaţi îmbrăcaţi în frac. Spre Margareta deversau trupurile lor albe şi oacheşe, de culoarea bobului de cafea şi chiar negre de tot. În părul roşcat, negru, castaniu, blond ca inul, în ploaia de lumină jucau şi dănţuiau împrăştiind, risipind scântei pietrele preţioase. Şi parcă cineva a împroşcat cu picături de lumină coloana de bărbaţi ce lua cu asalt scara, de pe piepturile lor ţâşnea lumina unor butoni de briliante. Acum Margareta simţea în fiece secundă buze atingându-i genunchiul, în fiece secundă îşi întindea mâna pentru sărut, chipul i se strânse într-o mască nemişcată de salut.”

Scriitorul ucrainian păstrează un șir logic, al modului de construcție a unui personaj feminin. Margareta se aseamănă puțin cu Dido, fiecare în parte păstrând ceva din mitul Evei. Ambele personaje sunt foarte mândre. Dido, cum ne spune epopeea „Eneida”, nu uită marea greșeală a lui Aeneas, pe care nu-l iartă nici după moarte. Margareta este mândră și nu spune ce dorește la schimb pentru serviciul făcut. Profesorul Woland aștepta să ceară întâlnirea cu Maestrul iubit. Dar ea cere ca suferința unui suflet din iad să fie curmată, o femeie întâlnită la teribilul bal.

„Noi te-am pus la încercare, zise Woland. Nu ceri niciodată nimic! Niciodată! Mai ales de la cei mai puternici ca dumneata, îi laşi să-ţi ofere ei singuri, şi ei îţi vor oferi totul. Ia loc, femeie mândră ce eşti! Woland smulse halatul său de pe umerii Margaretei, şi ea se pomeni din nou lângă el, pe pat. Aşadar, Margot, urmă Woland, căutând să dea o rezonanţă mai blândă glasului său, ce vrei drept răsplată pentru că astă-seară, la balul meu, ai făcut onorurile casei? Ce doreşti pentru faptul că acest bal l-ai petrecut goală? Cum preţuieşti genunchiul dumitale? Ce daune pretinzi de la musafirii mei, pe care adineauri i-ai numit spânzuraţi? Spune! Acum vorbeşte fără sfială, pentru că eu sunt cel care a oferit.”

Mihail Bulgakov vrea să ne gândim la bine și la rău, la lumină și întuneric. Ca să nu fie un predicator despre lucruri, el face acest lucru amestecând mesajul profund cu umorul absurd. Alegeți să fiți genul de persoană care este pregătită să meargă la un azil de nebuni pentru a scrie poezie? La un nivel mai profund, el se întreabă dacă merităm să susținem ceea ce credem noi, chiar dacă consecințele sunt îngrozitoare. Și ne provoacă să trăim o viață în care să ne putem privi în ochi și să fim fericiți cu tot ce suntem. Întotdeauna este lumină în întuneric. Dar mai întâi, trebuie să fii genul de persoană potrivit, pentru a putea vedea cu adevărat.

Leac pentru izolare și singurătate

Propunerea aceasta are un rol educativ, curativ și estetic. Sunt titluri din literatura clasică, accesibile totuși. Aceste cărți vin în întâmpinarea greutăților pe care le avem în aceste zile. Ne invită să medităm. Să ne răspundem unor întrebări profunde. Să înțelegem ce este important în viață.

„Nu există prieten la fel de loial ca o carte” – Ernest Hemingway”

  1. Ciuma de Albert Camus, pe cât de ciudată pare propunerea, pe atât de potrivită este. Romanul prezintă o acțiune din timpul unei epidemii cu ciumă din Franța. Este o perioadă în care medicina avea cu mult mai puține resurse. Oamenii își puneau speranțele în intervenția divinității. Citind putem înțelege că tot răul va trece. Sunt personaje care întruchipează persoane foarte puternice și scene care îți pot tăia respirația. Întâlnim personaje în care putem regăsi teama, prin care înțelegem că este în regulă să ne temem;
  2. Dragostea în vremea holerei de G.G. Márquez, romanul prezintă o poveste de dragoste neobișnuită. Autorul renunță la toate clișeele cu privire la un subiect ca acesta. Conține date despre perioada de la sfârşitul secolului al XIX- lea. Primul soț al Ferminei, medicul Juvenal, depune eforturi foarte mari pentru exticția bolii, acesta rămâne puternic și după plecarea celor apropiați. Florentino o așteaptă pe Fermina timp de 50 de ani. Romanul cuprinde foarte multe planuri, dar iubirea este analizată minuțios. Mai departe de perspectivele asupra iubirii, găsim voința de a trăi, curaj și foarte multă speranță;
  3. Duplicat, José Saramago, un roman foarte straniu. Pentru cei mai nerăbdători, este puțin mai greu de tolerat descrierea amănunțită a activităților cotidiene. Doar așa putem înțelege că rutina, care ne lipsește zilele acestea, nu este tocmai un paradis. Tertuliano descoperă că există cineva absolut identic cu el. Simpla activitatea de-a se uita la un film în timpul liber, schimbă totul. Sunt foarte multe întorsături, dar toate sunt prezentate spre finalul romanului. Din toată acțiunea, pe lângă pretextul cuceritor, înțelegem că viața ne poate surprinde în mod neplăcut, dar asta nu este un capăt de lume;
  4.  Este vorba despre o carte scrisă de G.M. Zamfirescu, Maidanul cu dragoste. Este descrisă viața din mahalalele Bucureștiului de altădată, de pe șoseaua Basarab. Oamenii reprezentați, prin personajele acestei opere, sunt săraci și lipsiți de perspectivă. Primul strat este destul de ciudat, dar profunzimea narațiunii este și mai ciudată. Toți au secrete tulburătoare. Avem puțin din fiecare: iubire, tipologii variate de personaje, o acțiune desfășurată pe multe planuri. Adolescentul, Puişorul, ne prezintă începuturile sale. Totul este scris cu nostalgia unor vremuri paradisiace, pentru că amintirea părinților săi oferă această perspectivă. În ciuda chinului prin care trece, rămâne doar cu regretul că nu mai poate ajunge la persoanele dragi lui. Nostalgia inspiră multă puritate, Puișor ne spune că:   „sufletul maidanului zgribulit de frig a rămas în mine”;
  5. Oscar și Tanti Roz, scris de Eric-Emmanuel Schmitt, prezintă aventurile prin care trece Oscar, un băiețel de 10 ani, bolnav de leucemie. Tanti Roz este o asistentă care se atașează foarte mult de micuț. Aceasta îi oferă alternativa de-a trăi zece ani în câteva zile. Trece prin foarte multe peripeții. Trăiește totul cu multă intensitate, fără să mediteze la plecarea lui. Învață să iubească și să îi scrie lui Dumnezeu, astfel se eliberează de tot ce îl supără. Tanti Roz este ca o voce a conștiinței. Oscar, alături de ea, învață să facă diferența dintre bine și rău. Romanul ne învață să ne bucurăm de viață. Reușim să înțelegem ce este cel mai important de făcut în timpul vieții: iubirea;
  6. Maestrul și Margareta este un roman al scriitorului rus Mihail Bulgakov. Acțiunea urmărește vizita diavolului în  Uniunea Sovietică, considerat unul dintre cele mai importante romane ale secolului trecut. Este o critică adusă tuturor păcatelor omului modern. Faptul că este un roman clasic, nu îl face greu de citit. Ne trimite către meditația condiției noastre. Ce ne face buni, ce ne face răi. Ne ridică întrebări cu privirea la puterea noastră de sacrificiu. În paralel ne prezintă o interpretare a ultimelor clipe din viața lui Iisus. Acesta este prezentat ca un om, astfel înțelegem că putem să ne păstrăm bunătatea în cele mai grele clipe. Pe lângă asta, sunt personaje foarte ciudate, haioase, care ne pot capta atenția, reușesc să ne amuze;
  7. Singur pe lume este un roman al scriitorului francez Hector Malot. Acțiunea romanului prezintă multe peripeții ale unui băiețel în vârstă de 8 ani. Rémi nu are părinți și toate persoanele dragi, care puteau să-l crească pleacă de lângă el. Este nevoit să pornească la drum pe cont propriu. Romanul este plin de nostalgie și speranță. Micuțul va reuși să treacă peste toate greutățile. Se vindecă după toate despărțirile, reușește să iubească cu foarte multă putere. Putem învăța alături de el să-i apreciem mai mult pe cei dragi. Cel mai important lucru, pentru această perioadă, pe care-l învățăm este faptul că putem să iubim și în absență.
  8. Jurnalul Fericirii – Nicolae Steinhardt, prezintă timpul petrecut în închisorile comuniste. Este descrisă viața pe care o duceau deținuții politici în perioada comunismului. Aflăm despre importanța oamenilor în viața noastră, chiar dacă, fizic, nu sunt lângă noi. Amintirea tatălui său, pe care nu îl poate vedea cât timp este închis, este foarte importantă. Steinhardt este întemnițat în închisorile comuniste de la Jilava, Gherla și Aiud, fiind eliberat în august 1964. Acesta refuză să depună mărturie împotriva prietenilor săi. Înțelegem cât este de important să ne păstrăm firea și în momentele grele. Cartea este ca un pansament pentru sufletul nostru în această perioadă. Putem medita la ce am trăit până acum, putem înțelege unde am greșit în trecutul nostru. Același lucru îl face și Steinhardt: „N-am știut. Trăisem ca un dobitoc, ca o vită ca un orb. La închisoare, înspre amurg, am aflat ce-i aia bunătate, bună cuviință, eroism, demnitate.”
  9. Metamorfoza – Kafka, este o povestire stranie, Gregor Samsa, un funcționar, se trezește într-o dimineața metamorfozat într-o gânganie. Nu ne spune nimeni de ce se întâmplă asta. Suntem puși în fața faptului împlinit. Exact ca în zilele noastre, viața lui și a celorlalți se schimbă bursc. Aici există un joc al priorităților, asupra căruia putem medita, pentru a înțelege situația în care ne aflăm. Să nu ne pierdem cumpătul și umanitatea, așa cum o face familia lui Gregor;
  10. Eseu despre orbire – José Saramago. Acțiunea prezintă un fenomen straniu, foarte mulți oameni ajung să orbească. Este ca o epidemie, jocul de imaginație al cărții este unul foarte bun pentru zilele noastre. Ne trimite către abordarea în profunzime a situației. Să privim din mai multe perspective, doar așa ne putem păstra cumpătul. Totodată ne ajută să înțelegem de ce este important să urmăm sfaturile celor abilitați. Acesta pune semnul de egalitate asupra tuturor. Pe aceștia nu îi salvează sau condamnă profesiile. Epidemia se extinde fără țină cont de funcții și alte coordonate pe care se baza și societatea noastră până de curând. Sunt foarte multe pasaje în care autorul filosofează asupra condiției umane. Încă o dată suntem trimiși să medităm asupra vieților noastre.

Pentru că izolarea ne impune un regim de viață al însingurării, este foarte ușor să devenim apatici. Ce trebuie apreciat și ce trebuie să fie iertat. Lipsa speranței este primul pas în procesul clacării. Lectura, indiferent de obiectul tratat de carte, ne poate deconecta și vindeca în aceste clipe grele. Cartea poate fi un prieten de nădejde în vremea pandemiei.